"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

13 decembrie 2011

Akedia

   
    "Sfântul Talasie arată că iubirea plăcerii şi întristarea cea după lume duc cu uşurinţă la akedie. "Trândăvia (akedia) vine din neglijenţa sufletului, şi e neglijent sufletul care boleşte de iubirea plăcerii", spune el iarăşi." 







Briciul şi rugina
 Leonardo da Vinci
 
       Într-o zi, briciul ieşi din mânerul care îi ţinea loc şi de teacă;  şi aşezându-se în plină lumină, văzu soarele oglindindu-se în luciul lamei sale. Drept care, se simţi mândru nevoie mare şi nespus de bucuros, şi, întorcăndu-se cu gândul la trecut, începu să-şi zică în sinea lui:
      "Oare să mă înapoiez eu în tainiţa aceea păcătoasă din care am ieşit mai adineauri? Ba nicidecum! Să mă păzească Dumnezeu ca o frumuseţe atât de strălucitoare ca a mea să-şi sfârşească zilele în asemenea chip ticălos! Ar fi adevărată nebunie să mă întorc să rad bărbile săpunite ale unor ţărănoi neciopliţi, să fac zi de zi aceeaşi treabă! Oare eu sunt făcut pentru asemenea îndeletniciri? De bună seamă că nu! Vreau deci să mă retrag într-un loc tainic şi acolo să-mi duc viaţa în linişte şi tihnă."
     Zis şi făcut. Rămase ascuns vreme de câteva luni, până când, într-o bună zi, ivindu-se la lumină şi ieşind afară din teaca lui,  îşi văzu lama ştirbită asemenea unui ferăstrău ruginit, iar pe faţa ei nu se mai oglindea acum minunatul soare. Şi briciul se căi amarnic, dar fără nici un folos; zadarnic îşi plângea nenorocirea, care nu mai putea fi îndreptată, zicându-şi:
     "Vai mie! ce bine ar fi fost de mi-aş fi întrebuinţat, tăişul fin al lamei mele, tăiş pe care acuma l-am irosit! Urâta şi respingătoarea rugină mi l-a mâncat pentru totdeauna!"
     Acelaşi lucru se întâmplă cu oamenii care părăsesc munca, lăsându-se în voia lenei; şi care, asemenea briciului de mai sus, îşi pierd tăişul iscusinţei, iar rugina neştiinţei le strică tot rostul.

         

Sursa imaginii: executive-shaving.co.uk

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu