Niciodată uitarea ...

"Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.
Mâine, poate cerul căzut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea,
Să-ţi ies înainte pe celălalt ţărm,
Unde niciodată uitarea ..."
Anghel Dumbrăveanu

Prin defilee albe
Anghel Dumbrăveanu

Wojtek Kwiatkowski - Complete gallery

Se face întuneric gândul meu acum,

O pasăre de noapte îmi sfâşie auzul
Şi cineva vorbeşte nedesluşit pe câmp
S-aprindem steaua care ne rămase
Şi să citim cuvântul uitat de la-nceput.
Să vină caii, spuse copacul îndoit,
Şi să fugim departe, prin albe defilee.
Dar steaua a căzut din ram aseară,
Cuvântul răsucit îl duse vântul,
Iar caii fără aripi trecură peste râu.
Se face întuneric, sunt mai singur
Şi cineva vorbeşte nedesluşit pe câmp.

Vino, îţi spun
Anghel Dumbrăveanu

Pasărea se-ascunde toată ziua de mine.
Uneori o văd trecând pe râu şi uitându-se-n apă,
Uneori rămâne pe-o piatră şi-ascultă.
Aş vrea s-o strig, dar pleacă din nou.
Parcă-ar duce mesaje ciudate
Între un lucru şi altul.
Vino, îi spun, se-apropie seara,
Vino şi dormi între cuvintele mele,
Spune-le zborul tău şi mirarea.
Dar pasărea tace şi se-aruncă în cer,
Dar ea tace şi se-ndepartează mereu,
Spre seminţele nopţii.

Păsările şi nopţile pontului
Anghel Dumbrăveanu

Aceste păsări de mare ce ies din somn

Să cheme ziua, ce pleacă în larg
Să-ndrume vapoarele, aceste păsări
Ce intră în port şi umblă pe cheiuri
Printre baloturi mirosind a soare de sud,
Ce se încurcă printre docheri obosiţi
Şi fug printre catarge,
Şi curg între zări, într-o dulce nepăsare de sine...
Aceste păsări care veniră
După mirosul nostru de mare...
Şi curând, frigul.
Vasele grele, pe care-atâtea zile
Transportarăm lumina, nu se mai văd.
Va trebui să ne retragem
În casa aceea bătută de vânt,
S-aprindem focul, să aşteptăm
Păsările şi nopţile pontului,
Care ne caută.

Sursa imaginii: www.usatoday.com/

Odihnă finală

"De multe ori, de-un număr de ori,
Omul adoarme, trupul îl trezeşte;
Apoi o dată, o singura dată,
Omul adoarme şi trupul şi-l pierde."
René Char

Nici o tristeţe nu poate fi
de Gottfriend Benn

În acest mic pat - ca un pat de copil - muri Elisabeth Droste
(se poate vedea în muzeul ei la Meersburg),
pe această sofa a murit Hölderlin la un tâmplar, într-un turn,
Rilke, George vor fi murit desigur într-un pat de spital elveţian,
la Weimar marii ochi negri ai lui Nietzsche
se aţintiră pe-o perină albă
până la ultima lor privire -
acum toate sunt vechituri sau nici nu mai sunt,
indefinite, fără fiinţă,
într-o nedureroasă destrămare dar fără sfârşit.


Purtăm în noi germenii tuturor zeilor,
gena morţii şi gena bucuriei -
cine le-a despărţit: cuvintele şi lucrurile,
cine le-a amestecat: suferinţele şi locul,
unde sfârşesc, pădure cu râuri de lacrimi,
pentru scurte, fugare ceasuri, jalnic cămin.


Nici o tristeţe nu poate fi. Prea departe, prea depărtate,
prea intangibile, patul şi lacrimile,
nici Nu, nici Da,
naştere, durere trupească şi credinţă,
o unduire fără nume, o alunecare,
o fiinţă cerească tresare în somn,
un pat întins şi lacrimi -

- Dormi!

E timpul

" Să roadem coaja cicatrizatelor răni..."

Singur
Kajetan Kovič


Încui uşile în urma mea,
încui uşile
în urma lunii, a stelelor, a florilor,
încui uşile în urma păsărilor,
uşile în urma ierburilor,
singur,
ca pelinul
înfloresc în tristeţea mea,
singur ca marea
chem nostalgic cocori,
singur ca vântul
cânt psalmii morţii, ai dragostei,
încui uşile,
încui uşile cu buze rănite,
cu mâini străpunse până la suflet.

"Refusal" - Mouazzez Rawdah

sursa imaginii: http://www.onefineart.com/

Chopin - Balada Nr. 4 (Arthur Rubinstein)

”În balada a patra, Chopin îşi descrie toată viaţa interioară, unde persistă acelaşi gând de mândrie jignită de soartă. Delicatețea extremă a înfățișării lui, apare în tema baladei, inteligența în complicatele izvoare ale dezvoltării. În acest poem subiectul mi se pare a fi o obsesie. Se trăiește o dramă la care asistăm. Drama este chiar obsesia, patetică prin melancolia ei. Chopin a fost inspirat când a notat melodia - cea mai răscolitoare melodie a muzicii.

ClassicalScores

Dezvoltarea condensată în logică, deschide peisaj larg în care se topește o clipă obsesia, dar după două treceri în major, se reface cu o subtilitate cerebrală atât de limpede încât parcă am vedea cu ochii cum se încheagă gândul. Obsesia îşi reia puterea, linia temei devine decorativă și se scutură modulațiile în arpegii largi, confruntându-se cu furie. Tot întunericul dezamăgirii se zbate în şirul acordurilor cromatice, care evocă prăbușirea. Apoi după un lung punct de orgă, Chopin evocă liniștea siderală a veșniciei, prin câteva acorduri majore perfecte. O clipă vedem ce poate fi supranaturalul, stadiul neomenesc al armoniei - numai o clipă - pentru că apoi, urmează două pagini haotice de o adevărată anarhie muzicală. Ne alegem cu puterea lor, dar nu cu însușirea lor. Balada îşi zvârle ultimul strigăt în furia arpegiului final, care cuprinde tot oceanul de sonorități al pianului. Scrisă în 1843, Chopin era în plină glorie şi în bucuria dragostei pentru George Sand. Dar un intuitiv ca el nu exprimă momentele trecătoare ale vieții, ci sensul ei lăuntric. Era receptacolul poeziei, prin urmare al nostalgiei către o sferă superioară. Îşi cântărea geniul, îl simțea curmat de timp, desprindea, din cotidiana opoziție dintre lumină şi întuneric, pricinile spiritualității, dar şi îngustimea planului omenesc faţă de incomensurabil... Toate stările acestea sunt descrise în Baladă şi alcătuiesc forma în muzică a personalității lui Chopin.”

Cella Delavrancea

Perseverenţă

"Deși ascultă
porunca urciorului,
doar apa rece are
puterea fără seamăn
de a străpunge stânca."

Împăratul Meiji (1852-1912)

"Când vezi că ploaia
e în stare să roadă pragul de piatră,
cum să nu-ți duci la capăt
datoria cea mai grea?"

Împăratul Meiji (1852-1912)

Efemeride

"Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând."
Rainer Maria Rilke

"Ce trecătoare

e viața pamântească!

De-aceea vreau s-aleg
ca voiosul râu de munte:
Calea către Adevăr..."

Ōtomo no Yakamochi (718 - 785)

***

"Ești tot același, sau altul?

Nu-ți pot cunoaște cu adevărat inima.
După atâta timp,
numai florile
infloresc din nou cu aceeași mireasmă."

Ki No Tsurayuki (872 -945)

***

"Nici măcar în vis

nu mai cutez să-l întâlnesc.
Oglinda-n zori de zi
mi-arată chipul ofilit
și rușinată mă întorc."

Doamna Ise (875 - 938)

***

Cine cântă-n rămurișul alb?
Privighetoarea.
Chinuită de dorul primăverii întârziate,
a schimbat cei din urmă fulgi de zăpadă
în flori de prun.

Bonzul Sosei (- 890)

***

Du-mă pe drumul cel bun,

căci luntrea mea străbate marea
pe valuri fără urmă
și nu știu unde voi trage la mal,
vântul suflând de pretutindeni.

(anonim)

(sursa imaginilor:http://www.flickr.com)

Multum in parvo (2)

Zis-a cel nebun [...]:
"Nu este Dumnezeu!"
(Ps.14:1)  

Forja
Sf. Josemaria Escriva de Balaguer

Dă-mi, Doamne, iubirea cu care vrei Tu să Te iubesc!

*

Drumul Iubirii se numește Sacrificiu.

*

Dacă iubesc, pentru mine nu va exista infern.

*

Pentru Cristos trebuie să cucerim orice valoare umană înzestrată cu noblețe.

*

Fiule, nu arzi de dorința ca toți oamenii sa-L iubească?

*

Dacă Dumnezeu iți dă să împlinești o datorie, El iți va da și puterea s-o înfăptuiești!

*

Fie că asculți sau comanzi, întotdeauna trebuie s-o faci cu multă iubire.

*

       Privilegiul - suprema fericire - de a ne putea număra printre copiii lui Dumnezeu, este totdeauna nemeritat.

*

Rugăciunea- chiar și a mea! - este atotputernică.

Escriva de Balaguer , Josemaria - Forja, Editura: Adevarul, [Bucuresti], 1992.

Oamenii...

"Trebuie totuşi să rabd vreo două-trei omizi,

dacă vreau să aflu cum arată fluturii."

Antoine de Saint-Exupery

A te judeca pe tine însuţi e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti cu-adevărat un înţelept.

(Micul prinț - Antoine de Saint-Exupery)

*

Când vom fi conștienți de rolul nostru, fie el cât de șters, de-abia atunci vom fi fericiți. Numai atunci vom putea trăi în pace și muri în pace, căci ceea ce dă un sens vieții îl dă și morții.

("Pământ al oamenilor" - Antoine de Saint-Exupéry )

*

Nu există nici un act omenesc care să nu angajeze și pe altcineva. Nu există individ de unul singur. Cel ce se retrage dintr-o comunitate lovește în acea comunitate. Cel ce este trist întristează și pe alții.

("Pilot de război" - Antoine de Saint-Exupéry )

*

Când oamenii se urăsc, nu apleca urechea la expunerea prostească a motivelor pentru care se urăsc. Pentru că au multe alte motive, afară de cele pe care le spun, dar la care ei nu s-au gândit deloc. Și tot atâtea motive au și ca să se iubească. Și altele, tot atât de multe ca să trăiască în nepăsare unii față de alții.

("Citadela "- Antoine de Saint-Exupéry)

*

Sectarismul te face să greșești mereu.

(Antoine de Saint-Exupéry)

*

Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea, [...]. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe raţiune. Dacă-i porunceşti poporului tău să se azvârle în mare, el se va răzvrăti.

(Micul prinț - Antoine de Saint-Exupery)

*

Când primesc un prieten la masa mea, îl poftesc sa stea jos, dacă șchioapătă, și nu-i cer să joace.

("Scrisoare unui ostatec" - Antoine de Saint-Exupery)

*

Nu te aștepta la nimica bun din partea unui om, dacă muncește numai pentru traiul lui, dar nu și pentru veșnicia lui.

("Citadela" - Antoine de Saint-Exupéry)

*

Cel ce înjosește pe altul este el însuși josnic.

("Citadela" - Antoine de Saint-Exupéry)

*

E tare imprudent să dai lumii prilejul de a-ți face nițel rău. Profită imediat.

("Curier Sud" - Antoine de Saint-Exupéry)

*

Nu-mi place deloc omul care simte emoții cavalerești când se costumează în muschetar pentru un bal mascat.

(Scrisori către mama - Antoine de Saint-Exupéry)

*

Oamenii...
Nu te sacrifici pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce pot deveni.

("Carnete" - Antoine de Saint-Exupéry)

sursa imaginii: momonawire.

Ne leagă despărţirea

Nelly Sachs (n. 1891, Berlin - d. 1970, Stockholm)
"a fost o scriitoare germană evreică, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1966.
[...] După război, publică nu prea numeroase dar apreciate culegeri de poeme, dintre care unele în traducere suedeză. În versurile ei, sunt simboluri ale transformării (fluturele) sau morţii (praf, fum, nisip). În ciuda amărăciunii, poemele Nelliei Sachs nu lasă să transpară ura, şi în aceasta constă măreţia lor." (Wikipedia)

Motivația juriului Nobel:
" pentru importanta ei opera lirică și dramatică, operă care prezintă destinul evreilor cu emoționantă forță".

Corul celor salvaţi

de Nelly Sachs

Noi, cei salvați,
Din ale căror oase scobite moartea şi-a tăiat fluierele sale,
Din ale căror tendoane moartea şi-a făurit arcul său,
Trupurile noastre încă se vaită
cu muzica lor schilodită.
Noi, cei salvaţi,
încă atârnă laţurile pentru gâtul nostru-mpletite,
în faţa noastră, sub cerul liber -
încă se umplu orologiile cu sângele nostru ce picură.

Noi, cei salvaţi,
încă mai mănâncă viermii groazei din noi.
Stelele noastre sunt îngropate în pulbere.
Noi, cei salvaţi,
vă rugăm:
arătaţi-ne-ncet soarele vostru.
Duceţi-ne pas cu pas de la o stea la altă stea.
Ajutaţi-ne să învăţam viaţa din nou cu încetul.
Altminteri s-ar putea ca un cântec de pasăre,
o găleată care se umple la o fântână,
să rupă durerea noastră prost pecetluită
şi să ne ia ca un val -

Vă rugăm:
nu ne-arătaţi încă un câine ce muşcă:
s-ar putea
să ne prefacem în pulbere.
Ce ţine firele urzelii noastre împreună?
Noi cei fără suflare,
al căror suflet a fugit din miezul nopţii la El,
cu mult înainte de a fi fost trupul nostru salvat
în arca momentului,
noi cei salvaţi,
vă strângem mâna,
vă recunoaştem ochii -
dar împreună ne ţine doar despărţirea,
despărţirea în pulbere,
ne ţine cu voi împreună.


(sursa imaginii: http://www.braungardt.com)

Epistole către Dumnezeu

"O carte trebuie să constrângă pe cititor să ia o poziție."

Auguste Bebel

Oscar şi Tanti Roz
Eric-Emmanuel Schmitt

Dureros de frumoasă, Oscar și Tanti Roz este o carte prea delicată pentru a "constrânge", ea sugerează doar, dar cu câtă putere!

"Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni n-are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, [...]. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învață să-i scrie epistole lui Dumnezeu, ca să se simtă mai puțin singur." (Din prezentarea de pe coperta IV)


Fragmente din prima și penultima epistolă:

"Dragă Dumnezeu,
Pe mine mă cheamă Oscar, [...] "Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de șapte, trăiesc la spital pentru că am cancer și dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exiști".[...]


Dragă Dumnezeu,
Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz.
Dorm cam mult, dar mă simt bine.
Încerc să le explic părinților mei că viața e un dar buclucaș. La început ai tendința să-l supraestimezi crezând că viața pe care ai primit-o e veșnică. Apoi, dimpotriva, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nțelegi nimic din ea și pe care uneori ți-ar veni s-o arunci de să nu se vadă.
Abia către sfârșit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci sa-l meriți. [...] Nu-mi dau seama dacă am reușit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu pană la capăt ce-am început. Eu mă simt nițel cam obosit.


Te pup. Pe mâine,
Oscar"

Cartea poate fi citită în întregime aici.

