"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

31 mai 2011

Răboj


"Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu 
când va păcătui împotriva mea?..."
   Matei 18:20 

 


          "Dumnezeu este ubicuu, fugi de El, dar tot spre El alergi, dai o palmă, dar tot pe tine te doare, căci tu şi aproapele sunteţi una, bucată din Dumnezeu."
Octavian Dărmănescu

     
   



29 mai 2011

Negura minții


        
          "A  fost dusă Prostia la un atelier: «Se poate transforma în înțelepciune?»  Maestrul a răspuns: «Da, și o să mai rămână ceva». "
Stanislaw Jerzy Lec

   
 
        nțelepciunea nu este altceva, decât a trăi viața după aceeași părere cu Dumnezeu, singura viață care te scutește mai târziu de regrete. [...] Să nu înțelegem prostia și înțelepciunea ca pe două stări aproape statice, ci ca pe o haină care se poate dobândi sau pierde. Că de la înțelepciune la prostie nu este decât un singur pas ce poartă măsura neascultării de Dumnezeu, iar de la prostie la înțelepciune nu este decât reversul aceluiași pas, adică ascultarea de Dumnezeu."
Vitalii Mereuţanu 


        "Prostia ca fluid confuz, ca o apă călduţă care-ţi stăruie plăcut în ureche; prostia savantă, cu palma la tâmplă; prostia fondatoare, cu sânii plini mereu în gurile noastre; prostia de circumstanţă, cea în interes de serviciu, în faţa şefului; prostia încăpăţânată, când nu înveţi niciodată din lucruri identice; prostia filozofică, atunci când, ştiind că într-o „bună” zi tot vei crăpa, refuzi să împarţi averea la copii; prostia mistică, atunci când auzi voci şi crezi că te-a călcat un înger; prostia metodică, atunci când zideşti un argument de care chiar tu ai dubii;  Citește tot   >>"         
(Fragment din "Prostul şi prostia lui" de Octavian Dărmănescu)




Sursa imaginilor: Amazing Pics

28 mai 2011

La creanga stelelor...

"Mai cred că-n cugetul sfielnic
 S-ascunde-al nesfârşirii rost, 
 Că-i veşnicie şi-n vremelnic    
 Şi că-n ce este-i tot ce-a fost   
 
 Că poate gândul să răstoarne   
 Deşertul cât un veac de lung.   
 Că pot cu mâna mea de carne   
 La creanga stelelor s-ajung."     
                                                     George Lesnea 



Impossible Dream
Mitch Leigh /Joe Darion


    To dream the impossible dream  
    To fight the unbeatable foe  
    To bear with unbearable sorrow  
    To run where the brave dare not go  

    To right the unrightable wrong  
    To love pure and chaste from afar  
    To try when your arms are too weary  
    To reach the unreachable star  

    This is my quest to follow that star  
    No matter how hopeless, no matter how far  
    To fight for the right  
    Without question or pause  
    To be willing to march  
    Into hell for a heavenly cause  

     And I know if I'll only be true  
    To this glorious quest  
    That my heart will lie peaceful and calm  
    When I'm laid to my rest  

    And the world will be better for this  
    That one man, scorned and covered with scars  
    Still strove with his last ounce of courage  
    To fight the unbeatable foe  
    To reach the unreachable star...  


Mizantropie




"Singurătatea: cât de suprapopulată mai este!"
Stanislaw Jerzy Lec


.
Sarah Mclachlan- When She Loved Me



24 mai 2011

În cheie gravă


"Rănile le vindecăm, dar cicatricile
cresc împreună cu noi."
Stanislaw Jerzy Lec 






Sfârșit 
Marin Sorescu 

Gândești rar 
Şi-ți cad frunze
Printre gânduri.

Gândești atât de rar
Ca răsar păduri
Şi lumea toată
Şi tu ești la amândouă marginile lumii
Rar de tot.



02 mai 2011

Durerea nevredniciei



         "Carnea noastră este o substanță fluctuantă , oasele reprezintă limita până la care putem slăbi. Substanța noastră morală este  şi ea fluctuantă, caracterul reprezintă limita până la care putem slăbi ca ființe etice." Lucian Blaga 











Doamne, nu sunt vrednic
Traian Dorz 

  
     Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalț spre Tine
     ochii ce-au sclipire încă spre ispite,
     mâinile ce-au încă urme de rușine,
     buzele ce-au încă vorbe nesfințite...


     Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua
încălțării Tale când îmi vii în casă,                    
 peste-a tale glezne albe cum e neaua                
lacrimile mele urme negre lasă.                        


     Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare
     c-am deschis ispitei inima curată...
     -Tu i-ai dat, în flăcări, inimii iertare
     dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată.


Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere
c-am lăsat în alții lacrimă şi rane                          
buzele iubirii le-am udat cu fiere                          
 mâinilor blândeții le-am bătut piroane.               


     Doamne, nu sunt vrednic... dar cu ce-ndurare
     mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale
     şi m-adăpi cu lacrimi, pentru clipa-n care
     vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...




Sursa imaginii: flickr.com