Solitudine în albastru profund

„Zornetul bănuţilor număraţi

de-un cerşetor...

Şi ce frig!“

     Masaoka Shiki, Noapte de iarnă
 

 Curte, iarna
 Mircea Ivănescu 

 
    Cât a trecut de atunci? M-am oprit
    într-o noapte în pragul unei străzi laterale.  
    Aveam în spate un felinar uriaș, și ireale  
    umbre încetinite în dantele de zăpezi, cu contur arcuit
   
    scuturat spre pașii mei, mă pândeau.  
    În fund, într-o curte scufundată într-un clopot imens  
    de tăcere și amintire uitată, clipea prin aerul dens  
    al singurătății în sfârșit acceptate o lumină. (Vreau
   
    să cobor în gestul simplu de atunci, când ridicam  
    ochii spre crengile înghețate, și înțelegeam  
    cât e de simplă singurătatea, îmi spuneam.) O, înceata
   
    legănare a vremii în fulgii strângându-se, amețitori,  
    în jurul felinarului, orbindu-mă, acoperindu-mi mereu clătinata  
    revenire, chemare a amintirii, adormitori.