Actorul Marius Manole spune că "rolul copilului Oscar, bolnav de leucemie, l-a apropiat de Dumnezeu. [...]
Tuturor ne e frică de moarte, deşi nimeni nu ştie cum e să mori. De fapt, prin moarte treci în altă parte. Nouă ne e frică că, după moarte, vom sta sub pământ, singuri, între patru scânduri şi trei cuie. Dar cine ştie însă ce-i dincolo? Dacă acolo e mai frumos decât aici? Toţi o să murim, nimeni nu scapă. De atunci, de când am înţeles asta, pentru mine, e altfel. Şi relaţia cu Dumnezeu e alta.[...]
Cred că toate nenorocirile au un sens, ne sunt date ca să ne reconsiderăm, să ne reconstruim, să ne recompunem, să ne revizuim atitudinea, să învăţăm lecţia umilinţei. În secolul nostru, uităm de moarte, fiind atât de bolnavi de orgoliu, atât de avizi să fim noi cei mai mari, cei mai tari, cei mai buni, să avem de toate. În starea asta de „beţie", ni se spune: „Ai cancer". Şi atunci nimic nu mai are nicio valoare, nimic nu mai contează..." Articol complet

Marius Manole: „Suntem bolnavi de orgoliu şi uităm de moarte“

Eric-Emmanuel Schmitt - Oscar şi Tanti Roz, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006.

Iubire şi milă infinită

"[...] Mi se zbate inima în Mine
și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!"
Osea 11:8

Edited with Virtual Painter by Frenz - Music: Reinbert de Leeuw (Eric Satie-Gnossiennes No. 2)

Seara lumii

de Benoni Catană

Seara lumii coboară istovită şi grea,
picioarele ne tremură cu pas tot mai mărunt
istoria are părul cărunt
se cere un alt fel de-a-nţelege,
un alt fel de iubire,
un alt fel de-a cunoaşte
se cer altfel de regrete
o altă preţuire
şi-o altfel de dorinţă...
În largul necuprins
pentru atâta omenire
neprevăzutul pluteşte-n întuneric
pe-un ţărm ce are farul stins...
Seara lumii coboară istovită şi grea...
Mă-ntreb,
unde are să înnopteze inima ta?...

Nădejdea care nu înşeală

Isuse, Plinătate...

de Traian Dorz

Isuse, Plinătate de Viaţă şi 'nviere,
Belşugul veşniciei spre care năzuim:
Umplut-ai viaţa noastră cu har şi cu putere
Ca moartea şi viaţa din noi s-o biruim.

Că-n Tine avem, Isuse, în orice zi tărie
Să smulgem rădăcina păcatului din noi,
Să-ntâmpinăm durerea cu cânt de bucurie,
Urcând, să nu ne-ntoarcem privirile-napoi.

În Tine-avem curajul ca-n liniştea senină
Să așteptăm şi moartea, pe ultimul vrăjmaș,
Căci Tu ne-ai dat asupra-i învingere deplină
Scăpându-ne în Slavă de-al Spaimelor Lăcaş.

Din "Împărat al Spaimei", cum o priveam odată,
Tu ai făcut, prin moarte, din Moarte pentru noi,
Un sol dorit ce-aduce solia așteptată:
Chemarea fericită spre Ţara de Apoi...

Viaţa vieţii noastre, aici şi-n veşnicie,
Nădejde fericită spre care ne-avântăm,
Azi, crinii mulţumirii, cu plâns de bucurie
Din inimile noastre - 'nainte-Ţi semănăm.

"El a murit pentru toți,
pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înșiși,
ci pentru Cel care a murit și a fost înviat pentru ei."

2Cor. 5:15

"Galopul" oii care "se târăşte"

Oaia rătăcită

"Comunitățile Sfintei Familii"

"Când păstorul îşi cheamă oile, cele care îi sunt credincioase şi ascultătoare aleargă spre el şi rămân lângă el.. Cea care șchiopătează, deşi are bunăvoință şi vrea să alerge spre păstor, nu are putere şi, la drept vorbind, nimic nu-i reuşeşte. Şchiopătând şi căzând chiar din când în când, ea încearcă numai să meargă sau cel puţin "să se târască".

Oaia care "se târăşte"

Oaia care "se târăşte" poate că este şi pentru tine o imagine foarte obişnuită, pe care o cunoşti din propria experienţă: este momentul când se întâmplă să te "târăşti", sau chiar numai să vrei să te "târăşti". În acel moment, tu oferi imaginea oii rătăcite, oaia care nu are păstor.
Oile slabe şi rătăcite ajung foarte târziu la locul de întâlnire cu Iisus, adesea chiar la sfârșitul predicii sale. Dar şi în cazul acesta ele primesc o mare recompensă: ele sunt foarte aproape de Păstorul Divin. Cine ştie dacă ele nu sunt chiar cel mai aproape de el?

Oaia rătăcită vrea să-l urmeze pe Iisus, deşi nimic nu-i reuşeşte, că nu este în stare să facă nimic şi că nu se vede nici un efect al eforturilor pe care le face. O astfel de oaie crede că Iisus vede dorinţa ei de a-l urma şi efortul pe care îl face de a parcurge măcar câţiva paşi. Ea crede că în ochii Bunului Păstor important este [...] până la ce punct dorește şi se străduiește ea să fie ascultătoare.

Se petrece ceva foarte grav când această oaie care "se târăşte" începe să se îndoiască că Bunul Păstor o iubește şi o așteaptă, Ea rămâne atunci pe loc şi îşi "contemplă" rătăcirea; se închide în ea şi, nefericită, rămâne în tristeţe şi disperare. Totuşi numai din vina ei trăieşte o astfel de tristeţe şi de suferinţă. (Sublinierea îmi aparţine.) Persistarea în tristeţe nu poate fi considerată niciodată drept o atitudine corectă. Într-adevăr, Bunul Păstor te aşteaptă. Atunci, de ce te opreşti?

[...] Nu te lăsa condus prea mult de raţiunea ta. Lasă-te condus de logica lui Dumnezeu. Numai El cunoaşte valoarea "galopului" oii care " se târăşte". Şi dacă vei avea atitudinea oii rătăcite care aşteaptă totul de El, El te va copleşi cu cele mai scumpe mărgăritare ale harurilor sale."

Sa te lași purtat de iubire (S'abandonner à l'Amour)
"Comunitățile Sfintei Familii" - Cahier no 3

Dacă veţi avea nevoie de "leac alinător și puţină miere", trebuie să intraţi în posesia acestor minunate scrieri: "Caiete" - "Comunităţile Sfintei Familii"

(sursa imaginii: http://www.coem.com/)

Mântuieşte-ne, Doamne!

"Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! "
Ps.119:169

"Doamne . . .

Nu este păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni, Hristoase Dumnezeule; de aceea îndrăznesc să Te rog ca, oricât de mult ar cădea părinţii şi fraţii mei, Tu să le luminezi mintea ca să se ridice.

Doamne . . .

Te rog, Mântuitorule, Care ai venit să-i aduci nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă, ajută-ne să nu cădem în păcate aducătoare de moarte, iar de vom cădea din pricina slăbiciunilor noastre, să trimiţi peste noi duhul pocăinței."

Cântarea a 7-a - Canon de rugăciune a copiilor

You are My Hiding Place
by Michael Ledner

You are my hiding place,
You always fill my heart with songs of deliverance.
Whenever I am afraid,
I will trust in You.
I will trust in You.
Let the weak say I am strong in the strength of my Lord.

I will trust in You!

Psalmul 90

(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.)

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu eşti Dumnezeu!
Tu întorci pe oameni în țarână, şi zici: „Întoarceţi-vă fiii oamenilor!”
Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
Noi suntem mistuiţi de mânia Ta, şi îngroziți de urgia Ta.
Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoți la lumina Feței Tale păcatele noastre cele ascunse.
Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
Întoarce-te, Doamne! Până când zăbovești? Ai milă de robii Tăi!
Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viața noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâția ani cât am văzut nenorocirea!
Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!
Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru! Şi întărește lucrarea mâinilor noastre, da, întărește lucrarea mâinilor noastre!