Rămânere împreună

„Nu există o modalitate corectă de a părăsi pe cineva. 
Părăsirea nu este corectă prin ea însăși.“  G. B. Shaw     

                      

           O familie de copaci

Jules Renard

       După ce am traversat un şes ars de soare, am dat de ei. 
       Nu stau la marginea drumului din pricina zgomotului, stau pe câmpuri sălbăticite, lângă un izvor cunoscut numai de păsări.

       De departe par de nepătruns. Cu cât mă apropii, trunchiurile lor parcă se dau în laturi. Mă primesc cu prudenţă. Pot să mă odihnesc, să mă răcoresc, dar simt eu că mă observă şi n-au încredere în mine.
       Trăiesc în familie, cei mai vârstnici în mijloc, şi cei mici, ale căror prime frunze abia s-au desfăcut, cam peste tot, dar nu prea îndepărtaţi.
       Le trebuie timp mult până să moară, iar morţii rămân în picioare până ce cad pulbere.
       Se alintă cu crengile lor lungi, asigurându-se astfel, ca orbii, că sunt toţi acolo. Se zbat furioşi ori de câte ori vântul gâfâie vrând să-i dezrădăcineze. Dar între ei nici o ceartă. Nu murmură decât de acord.
       Simt că trebuie să fie adevărata mea familie. Am s-o uit repede pe cealaltă. Copacii aceştia au să mă adopte încetul cu încetul, şi pentru ca s-o merit, învăţ ceea ce trebuie să ştiu:
       Ştiu deja să privesc norii care trec.
       Ştiu de asemenea să stau locului.
       Si aproape că ştiu să tac.




Sursa imaginii:  Denis Collette...!!!'s photostream