"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

29 iunie 2009

...lehamite


Lehamite
de Florin Lăiu

Trudim pe o planetă de păcate...
O moarte vie stăruie în toate
Şi ne grăbim spre ținte ce nu știm,
Spre-al lumii obosite țintirim,
Înfometați de milă şi dreptate.
Dacă ţi-e sete, apa nu e apă,
Aerul lumii pute şi înţeapă.
Avem în schimb minciună şi-alte boli,
- Ospiciu sferoid între doi poli! -
Poftim şi adaptează-te sau crapă.

Sărmană lume, veștedă grădină,
Coșmar apocaliptic de rugină
Şi de tăciune-n pâine şi de jar ;
În loc de ploaie, un potop amar
Şi niciodată pace şi lumina...

Se fură pe amiază şi se minte.
Totul e strâmb, dar mergem înainte
Şi nimeni nu întreabă până când.
Toţi oamenii se cumpăr şi se vând,
Şi angrenajul merge într-un dinte.

Mai cocoșați din zi în zi ne-ntoarcem,
Chiar nopţile de orice vis le stoarcem,
Totu-i drăcesc, nici sfântul nu e sfânt
Şi vreţi să mai rămânem pe pământ,
Să-i recoltăm ciulinii şi să-i toarcem!

Să vină Domnul să ne dea salvare,
Să pună iar planetă pe picioare.
Şi fiindcă ea nu-i singurul bolnav,
Şi nu doar trupul nostru este sclav,
Să toarne-n suflet Duh de vindecare

(torna fratre • שובה אחי • υποστρεφε αδελφε)



"
Dar stim ca pana in ziua de azi, toata firea suspina si sufere durerile nasterii." Rom. 8:22



28 iunie 2009

"Un om bun, în cel mai rău sens al cuvântului".


"Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste." 1Ioan 4:8

"In privinta religiei ritualiste, fariseii erau experti: circumcizii, legi privitoare la regimul alimentar, coduri vestimentare etc. Aceste practici le-au permis sa decida cine era acceptabil si cine nu. Mai rau, cei acceptabili din punct de vedere religios au inceput sa aiba prejudecati in privinta celorlalti.

Dallas Willard scrie: " Cati oameni nu sunt scarbiti iremediabil de crestini nesimtitori, rigizi, inabordabili, parca lipsiti de orice urma de viata, care se priveaza singuri de orice fel de satisfactii? Cu toate acestea, acest tip de crestin se gaseste pretutindeni. Spiritualitatea gresit inteleasa si urmarita reprezinta o sursa majora de mizerie umana si rebeliune la adresa lui Dumnezeu." Daca vietile noastre nu sunt marcate de o bucurie autentica si de devotament fata de Cristos, cautam modalitati substitutive de a ne departaja de cei pe care ii clasificam drept "lumesti": Isus nu a facut asa. Cand a fost intrebat care este esenta legii El a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti." Luca 10:27 Pavel a spus: "Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor." 1Cor. 13:1 Este posibil sa crezi ca devii tot mai spiritual, cand, de fapt devii ceea ce Mark Twain a numit: "un om bun, in cel mai rau sens al cuvantului".

Cel mai puternic argument in favoarea crestinatatii este acela ca viata credinciosului izvoraste din Cristos. Cel mai puternic argument impotriva crestinatatii este reprezentat de credinciosul infatuat, critic si auto-indreptatit."

Meditatii - Bob Gass

27 iunie 2009

Atitudini


"Cel mai bun mod de a dovedi ca un băț este strâmb, nu este cearta de vorbe, ci să pui alături de el un băț drept." Moody




"Dar daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta,
sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului."
(Iac.3:14)

"Caci acolo unde este pizma si duh de cearta, este tulburare si tot felul de fapte rele."
(Iac.3:16)

26 iunie 2009

O zi a bucuriei - 26 iunie 2oo9


"Slavă Ţie, pentru necontenita Ta purtare de grijă;
Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale;
Slavă Ţie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor;
Slavă Ţie, pentru clipele luminoase ale vieţii mele ;
Slavă Ţie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;
Slavă Ţie, pentru fericirea de-a trăi, de-a mă nevoi şi de-a contempla;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!"


"Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?
Voi înălţa paharul izbăvirilor şi voi chema Numele Domnului!"
(Psalmi 116: 12-13)

22 iunie 2009

Să ne bucurăm aşadar


"Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!"
Isaia 35:10
    "Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns."
Isaia 66:10

Shiru LaMelech - Mordechai Ben David

    "Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.
Cupa care aşteaptă vinul nu este oare aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului?
Iar alăuta care vă alintă sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte chinuit de cuţit?
Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit.

     Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile voastre vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese."
Khalil Gibran


21 iunie 2009

"Am stins cuvintele..."

(click pe titlu)


HANDICAP
de Daniel Chirileanu

Prea ieftin cuvintele zboară din gând
Ca ascuţitele săgeţi spre inimi răvăşite
Prea mult mocnim până rostim un rând
Şi vorbele târzii sunt dulciuri otrăvite.

Prea scump se leagă verbul despre bine
Prea larg deschidem poarta spre minciuni
Ne tot zgârcim la frazele prea rar senine
Şi ne-ntrebăm de ce nu se mai nasc minuni?

Izvorul de sub limbă s-a licitat la bursă
Tot ce rostim e un contract bizar
Ce voi primi în schimb la vorba spusă,
Voi fi citat în titluri colorate de ziar?

Cioplim prevăzători la declaraţii elevate
Prin care spunem absolut nimic
Căci vorbele devin imagini inserate
În epopei cu un erou din ce în ce mai mic.

Nu mai rostim pe gratis adevărul nimănui
Din adevăr se pot ciopli realităţi ascunse
Şi nu-s urechi spre care poţi încă să spui
Mărturisiri şi taine poate nepătrunse.

Mai bine am ales tăcerea de pe stradă
Tăcerea spectatorului de reluări la meci
Am stins cuvintele din rugăciunea fadă
De parcă aşteptăm tăcerea cea de veci.

Ne-am învăţat să nici nu auzim vreun freamăt
Ca nişte surdo-muţi în drum spre nesfârşire
Deşi încă e plin de strigăte şi geamăt
Oare pe Dumnezeu Îl auzim în sunet de venire?

http://www.danielchirileanu.ro/2009/05/handicap/

Nebuni ce dau in floare


"Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri in locul lor nebunii."



St Nicholas Prevents the Falsely-Accused from being Executed (Ilya Repin, 1889)



Nebunul
de Demostene Andronescu

Treceam prin viaţă-aşa ca orice om
Şi fremătând şi eu ca orice pom
Visam să înfloresc, să leg apoi,
Şi să rodesc, nu roade prea de soi,
Ci rodul simplu-al omului de rând
Ce creşte pe oriunde şi oricând
Şi care zdrenţuit de vânt şi ploi
Îşi trage seva numai din noroi.
Dar într-o zi o pasăre străină
Cu penele brumate de lumină,
Venind de pe tărâmul celălalt,
Roti deasupra mea în zbor înalt
Şi poposind în ramurile-mi ciunte
Îşi smulse-o pană şi-ncepu să cânte.
Şi cântecul ei sfânt, din alte sfere,
Ecou îndepărtat al altor ere,
Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns
O dată numai, dar a fost de-ajuns.
De-atunci un dor înalt, un dor fierbinte,
Necunoscut de mine înainte,
Îmi stăruie ca un blestem în sânge,
Sufletu-l cântă, inima îl plânge
Şi scos din lumea mea, dintr-ale mele
Mă îndârjesc să-mi fac din frunze stele,
Să înfloresc luceferi şi să am
Câte un cuib pe fiecare ram,
Dar nu de păsări, ci de îngeri care
Să scoată pui şi-apoi spre cer să zboare
II
Din ziua ceea, părăsind grădina,
Mi-am smuls din lutul reavăn rădăcina,
M-am răsucit şi am întors-o-n sus
S-o-nfing adânc în boltă ca pe-un fus
Şi seva pentru rodul ce-l frământ
S-o trag de sus din cer nu din pământ.
Dar ramurile mele învăţate
Cu sevă dulce trasă din păcate
N-au rezistat luminii şi, pe rând,
Au prins a se usca, iar eu plângând
Am strâns tot verdele pe care-l am
Şi l-am îngrămădit pe-un singur ram,
Am pus pe el şi frunze şi petale
Şi-aşa, cu celelalte ramuri goale
Îmi pregătesc în trunchiul chinuit
Arome pentru rodu-nchipuit.
În jurul meu, stufoşi, ceilalţi fârtaţi
Peste zăplazuri mă privesc miraţi,
Dar de-nţeles nu mă-nţelege unul
Si zic foşnind în sinea lor: nebunul.
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gâze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc şi mierla şi lăstunul
Zicând în ciripitul lor: nebunul.
Şi vântul sur, nomadul, călătorul,
În frunza mea vrând să-şi doinească dorul
Şi-a destrămat prin crengi uscate fumul
Şi-a zis trecând pe-alăturea: nebunul.
Şi prietenii mei buni ce până-acum
Mi-au fost tovarăşi nelipsiţi de drum
Au dat din cap şi, unul câte unul,
M-au părăsit zicând încet: nebunul.
Şi când, mişcându-mi singurul meu ram,
Foşnesc din frunzele ce le mai am
Şi-ngân sfios o melodie sfântă
Ei, dându-şi coate, zic: nebunul cântă.
IV
Iar când omida îndoielii moale
Şi duhul deznădejdii-mi dau târcoale,
Foşnesc uscat şi sec din ramuri ciunge,
Ei dau din cap zicând: nebunul plânge.
Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ţi s-ar usca şi ramuri şi tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Şi-ai fi de tot comună şi banală
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri in locul lor nebunii.


"Demostene Andronescu rămîne una dintre vocile lirice cele mai pure şi mai reprezentative ale închisorilor politice din România."

20 iunie 2009

Eşecul ca o umbra...



Cântec de bucurie
de Ileana Mălăncioiu

Cântec de bucurie
Pereche cu îngerul meu de pază
urcasem pe arcă numai perechi
şi trecusem urgia şi eşuasem
în ţinutul acela străvechi
în care oamenii îşi puneau dorinţele
în măruntaiele păsărilor
şi în pămînt ca seminţele.

Acolo tu îmi aduceai pe furiş ouă de vrabie
pentru masa de dimineaţă
şi lapte de cuc pentru seară
şi bucurie pentru toată viaţa
şi mai ales multă tristeţe
pentru ce nu putea ţine
pînă la bătrîneţe.

Totul se petrecea în mare taină
ne trezeam că peste noapte au înflorit gutuii
vrăbiile nu ştiau cînd le furai ouăle
noi nu ştiam că răpitoarele îşi scoteau puii
pe-acoperişul nostru, ne bucuram
de pămîntul pe care eşuasem
şi de cerul sub care-aşteptam.


Despre bucurie


"Toate îşi au vremea lor,
şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

...plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui;
bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;"
(Eclesiastul 3:1,4)





"Nu dansul este păcătos, ci forţa care mă împinge poate fi păcatul. Ce mă mişcă spre dans? Dragostea, bucuria? Atunci el va fi totdeauna binefăcător. Dacă mă împinge ura, invidia, pofta, dorinţa de a cuceri, dorinţa de a mă desfrâna, dorinţa de a mă da în spectacol, va fi păcat pentru că slujeşte un gând păcătos, o pornire păcătoasă.

Totul e normal atunci când noi suntem normali. Noi să căutăm normalitatea. Eu sunt normal atunci când Îl am pe Dumnezeu ca normă în mine. Dacă nu-L am pe Dumnezeu în mine, în gândurile mele, în toate puterile mele, în dorinţele mele, nu sunt încă normal. Sunt încă anormal. Numai când voi fi cu Dumnezeu şi în Sfânta lui rânduială voi şti şi cum să dansez, şi cât să râd, şi ce să mănânc, şi cum să mănânc…

Şi să-L chemăm mereu şi mereu pe Domnul. Când suntem cu El, în El şi El în noi, viaţa noastră are sens şi rânduială sfântă şi noi, fiecare, avem rost rostuit şi păzit de Dumnezeu, în orice loc şi în orice timp am trăi. Curaj! "

Monahia Siluana Vlad

(Fragmente din cartea: Unde-ţi este bucuria, omul lui Dumnezeu?)


17 iunie 2009

Dincolo de aparenţă



Elizabeth Barrett Browning (n.6 martie 1806 - d. 29 iunie 1861)
a dăruit literaturii universale unele dintre cele mai frumoase poezii de dragoste




Sonetul XLIII


Cum te iubesc? Să-ncerc o-nșiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.



16 iunie 2009

Închinare



Mă închin
de Tatiana Topciu

Nimic nu vreau...
Nimic nu cer...
Mă-nchin.
Şi mi-e o sfântă teamă de Divin.
L-am jinduit... cum altceva nimic.
Şi-acum... că e aici... mă simt prea mic...
Aştept să vină adieri cereşti,
la uşa dincolo de care eşti...
Şi nu ştiu ce să fac:
să o deschid?
Mă tem de un preaplin...
Mă tem de-un vid...
Mă tem de chipul Domnului Isus
Şi dorul după El e de nespus.

Şi dacă vine -
Doamne, cât aş vrea! -
ce mult va osândi umblarea mea,
când va zări prin colţuri cu gunoi
statuile zidite din noroi,
la care nu ştiu pentru ce mai ţin,
doar Domnului voind să mă închin.

Şi de nu vine...
oare cum să-ndur
rămânerea în starea de obscur?

O, Doamne,
hotareste-n locul meu!
Mă ştii mai bine decât mă ştiu eu.

Mi-e teamă să nu-ţi smulg un nou suspin...

Nimic nu cer...
Nimic nu vreau...
Mă-nchin.

15 iunie 2009

Chopin Nocturne Op.9 no.1 in B flat Minor - Arthur Rubinstein

Arthur Rubinstein - Chopin Nocturne No 1, Op 9 in B flat

Între tristeţe si descurajare

Saint-Exupery spunea că nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim.

Dacă obiectul cunoaşterii este depresia, omul, viaţa sau moartea, poama sau pomul: totuna! Cunoaşterea are un preţ şi nimeni nu poate ajunge la ea dacă nu e dispus să-l plătească. Adam şi Eva au fost izgoniţi din Eden... Uneori ni se cer doar lacrimi şi timp, alteori renunţarea la zona noastră de confort, de siguranţă chiar, unii trebuie să renunţe la somn, la hrană, la micile sau marile bucurii oferite de cei dragi, alţii sunt gata să renunţe la viaţă, dar nu din laşitate şi nici pentru că ar dispreţui acest dar divin, ci din dragoste.

Se poate renunţa la viaţă din diferite motive, numai Dumnezeu este în măsură să judece acest gest şi cauzele care l-au generat şi totuşi am văzut în zilele acestea oameni atât de preocupaţi să lovească cu piatra încât nici nu avut timp să observe dacă nu cumva si mâinile lor sunt pătate de sânge. Ce trist! Ce păcat!

Atunci când alegi să îţi dăruieşti viaţa pentru binele aproapelui tău, aduci o jertfă plăcută lui Dumnezeu şi semenilor tăi. Sacrificiul nu te aşează cu faţa spre moarte. Chiar dacă un om trebuie să treacă prin ea - în cazul sacrificiului suprem - nu moartea este finalitatea acestui act. Moartea în sine nu este de dorit, însă prin acceptarea ei - atunci când situaţia o cere - omul confirmă că are o perspectivă mai înaltă, o viziune care transcende realitatea imediată sau, altfel spus, că are un Dumnezeu în care crede, în care se încrede, pentru care poate să moară dacă trebuie şi mai ales, poate şi vrea să trăiască oricât de greu i-ar fi.

E plăcut şi frumos să te bucuri cu cei ce se bucură. Cine nu şi-ar dori să fie înconjurat de oameni fericiţi, sănătoşi, împliniţi şi plini de o bucurie sfântă? Dar pentru că drumul ne poartă printr-o lume în care se moare de foame, de sete, de frig, de singurătate, pentru că mai sunt suflete scumpe care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu, pentru că dragostea Lui a fost turnată în inimile noastre şi nu putem trece nepăsători pe lângă cel căzut, pentru toate acestea şi încă pentru multe altele e drept să plângem cu cei ce plâng, e drept să suferim pentru cei pe care îi iubim, e drept să plătim preţul oricare ar fi el. Dumnezeu Tatăl l-a plătit, Domnul nostru Isus Hristos l-a plătit!

Singurul lucru ce doare cumplit e respingerea celui ce se dăruieşte în acest mod şi, implicit a darului său. De cele mai multe ori respingem din suspiciune un act care ni se pare lipsit de motivaţie logică, dar nu aceasta este singura cauză. Oricum şi cel ce oferă şi cel căruia i se oferă, în cazul unui refuz, se confruntă cu o stare de disconfort, de suferinţă chiar, singura diferenţă e că suferinţa celui ce dăruieşte nu se stinge cât timp există darul. Când este vorba de om, timpul estompează cumva această suferinţă, dar când mă gândesc la Dumnezeu...

Depresia este un har? Da, poate fi atâta vreme cât nu se ajunge la desnădejde, la gândul cumplit că ai fost părăsit până şi de Dumnezeu, dar odată ajuns aici... Cine mai poate şti?

14 iunie 2009

Dor



Toamna
de Ioan Alexandru



De dor de ducă frunzele-s atinse
Ce-ar mai putea pe creangă aştepta
Au dobândit sărutul de pe urmă
Arvuna-n aur care nu se ia


Plecarea lor nu-nseamnă despărţire
Ci-ntoarcerea slăvită către ploi
De unde s-au atins de nemurire
Se-ntorc s-o dea ţărânii înapoi


Şi pot în tihnă să se risipească
Din pulbere din vânturi mai presus
Şi se vădeşte suliţa în coastă
Şi lacrima de foc ce le-a răpus.


12 iunie 2009

"Acele lucruri triste pe care le ştiţi"



Nu mai vedeam

de Ileana Mălăncioiu

Nu mai vedeam, totul intrase încet în ceaţă,
Dar peste ochii mei îndelung obosiţi
Începeau să apese cu şi mai multă putere
Acele lucruri triste pe care le ştiţi.

Voi orbi şi eu, mă gândeam, voi orbi,
Aşa cum a orbit de tot atîta lume
Care se uită cum se duce totul
Şi doarme liniştită şi face glume

Şi râde-ncât ai crede că este fericită,
Sau poate chiar şi este, sau în sfârșit va fi
Atunci cînd se va stinge şi durerea
De-a mai privi în jur şi cea de a orbi.

N-am să mai văd nici eu, gândeam înfricoșată,
Şi mă uitam prin ceaţă către Tine
Şi către moartea mea şi mă rugam
Să pot s-o văd cum vine.

***

Pasărea tăiată
de Ileana Mălăncioiu

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul șubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi parând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

***

Aceeaşi bucurie
de Ileana Mălăncioiu

Aceeaşi bucurie de a trăi încă
Şi de a mă gândi încă la tine
Şi la drumul căutat împreună cu el
Până către sfârşit şi mai bine


Decât până acolo unde n-am mai văzut
Lucrurile ieşite din timp şi din spaţiu
Şi din reprezentarea mea neclară
Care le căuta cu nesaţiu


Şi te-ntreba de ce i le-ai dat
Şi de ce i le-ai luat şi unde mai sunt
Şi cum va mai fi vremea în cer
Şi cum o mai fi vremea pe pământ


În ţinutul acela foarte luminos în care
Treceam printre lucruri agale
Şi încercam să mă deprind cu suflarea ta
Înfăşurată ca un melc pe oasele sale.

***

Aş vrea
de Ileana Mălăncioiu

Aş vrea să mă duc undeva să nu mai ştiu de nimic
Să mă întorc atunci când voi fi uitat tot
Să-mi amintesc cu greu cum mă cheamă şi cine sunt
Şi să învăț ce mai pot


Să aflu spre a trăi până la capăt
Şi a mă bucura că sunt încă vie.
Aş vrea să ajung undeva unde nu ştie nimeni
Nimic din tot ce se ştie


Şi din ce se învaţă încă
Fără nici un fel de pretenţii
Împotriva mea şi a tuturor
În lumea asta plină de invenţii.


Dar unde e locul acela senin mă întreb
şi plâng în tăcere şi nimeni nu ştie
mi-e frică de tot şi de toate şi-aş vrea
să mă bucur din nou că sunt încă vie.

Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940)

Nu ştiam ...



Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă
de Ileana Mălăncioiu

Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă
Ştiam cum poate apăsa întreagă
Asupra mea şi cum nu e nimeni
Care să înţeleagă

Că ţip sub zidurile unde-am fost uitată
Şi că oricine-ar îndrăzni să vină
Ca să mă scoată n-ar mai găsi calea
Făcută să ies la lumină.

Aşteptam sub grinzile îndoite
Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă
Adică de unde începe ea să cadă de tot
Peste cel pe care-l apasă.

Suicidul


"Parintele profesor John Breck arata ca "sinuciderea e o tragedie ce ne implica pe fiecare din noi ca madulare ale unui singur Trup. Si, intr-o oarecare masura, raspunderea ei cade asupra noastra, a tuturor. In lumina acestei evidente, trebuie sa regandim abordarea atat a celor care se sinucid, cat si a celor care sufera cel mai mult datorita mortii lor. "
(Fragment, pag. 10)

Suicidul

11 iunie 2009

Despre suicid


" Nimic nu este mai misterios decat o sinucidere. Cand ascult explicarea cauzelor unei sinucideri, am intotdeauna impresia ca se comite un sacrilegiu. . Pentru ca nimeni altul nu le cunoaste, decat sinucigasul. El ar fi fost in masura sa le inteleaga, pentru ca sunt multiple si inexplicabile perceptiei altcuiva din exterior ".

Henri de Montherlant


"Mituri si realitati despre suicid

In legatura cu suicidul circula o serie de mituri. Miturile sunt credinte false, idei inexacte care justifica uneori modul in care ne comportam, ne ajuta sa ne simtim usurati, ne degajeaza de responsabilitati.

Mit: suicidul se produce fara avertisment.
Realitate: din 10 persoane care se sinucid, 8 dau mesaje asupra intentiei lor, cat de mici, de vagi ar fi acestea. Suicidul este rezultatul unui proces care este intotdeauna observabil chiar daca la tineri se deruleaza foarte rapid.

Mit: o persoana suicidara isi doreste in mod real sa moara.
Realitate: persoana suicidara doreste sa nu mai sufere si nu sa moara. Ea ezita intre viata si moarte si lasa in grija altora faptul de a-i salva.

Mit: persoana suicidara este ori lasa ori curajoasa.
Realitate: persoana suicidara nu vrea sa-si puna capat zilelor din lasitate sau curaj, ci pentru ca viata sa ii pare insuportabila, pentru ca nu intrevede alta solutie si se simte disperata.

Mit: suicidar o data, suicidar pentru totdeauna.
Realitate: tendinta de suicid este reversibila. Procesul suicidar nu dureaza toata viata si poate fi oprit definitiv chiar si la cei care aparent au aceasta tendinta cronica.

Mit: persoana care se gandeste la suicid pare neaparat deprimata.
Realitate: simptomele variaza in functie de personalitatea fiecaruia. Sub o aparenta de veselie, de buna dispozitie, se poate disimula uneori o tristete foarte mare.

Mit: daca observam o ameliorare a riscului suicidar aceasta semnifica faptul ca pericolul a trecut.
Realitate: o persoana care ia decizia de isi lua viata poate parea usurata, chiar fericita, iar anturajul sau ar putea crede ca momentul de criza a luat sfarsit. Trebuie insa sa ramanem vigilenti pentru ca majoritatea sinuciderilor se produc in cele trei luni care urmeaza debutului ameliorarii crizei.

Mit: suicidul este ereditar.
Realitate: suicidul nu este ereditar.

Mit: persoanele care se sinucid sunt persoane care sufera de tulburari psihice.
Realitate: persoanele care vor sa-si ia viata nu sufera neaparat de o tulburare psihica, iar persoanele care sufera de o tulburare psihica nu sunt in mod necesar suicidare. Persoana suicidara se poate afla intr-o situatie temporara de mari framantari emotionale, ceea ce nu inseamna ca sufera de o tulburare psihica.

Mit: persoana care ameninta ca se sinucide nu o va face, este vorba doar de o forma de santaj pentru a atrage atentia.
Realitate: amenintarea cu sinuciderea trebuie luata in serios si nu considerata ca fiind o manipulare. Cel care actioneaza astfel sufera cu adevarat si are nevoie de ajutor. Chiar daca uneori exista in acest comportament si manipulare prin mesajele transmise, nu trebuie uitat ca exista si o doza mare de disperare si de cerere de a fi ajutat.

Mit: persoanele suicidare au o personalitate slaba.
Realitate: nu exista un tip de personalitate suicidar. In mod contrar cu ceea ce am putea crede, persoanele suicidare au multa energie. Deseori acestea au traversat dificultati enorme (pierderi, respingere, viol, etc.)

