Cum răspunde în apă faţa la faţă,
aşa răspunde inima omului inimii omului.
Prov. 27, 19
Cântec de sticlar
Mircea Ciobanu
Verde ritm pe tobe foşnitoare
Bate marea soarelui din val;
Soare verde încâlcit în alge
Joacă-n larguri tot mai către mal.
Iau nisipul scoicilor cernute-n
Mori lichide şi-l resfir, încât
Mi se pare străveziu nisipul
Smuls din malul galben - mohorât.
Străbătut de fluxul de lumină
Cern nisip prin degete şi-mi spun:
Umbre de păduri carbonizate-n
Apa diamantelor apun.
2
Cristal scobit în raze îngheţate,
Te uiţi la mine blând cu ochii mei
Când îţi ridic la buze aspre darul
Şi setea aspră de pe buze-mi bei.
Nu-mi eşti dator cu nici o oglindire
Şi mă arăţi cum sunt, în fel şi chip -
Nimic n-ascunzi şi-n tine-apune umbra
Zadarnicelor turme de nisip.
Zadarnicelor turme de nisip.
Sursa imaginii: www.flickr.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu