"Acesta-i folosul poeziei - ne aminteşte
cât este de greu să rămânem noi înşine"
Czeslaw Milosz
Lumină iernatică
Mircea Ivănescu
Dacă ninge astăzi - mi-a spus ea odată -
am să îmbătrânesc cu o mie de ani. Şi eu
n-am crezut în singurătatea lentă, mereu
revenind către trupul ei îngheţat, pe o roată
de spaimă încet rotitoare. Eu mă roteam
în jurul ei, în timpul meu, indiferent,
întors cu faţa lucie spre ea, - şi neatent
împingeam la o parte gândurile pe care nu vroiam
să o las să le vadă. Şi când am privit pe fereastră,
am avut viziunea zilei de apoi, când în preajma noastră
se va fi deschis iarna. Am văzut-o rătăcind prin zăpadă.
Şi umbrele ei strâmbe urcând spre clopotul coborât
al singurătăţii, pândindu-i gesturile, deodată
risipite, îngropate în zăpadă, în pustiu, în urât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu