Mândria - izvorul necredinţei

„Şi credinţa este o încredere neclintită 
în lucrurile nădăjduite, 

o puternică încredinţare 
despre lucrurile care nu se văd."

Evrei 11.1

       „Ce minune mai mare decât aceea că există milioane de oameni, în nenumărate generaţii, care cred în lucruri de neînţeles, în mistere ce-i repugnă raţiunii? Este un miracol de smerenie colectivă. De ce cred atâţia oameni? Cum de nu-i mai puternică raţiunea? Adevărul credinţei se dovedeşte prin existenţa ei şi numai prin ea."

Miguel de Unamuno

„Ceea ce credem e dovedit prin ceea ce făptuim.
 E uşor să fii ateu în împrejurări plăcute, 

nu am văzut ca ateismul să reziste în faţa morţii."

Wurmbrand Richard

      „Vlădica povesteşte că în iadul Dachaului, într-o zi, „mă aflam, ca întotdeauna, în celula mea din închisoare. Dintr-odată intră un tânăr ofiţer german, paznic al lagărului, şi mă întrebă: «Oare dumneavoastră credeţi cu adevărat în Dumnezeu?» «Nu», i-am răspuns eu. «Sânt fericit să văd un om învăţat», se bucură acesta, şi continuă: «Când eram copil credeam, căci aşa am fost învăţat, dar acum nu mai cred deloc». Atunci i-am spus: «Cazul meu e diferit de al dumneavoastră. Când eram copil credeam, dar acum nu mai am nevoie să cred, căci ştiu că este Dumnezeu. Prin cercare, credinţa mea a ajuns o certitudine. Ştiu acum că este Dumnezeu »."

Nicolae Velimirovici

Sursa imaginii: www.letteratu.it

V-aş fi adus...

"Meduzele roze gătite cu cimbru 

Cu fructe de mare pe spata de zimbru, 

În sos ecumenic, anguile cu tic,

 Calmari îngropaţi, violent, în aspic

 Şi alte, din marea Japoniei, feluri

 Cu turme de sepii gonind în cerneluri."

Leonid Dimov 

"The Impatient Bird"

Urma

Vladimir Streinu

Era un clinchet clar de bucurii,

Mergeai sunând din limpezi clopoţei

Din ochi prelungi în ochii mei,

Ca într-un cer de-nalte colivii

Treceau în sboruri albe porumbei.

Un suflet sterp, la paşii curgători,

Bătea mătănii şi se creştina

Să-adune urme proaspete - ca flori

Care cădeau în mers din cingători,

Când, noaptea, pe potecă urma ta

Din întuneric -  lumina.

Dar prea mult urma poate ţi-am privit

Şi prea-nflori în mine ca un mit,

Ca să mai ştiu de astăzi fără greş

Dacă, trecând, tu ai călcat pe drum

Ori peste sufletul ce şi acum

 Îţi mai păstrează talpa ca un preş.

1923

Suersa imaginii: www.photographyblogger.net

Oglindiri

Cum răspunde în apă faţa la faţă, 

aşa răspunde inima omului inimii omului.

Prov. 27, 19

Cântec de sticlar

 Mircea Ciobanu  

Verde ritm pe tobe foşnitoare   

Bate marea soarelui din  val;          

Soare verde încâlcit în alge             

Joacă-n larguri tot mai către mal.

Iau nisipul scoicilor cernute-n        

Mori lichide şi-l resfir, încât            

Mi se pare străveziu nisipul            

Smuls din malul galben - mohorât.

Străbătut de fluxul de lumină         

Cern nisip prin degete şi-mi spun: 

Umbre de păduri carbonizate-n     

Apa diamantelor apun.                      

2  

       

Cristal scobit în raze  îngheţate,                

Te  uiţi la mine  blând cu ochii mei           

Când îţi ridic   la buze aspre  darul           

Şi setea aspră de  pe buze-mi bei.             

Nu-mi eşti  dator cu nici o oglindire       

Şi mă arăţi cum sunt, în fel şi chip -         

Nimic n-ascunzi şi-n tine-apune umbra 
Zadarnicelor turme de nisip.    

              

Sursa imaginii: www.flickr.com

Secătuire

”Verbul “a crede” nu mai apropie.

 Îndepărtează şi desparte.” 

Valeriu Gherghel 

  Horse Sculpture by the sea

Joc mut

Mircea Ciobanu

Mai port după mine doar urma

străinului gând de-a mai fi:

o urmă de gând mai vuieşte

şi nu mi-l mai pot aminti.

Vast spaţiu golit, ca în ceară

un umăr plecat din tipar,

vorbeşte de lucruri scăpate

din propriul lor chip şi hotar.

Aştept să se-ntoarcă, dar cine

mai poate rosti un cuvânt

de urma retraselor ape

în scoici clătinate de vânt?

de piatra trezită ce ţine

abia,-n mineralul  ei strai,

sonorele fugi ale unor

copite albastre de cai?