Au crescut...

„Amar este gustul odihnei după o acțiune inutilă.“
Antoine de Saint-Exupéry 

Puii din scorburi

Ileana Mălăncioiu 

  Caut cuiburi cu băieţii prin scorburi

  Îngropîndu-mi mîna pînă la umăr în putregaiul gălbui,

  Înspăimîntată cînd o pasăre întîrziată

  Se zbate între mine şi-ntre pui.

  Îi simt ciocul şi ghearele umblîndu-mi prin carne,

  O prind de-o aripă şi-ncerc s-o scot

  Şi-mi scapă şi mă lasă cu penele în mînă

  Cînd am ieşit din scorbură pînă la cot.

 Îmi opresc sângele cu frunză de salcie şi cu pământ,

 Iau puii orbi în mâna şi-i sărut

 Şi-aş vrea să-i pun la loc dar nu mai pot,

 Că parcă scorbura-ntre timp a mai crescut.

 Mi-i pun în sân o vreme şi ocolesc grădina

 Fără să ştiu de ce cu capu-n jos

 Şi când aş vrea din nou să-i pun la loc

 Nu ştiu din care salcie i-am scos.

 Nu pot să-i las în alta la-ntâmplare,

 Mă tem de şerpi la fel ca mai demult

 Şi umblu peste tot cu ei în sân

 Şi-au mai crescut şi cântă şi-i ascult.