"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

29 noiembrie 2010

"Credinţa se afirmă în iubire"



"Adevărata autoritate este aceea pe care o ai atunci când cauza ta e adevărul."
Kierkegaard


 Boii 
 
 Trei boi păşteau laolaltă pe un imaş şi nici o fiară nu cuteza să-i supere; iar de la o vreme ei începură a se învrăjbi şi aşa se despărţiră unul de altul. Atunci fiece fiară, oriunde-i întâlnea, îi tot supăra, aflându-i că sunt dezbinaţi unul pe altul.


Oxen Resting - John Singer Sargent

 Învăţătură: Aceasta însemnează pe oamenii cei slabi la credinţă, care pentru fieştece pricină se despart şi fug de la părinţii lor; însemnează şi pe cei care se despart de testamentul stăpânilor bisericeşti şi se osebesc pe sine a fi mai buni şi mai înţelepţi decât ceilalţi fraţi întru Hristos şi de soţiile lor; aceia pe dreptate pier pentru despărţirea lor şi pentru nebuniile lor.

Alexandria · Esopia (căi populare)



"Deseori Mântuitorul vorbeşte despre pericolul apariţiei învăţăturilor greşite.

[...] o învăţătură greşită nu este afirmată direct împotriva Cuvântului Bisericii, 
ci este lângă acest Cuvânt, aproape de el, dar total diferită de el. 

Aici apare pericolul relativismului şi sincretismului, lipsa de râvnă în apărarea autenticului şi Sfintei Tradiţii. Dar creştinul este chemat, ca în duh de iubire, să mărturisească dreapta credinţă. În cadrul Sfintei Liturghii, înainte de a mărturisi "pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită...", suntem chemaţi "să ne iubim unii pe alţii", adică să învăţăm că în iubire mărturisim temelia iubirii: Sfânta Treime. Credinţa se afirmă în iubire, pentru că doar iubirea te învaţă să o păstrezi, să ţii la ea, să te hrăneşti din ea şi să te odihneşti în ea.

 Să ne ferim de învăţătura greşită din iubire faţă de învăţătura dreaptă, 
şi nu din dorinţa de a umili sau înjosi."



Sursa imaginii: www.1st-art-gallery.com

25 noiembrie 2010

Mântuiţi-vă!



"Pocăiţi-vă", le-a zis Petru, 
"şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos,
spre iertarea păcatelor voastre; 
apoi veţi primi darul Sfântului Duh. 

 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."[...]

"Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos."
Fapte 2: 38-40






  Mântuirea este o eliberare de lume
Watchman Nee


 ...să analizăm înţelesul cuvântului „mântuire” din Biblie. De ce anume este mântuită o persoană? Conform Bibliei, omul este mântuit de lume, nu de iad. Opusul vieţii veşnice este pierzarea, dar Biblia nu consideră mântuirea ca fiind opusă pierzării. Biblia ne arată că mântuirea este eliberarea de lume. Cât timp o persoană se află în lume, ea este în pierzare.
 Să vedem care este condiţia omului înaintea lui Dumnezeu. Astăzi omul nu trebuie să facă nimic pentru a pieri. Eu nu voi pieri pentru că am ucis pe cineva, şi nu voi fi mântuit de pierzare pentru că nu am ucis pe nimeni. Întreaga lume piere. Acesta este un fapt. Dumnezeu ne-a scos afară şi ne-a mântuit dintre cei care pier. Întreaga lume piere în mod colectiv, dar Dumnezeu îi mântuieşte pe oameni unul câte unul, în mod individual.
 ("Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit."Rom 10:13)
 Astfel, problema mântuirii şi a pierzării  [...] depinde de poziţia ta. Dacă eşti în barcă, eşti mântuit. Dacă eşti în mare, pieri. Poate nu ai făcut nimic, dar dacă eşti în lume, acest lucru este suficient pentru a te face să pieri. Nu contează dacă eşti bun sau rău, dacă eşti nobil sau răufăcător. Nu contează dacă îţi urmezi sau nu conştiinţa. Dacă nu ai părăsit acest loc (lumea), eşti condamnat de Dumnezeu.

 ( Watchman Nee - Seria noului credincios, Vol. I)


Oare a "părăsi lumea" înseamnă a trăi izolaţi de semeni? Nicidecum! Suntem chemaţi să trăim în lume, dar "să ne păzim neîntinaţi" de ea, să ne ducem "până la capăt mântuirea ... cu frică şi cutremur", să lepădăm "orice necurăţie şi orice revărsare de răutate" şi să primim "cu blândeţe Cuvântul [...] care vă (ne) poate mântui sufletele", împlinindu-l.


"Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac."
1Ioan 2:17


 Sursa imaginii: southabbotsford.com 

10 noiembrie 2010

Celui nenăscut


"Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? 
Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?"
2Cor. 11:29
 



 Cântec sub cerul liber
 Elisabeta Isanos
 
                 Nu toată lumea se poate naște,
                 sunt mai mulți nenăscuți decât se crede,
                 corpuri fragile care se fac ierburi și flori
                 sau polen peste fețele florilor.
                 Răspântii albe, roze de drumuri,
                 exist, nu știu de ce asta nu-i de ajuns,
                 am arma irezistibilă a răsuflării.
                 Mi-e frică de-ntuneric, de subpământene lăcașuri,
                 poate de-aceea ard lămpile până târziu,
                 mă simt la adăpost sub cerul liber,
                 întoarsă spre toate răsăriturile zării



Gaither Vocal Band - I'm Gonna Sing 


Fără odihnă


"O, dacă aș avea aripile porumbelului, 
aș zbura și aș găsi undeva odihnă!" 
(Ps. 55:6)



Pânda ca o tăcere de clopote
  Elisabeta Isanos
 
 
              Pânda ca o tăcere de clopote,
              voi prinde bucuria, tainică undă?
              Cerul senin a plesnit foarte subţire,
              şi întunericul a început să pătrundă.
 
 
              Nu văd soarele, poate că nu-i nevoie să-l văd,
              bucuria şi tristeţea au acelaşi trup,
              sunt făcute din acelaşi pământ
              şi din aceeaşi vreme pe care nu pot s-o rup.
 
 
              Frunze de aur fără mişcare,
              inima e înotul perpetuu
              al unei ființe închise în mare.
              Nu pot să-mi aflu odihnă uşoară,
              în fiecare clipă câte o culme coboară.





06 noiembrie 2010

Tovarăşi de jug


"Să nu ari cu un bou și un măgar înjugați împreună."



Two Bulls Wearing a Yoke  - Toulouse-Lautrec



"Maestrul a fost nevoit să asculte plângerile unei femei împotriva soţului ei. Când în sfârşit a avut prilejul să spună ceva, el i-a zis:
- Draga mea, căsnicia ta ar fi mai fericită dacă tu ai fi soţie mai bună.
- Cum aşa?
- Renunţând la eforturile tale de a face din el un soţ mai bun."
Manipulare - Anthony de Mello



***
 
 "Un soţ şi soţia lui se certau mereu.
 Maestrul le-a oferit soluţia perfectă:
 - Nu mai cereţi ca pe un drept ceea ce puteţi cere ca pe o favoare.
 După aplicarea acestui principiu, certurile au încetat."
 Vulnerabilitate - Anthony de Mello 

 

***

 
 "Când un om care avea probleme în căsnicie i-a cerut sfatul, maestrul i-a spus:
 - Trebuie să înveţi să o asculţi pe soţia ta.
 Omul a acceptat sfatul şi s-a întors după o lună ca să-i spun a că a învățat să asculte fiecare cuvânt pe care-l rosteşte soţia sa. Maestru i-a replicat, zâmbind:
 - Acum du-te şi ascultă fiecare cuvânt pe care nu-l rosteşte."
Unitate - Anthony de Mello




"Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi.
Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? 
Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?"
2Cor. 6:14 

"[...] dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei.
 Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.
 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.
 Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? 
 Încolo, fiecare să rămână în starea în care 
l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu.
Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile." 
  1Cor. 7:13-17


05 noiembrie 2010

"...să spună nopţii"



"O, cât de repede se face toamnă,
mai mult peste floare, mai puțin peste ghimpi"
Adrian Păunescu 










Sentimentul lunii 
Adrian Păunescu
  

 Voi întreba: de ce-i atâta lună
 Şi-atâta alb pe podurile mari
 Ale oraşului şi ce înseamnă
 Când, de atâta alb, prin pomi transpari?
 
 Ce e atunci când prin natură fuge
 O zebră zveltă-n albe-negre dungi?
 Ce e atunci când turlele sunt albe,
 Când noaptea arde alb? Ce e atunci?
 
 Ai să-mi răspunzi: răsare multă lună
 Alb - îngropând oraşul în lumină
 Pentru ca valurile ei să spună
 Nopţii, că nu mai trebuia să vină.
 
 Ai să-mi răspunzi: e o scrisoare lungă
 Care anunţă-o despărţire grea,
 Şi soarele va răsări mai rar,
 De aceea-i multă lună pe şosea,
 
 În pomii încercaţi de mari emoţii,
 Treziţi apoi, deodată, fără foi,
 Ai să-mi răspunzi: de aceea-i multă lună,
 Şi e atâta lună între noi.
 
 Şi n-am să cred, şi-am să alerg pe dealul
 În care zgomotele de tramvaie
 Şi unghiurile bruşte nu mai sunt,
 Şi-n lună umbre nu se întretaie.
 
 Şi-am să mă-ntorc să-ţi spun că luna-i drumul
 Pe care braţele ca paşii sună,
 Că am plecat cu părul blond arzând,
 Şi-l readuc îmbogăţit de lună,
 Albit şi alb, 
 Bătrân de-atâta lună.
 
 1961 



03 noiembrie 2010

Untdelemn şi vin



"... Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit "


 You're Not Alone - John Canaan



You're not alone
Michael McLean


Here's a little song to help you get along.
It will see you through when you're feeling blue.
And though it's not profound, when you're feeling down, so down,
Sing this little tune, and you'll feel better soon.

You're not alone,
even thought right now you're on your own.
You are loved in ways that can't be shown;
You're needs are known;
You're not alone

And when you cry,
You're just letting go a heartache deep inside.
So tomorrow there'll be sunshine and sky -
and love close by;
You're not alone

And I know that it's not easy,
but I know that it won't last.
'Cause one who loves you more than me
is sending blessings fast.

You're not alone,
say it one more time.
"I'm not alone."
And even when it's hard to find the words.
Your prayers are heard
You're not alone.
You're not alone.

You're not alone,
say it one more time.
"I'm not alone."
And even when it's hard to find the words.
Your prayers are heard
You're not alone.


“Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică
şi al cărui Nume este sfânt: 
"Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie;
dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, 
ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite. [...]
 I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui;
îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.
Voi pune lauda pe buze:
"Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! - zice Domnul - 
Da, Eu îl voi tămădui!” 
Isaia 57, 15-21