Îndoieli, certitudini...

”Când bate vântul, 
norii cei albi se frâng în 
piscul de munte... 
Inima ta poate fi 
la fel de nemiloasă?” 
Mibu No Tadamine 

Photo by Denise O'Donnell

Cogito, ergo sum  
 Efi Athanasiou 

Să fie, oare, adevărat că exist 
şi sunt ale mele orele pe care fără pricepere 
le măsoară respiraţia mea? 

Şi gândurile ce se destramă 
pe scara logicii 
să fie ale mele?  

Cogito, ergo sum. 
Da, gândesc, deci exist, 
singură în vid, 
ca o absenţă uitată. 

Sursa imaginii: thebohemyth.com

Un fel de rugăminte

"Lacrimile lumii sunt imuabile. 

Pentru fiecare om care începe să plîngă, 

un altul, undeva, se opreşte din plîns.

 La fel e şi cu rîsul."

Beckett, S. - "Aşteptându-l..."

      Datorie 

Ileana Mălăncioiu  

Sunt datoare unui plop bătrân 

Care şi-a smuls frunza la plecarea ta 

Să nu-mi tremure în suflet până vii 

Şi să cred o vreme că te pot uita. 

Mă ameninţă cu ochii lui de muguri, 

Prinşi pe ramuri ca nişte altoi, 

Că din coaja ce-i strânsese-anume, 

Au să crească frunzele-napoi. 

Şi mă tem de trupul lui, de ochi, 

Dar aştept în liniştea târzie 

Ca într-un regat de muguri unde 

M-ai lăsat pentru o datorie.

Şi nu ştiu dacă vei mai veni 

Şi nu ştiu de ce dar mi se pare 

Că după atâta vânt şi iarnă 

Frunzele vor tremura mai tare. 

Evening, Poplars - T. C. Steele 

Au să rămână plopii 

Ileana Mălăncioiu  

Nu mă cunosc decât atunci când plâng 

Ştergându-mi lacrimile pe furiş

Şi încercând cu greu să te ascult

De parcă-mi şade inima pieziş

De teamă că mă-ndepartez prea mult.

Sîntem pe malurile unui rău

Pe care apa veşnic le desparte

Şi le uneşte strâns fără să vrea

Copiii dau cu pietre de fiecare parte

Şi pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins

Cu păsări ce se scăldă în nisip

Şi se izbesc în lespezile calde

Ne vom schimba la suflet şi la chip

Şi ne vom depărta ca să se scalde.

Din tot ce-a fost au să rămână plopii

Pe marginile drumului pustiu

Cu frunza care tremură-aşteptând,

Fără să ştie că e prea târziu,

Fără să ştie ce şi până când. 

Sursa imaginii: wikipaintings.org

Semn de toamnă

"Adun nemângâiat ce mi se pare

 Şi mângâi nevăzutul la-ntâmplare 

Prin burguri de carton plutind năuc."

L. Dimov

Fantezie cu fluture
de Mircea Micu

Se va întuneca devreme

e ultimul, de toamnă, semn

al echinocţiului ce poartă

mila fântânilor de lemn.

Pe cerul aburit ca pleoapa

fântânilor ocrotitoare

se-nşurubează luna ca o

rotundă lacrimă de sare.

Se va întuneca devreme

acum în seara fără sens

când trece-n aerul albastru,

zburând, un fluture imens.

O, de-aş putea să-l fac să nu se

lipsească strâns de cer, nebun

întunecând lumina verii

sub care florile apun.

Ce frig

”... Din pliscurile-ntredeschise

 tăcerea curge greu.” 

Ghiorghis Manousakis

"Surfacing Kingfisher" - Junichi Nakamura

Poartă fără chei
Ileana Mălăncioiu

Trec prin faţa unei porţi fără chei,

Bat cu inima în fierul masiv,

Fierul tremură parcă de teama

Unui aspru răspuns decisiv.

Nu-mi spune nimeni să intru,

Nu-mi spune nimeni să plec,

Poate după poartă nu-i nimeni,

Sau poate aşteaptă să trec.

Am încercat într-o zi să deschid,

Cu versuri ticluite dinadins,

Parcă de partea cealaltă a vorbei

Îşi lipise urechea un ins.

Sursa imaginii: pastevents.icealaska.com