Mit: suicidul se produce in clasele sociale defavorizate.
Realitate: suicidul se produce in toate clasele sociale.

Mit: o persoana care supravietuieste suicidului si care prezinta o ameliorare subita a starii psihice a rezolvat situatia problematica.
Realitate: o mare parte a sinuciderilor se produc in cele trei luni de dupa debutul perioadei de ameliorare."

Articolul complet : Suicidul-la-adolescenti-II


10 iunie 2009

Dumnezeu este dragoste


"Je lève les yeux" - Constance Aman


"Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu;

pentru că Dumnezeu este dragoste."

1Ioan 4:8


Iubire si iertare



Cum ai putea să îţi iubeşti aproapele dacă nu te iubeşti şi nu te respecţi pe tine mai întâi?
Iubirea raţională de sine şi iubirea aproapelui sunt virtuţi pereche, ele pot fi găsite mereu împreună în inima omului temător de Dumnezeu. Creştinul este, prin excelenţă, persoana locuită de Iubire.
Iubirea (agape) presupune respect. Ea izvorăşte din plinătate e însoţită de pace, de credinţă şi de speranţă, iar bucuria de a se dărui şi de a dărui îi este nelipsită. Agape este iubirea care, uitându-se pe sine, îngrijeşte de aproapele său, într-un efort sublim împins până la sacrificiul suprem, ţelul ei este vieţuirea împreună, unii cu alţii şi a tuturor cu Dumnezeu, aici şi în eternitate: "nimeni să nu piară!”- iată cântecul pe care inima ei îl cunoaşte. Gata mereu să coboare pentru a ridica, să rabde, să întoarcă obrazul celălalt oferindu-i şansa unui sărut celui care a pălmuit-o, dar asumându-şi conştientă riscul de a fi lovită din nou, iubirea este pregătită să ierte. Cel ce este însufleţit de iubire va vedea în celălalt un om preţios chiar şi atunci când acesta, cu bună ştiinţă sau nu, i-a făcut rău. "Iubirea este fundamentul iertării şi primul pas spre aceasta" - spunea David Augsburger în cartea sa „Să iubeşti şi să ierţi”.
Din această carte am ales pentru tine, suflet scump şi preaiubit de Domnul, doar câteva gânduri despre iertare, care sper să îţi trezească interesul pentru întregul din care au fost desprinse.
„Iertarea este un act complex prin care se recunoaşte răul făcut şi prin care se pot raporta la acesta cu responsabilitate ambele părţi implicate. Iertarea unilaterală nu îndepărtează problema, ci o mută doar. Pentru iertare este nevoie de doi. Scopul ei este refacerea relaţiei.
Dacă aleg să iert pe cel ce mi-a greşit numai pentru că supărarea îmi face rău şi întrerupe relaţia mea cu Dumnezeu atunci nu am înţeles nimic. Indiferent cât de măreţ şi de nobil mă simt iertând, nu aceasta aşteaptă Isus de la mine. Iubirea, confruntarea şi iertarea sunt paşi care trebuie să ducă la recâştigarea fratelui meu, la împăcare!
Iertarea trebuie să fie precedată de pocăinţă. Aceasta înseamnă să îţi asumi ceea ce a fost, să alegi o noua atitudine şi să-ţi exprimi limpede planurile de viitor cu privire la persoana căreia i-ai greşit. În absenţa pocăinţei răspunsul cuvenit nu este iertarea, ci iubirea. Nu vă amăgiţi când iertarea ignoră pocăinţa şi „uită” de problemele nerezolvate.
Nu vă opriţi la:
iertarea binevoitoare = blândă, unidirecţională care v-a aminti mereu: "te-am iertat"
iertarea supunere = te iert pentru că aşa trebuie, dar inima nu participă la această iertare
iertarea sacrificiu = inegală, fără a stabili relaţii de încredere
Când iertarea neagă prezenţa mâniei şi se poartă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat să nu vă încredeţi în ea.
Când iertarea pune capăt unei relaţii promiţând o eliberare personală nu o dăruiţi şi nu o acceptaţi.
Nu vă grăbiţi spre iertarea ce-i lasă pe oameni înstrăinaţi, nu credeţi în iertarea care pune capăt unei relaţii, ci căutaţi-o pe aceea care o îmbogăţeşte, recâştigă încrederea, iar celălalt este văzut din nou valoros.
Alegeri:
Nu mă voi comporta ca şi când aş fi iertat.
Nu îmi voi asuma singur responsabilităţile pentru impasul relaţiei.
Nu mă voi comporta la modul neutru, drăguţ.
Nu voi evita să fiu sincer.
Nu voi folosi mânia la modul distructiv, dar nici nu îi voi nega existenţa.
Voi căuta integritatea, acceptarea şi adâncirea încrederii.”

Augsburger David - Să iubeşti şi să ierţi

08 iunie 2009

Alegeri - Ticăloşia ca stare de fapt

  

      Ia hotărâri, în taină, care să Mă onoreze pe Mine.
Chiar dacă nimeni nu știe cât de dificile sunt și nimeni nu te va înțelege, alege să faci așa pentru Mine.“  Linda Dillow





       „Oamenii sunt nerezonabili, ilogici și egoiști. Iubește-i oricum.

        Dac
ă faci bine, oamenii te vor acuza ulterior de motive egoiste personale, iar binele pe care îl faci azi va fi uitat mâine. Fa bine oricum.

        Oamenii au cu adevărat nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă
îi ajuți. Ajută-i oricum.

        Sinceritatea și onestitatea te fac vulnerabil. Fii onest și sincer oricum.“

(Anonim)

06 iunie 2009

5 iunie 2009


Fr. Pastor Ioan Haiduc a fost chemat Acasă.

Condoleanțe si lacrimi... Ne vom revedea în curând!


"Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu."

Iov 19:25-27

"Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.

De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup."

2 Cor. 5:1, 9-10

"Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El."

Psalmi 116:15

(Ocna Mureș - 7 iunie 2009)

05 iunie 2009

Doamne, Tu ştii


Psalm
(Ps. 139: 1-2)

Doamne, Tu mă cercetezi de-aproape
Şi-mi cunoşti adâncile, sufleteştile ape...
Ştii când ispitele înfrâng zăgazurile,
Ştii toate bucuriile şi toate necazurile,
Ştii cântecul, dorul şi visele,
Ştii amintirile mele, ucisele,
Ştii piscurile înalte şi căile,
Ştii gheţurile şi văpăile.
Ştii când mă arde trufia
Tăgăduindu-Ţi Cerul şi sfidând Veşnicia;
Ştii când fărădelegea m-apăsă
Ca o pâclă amară şi deasă;

Ştii când mă urc şi când mă prăbuşesc
În neputinţa omului firesc.
Încotro mă voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga, Doamne, la cine?
........................................................
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost
Sunt doar o biată navă fără rost
Ce-alunecă-ncărcată de păcate
Pe valurile vieţii zbuciumate...

Doamne, Tu mă cercetezi de-aproape:
Nu lăsa întunericul să mă îngroape.
Răpeşte-mă , Doamne, păcatului,
Pune piedici Vrăjmaşului, blestematului,
Strecoară-mi în suflet luminile,
Aprinde-mi dragostea, înfloreşte-mi grădinile,
Şi `nalţă-mă, Doamne, şi creşte-mă,
Cu naşterea a doua înnoieşte-mă,
Să-ţi pot cânta slavă cu îngerii,
Chiar şi-n valea aceasta a plângerii...

Simion Cubolta

Lara Fabian - Adagio





03 iunie 2009

Andre Rieu - Serenata - Enrico Toselli





Murim ca mâine
de Magda Isanos

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee,
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătura
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare ne-nțeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.


01 iunie 2009

El va rascumpara pe Israel!


"Rugati-va pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, sa se bucure de odihna." (Ps.122:6)



Psalmii 130

(O cantare a treptelor.) Din fundul adancului, Te chem, Doamne!
Doamne, asculta-mi glasul! Sa ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!
Daca ai pastra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta in picioare, Doamne?
Dar la Tine este iertare, ca sa fii de temut.
Eu nadajduiesc in Domnul, sufletul meu nadajduieste, si astept fagaduinta Lui.
Sufletul meu asteapta pe Domnul, mai mult decat asteapta strajerii dimineata, da, mai mult decat asteapta strajerii dimineata.
Israele, pune-ti nadejdea in Domnul, caci la Domnul este indurarea, si la El este belsug de rascumparare!
El va rascumpara pe Israel din toate nelegiuirile lui.