O singură dată avem
Johannes Bobrowski
O singură dată avem
amândouă mâinile pline de lumină -
strofele nopţii, apele clătinate
ating iarăşi marginea ţărmului,
ating somnul aspru, fără ochi,
somnul de după îmbrăţişare
al vieţuitoarelor în păpuriş - apoi
stăm din nou în faţa clinei
înspre cerul
alb, care vine
rece
asupra muntelui - cascadă de sclipiri -
şi-i încremenit, gheaţă
coborâtă parcă din stele.
Pe tâmplele tale
vreau să trăiesc timpul
scurt, uitând, şi fără zvon
sângele meu să-l las
în pribegie prin inima ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu