Cine este adevarul?

Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?”
 1Ioan 18.38

       „Cea mai însemnată deosebire dintre păgânism şi Creştinism este felul cum pun întrebarea despre adevăr.  Păgânismul, şi cel vechi, şi cel nou, întreabă precum Pilat: „Ce este adevărul?” Creştinismul întreabă: „Cine este adevărul?” 

        Pilat l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. [...] Dacă Pilat ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns. „Eu sunt adevărul”, i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”
       [...] omenirea eretică Europeană de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Îi pune lui Hristos acea întrebare a lui Pilat: „Ce este adevărul?”  [...] dacă ar întreba drept „Cine este adevărul?”, ar primi şi răspunsul drept. 

Adevărul e ipostatic, 
nu impersonal. 

Adevărul e Dumnezeu, 
nu un lucru. 

Adevărul este Acela, 
nu acel. 

Acela e adevărul, care este întotdeauna acelaşi, 
nu acel ce se schimbă neîncetat. 

Adevărul este Dumnezeu cel în trei ipostasuri, 

întotdeauna acelaşi, neschimbat, nepieritor, 
de sine stătător, 

de necuprins, 

de nebiruit; 

Alfa şi Omega a tot ce viază; 

începutul şi sfârşitul a toată zidirea; 

vatra luminii nestinse; 

leagănul vieţii; 

izvorul înţelegerii şi al înţelepciunii; 

adâncul nesfârşit al nebiruitei puteri; 

înălţimea dragostei neînvinse, 

duh ce însufleţeşte toate; 

cuvânt ce toate le zideşte; 

bucurie ce întrece cântarea; 

pace ce întrece înţelegerea; 

iscusinţă ce întrece toată închipuirea; 

...

Dumnezeu e adevărul, fraţilor. 
 „Hristos este Adevărul. Dumnezeu este adevăr, nu lucrul.” 

Adevărul nu se poate afla în cele zidite, ci în Ziditor."

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa imaginiii: ro.wikipedia.org (Icoana Sfintei Treimi de Andrei Rubliov)

Închipuirea chipului

"Cum arată omul 

 ale cărui gingaşe simţiri 

 te-a silit să te-nalţi?" 

Kyogoku Tamekane

O singură dată avem

Johannes Bobrowski

O singură dată avem

amândouă mâinile pline de lumină -

strofele nopţii, apele clătinate

ating iarăşi marginea ţărmului,

ating somnul aspru, fără ochi,

somnul de după îmbrăţişare

al vieţuitoarelor în păpuriş - apoi

stăm din nou în faţa clinei

înspre cerul

alb, care vine

rece

asupra muntelui - cascadă de sclipiri -

şi-i încremenit, gheaţă

coborâtă parcă din stele.

Pe tâmplele tale

vreau să trăiesc timpul

scurt, uitând, şi fără zvon

sângele meu să-l las

în pribegie prin inima ta.

Fără convulsii

"Totuşi noi, suflete, păsări cereşti,
Nu ne-am întâmpinat niciodată;
Sufletul meu,  când  te mângâi, te cată,
Semen ghicit pe sub scoarţe trupeşti."
Vladimir Streinu

Cântec de noapte

Johannes Bobrowski

Pasăre, vino,

pasăre verde,

din înalta constelaţie vino,

sub arcada mea de frunziş, pasăre,

să vorbim împreună

despre malurile fluviilor

respirând, despre pământul negru

în tinutul păduros,

despre casa zeilor,

unde începe omul,

unde deasupra lui întâlneşte lumina,

o găseşte în alt

ochi: astfel învaţă să cânte.

Pasăre,

pasăre verde,

sub boltă de frunziş

să vorbim despre asta.

Cuib de pasăre

Johannes Bobrowski

Cerul meu

alternează cu al tău,

şi porumbelul meu

acum

îl întrece în zbor pe al tău,

văd două umbre

căzând

în lanul de ovăz.

Schimbăm între noi

ochii,

găsim

un culcuş:

Ploaie,

spunem

ca o poveste

jumătăţi de fraze

verde,

aud:

Spre spranceana mea

în sus

cu grai de pasăre

gura ta

poartă pene şi crengi.