"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

26 mai 2013

Locuieşte-mă Tu, Doamne!


"O, nenorocitul de mine! 
Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?"
 Romani.7:24



Vladimir Kush - "Trojan Horse"



"Vanitatea este complicele hoţilor dinafară;
ea le deschide intrările. "   
Teofan  Zăvorâtul


Calul troian
Nichita Stănescu


Mie însumi îmi sunt un cal troian.
Propriul meu umăr îmi cucereşte propriul meu umăr,
propriul meu ochi se jefuieşte pe sine.
Bătăile inimii mele
nu se pot auzi
din pricina bătăilor inimii mele,
glasul meu care strigă la cer
sugrumat este
de glasul meu care strigă la cer.
Viaţa mea nu mai poate trăi
din pricina vieţii mele.
Dragostea mea târăşte dragostea mea
de calul dragostei mele
în jurul cetăţii.
Înfig lama cuţitului meu în lama cuţitului meu
în timp ce secunda care îmi sună naşterea
se asurzeşte din pricina secundei care îmi sună naşterea.
Sunt supărat pe propria mea supărare
sunt bucuros pe propria mea bucurie.
Îmi sper propria mea speranţă
îmi plâng propria mea lacrimă
şi sunt în timp ce sunt
şi nu mai sunt când nu mai sunt.



Sursa imaginii: www.vladimirkush.ru 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu