Mâhnire adâncă

”Nici o cură de psihoterapie nu are şanse de reuşită 

dacă pacientul îşi ascunde adevăratele probleme.” 

Yalom D. Irvin

Ariciul sociabil

 Arcadie Chirşbaum 

A hotărât Ariciul să fie sociabil, 

Va fi mai bun cu lumea, 

simpatic şi amabil, 

Prietenos de-acuma cu toţi va sta la sfat, 

Să nu mai spună nimeni că umblă ... înţepat! 

Şi vrând ca să se ştie că nu e vorbă goală, 

El hotărâ s-adopte măsura radicală, 

Ca interlocutorul să nu fie sfios 

Şi-ntoarse Ariciul pielea cu ţepi cu tot pe dos!

S-a auzit pe urmă c-ar fi vorbit c-o Vulpe, 

Un altu-a zis – Vulpoiul, venind ca să-l disculpe - 

Că i s-a tras sfârşitul chiar de la ţepii lui 

Întorşi pe dos, spre sine, contrar ... ariciului!

În fine, spunea unul că toţi fugeau de el,

Crezând c-ascunde-o armă sub învelişul chel; 

Destul că dispărut-a din viaţă socială, 

Iar eu profit de asta şi decretez Morală: 

Te poartă cum ţi-e firea şi nu cum alţii vor,

E greu să fii în toate pe placul tuturor! 

Povestea ăstei fabuli nu vrea ca să inculpe, 

Dar să nu-ţi lepezi ţepii când întâlneşti o ... Vulpe!

Sursa imaginii: fotki.yandex.ru

Vreme de zăbavă

"Fiindcă mirele zăbovea, 
au aţipit toate, şi au adormit."
Matei 25, 5

 

"Stand Up For Love" - Beck Corlan

       “If modern art is sometimes shrill, it is not the fault of artist alone. We all incline to raise our voices when we speak to people who are getting deaf." 

 Edgar Wind

Îndoieli, certitudini...

”Când bate vântul, 
norii cei albi se frâng în 
piscul de munte... 
Inima ta poate fi 
la fel de nemiloasă?” 
Mibu No Tadamine 

Photo by Denise O'Donnell

Cogito, ergo sum  
 Efi Athanasiou 

Să fie, oare, adevărat că exist 
şi sunt ale mele orele pe care fără pricepere 
le măsoară respiraţia mea? 

Şi gândurile ce se destramă 
pe scara logicii 
să fie ale mele?  

Cogito, ergo sum. 
Da, gândesc, deci exist, 
singură în vid, 
ca o absenţă uitată. 

Sursa imaginii: thebohemyth.com

Un fel de rugăminte

"Lacrimile lumii sunt imuabile. 

Pentru fiecare om care începe să plîngă, 

un altul, undeva, se opreşte din plîns.

 La fel e şi cu rîsul."

Beckett, S. - "Aşteptându-l..."

      Datorie 

Ileana Mălăncioiu  

Sunt datoare unui plop bătrân 

Care şi-a smuls frunza la plecarea ta 

Să nu-mi tremure în suflet până vii 

Şi să cred o vreme că te pot uita. 

Mă ameninţă cu ochii lui de muguri, 

Prinşi pe ramuri ca nişte altoi, 

Că din coaja ce-i strânsese-anume, 

Au să crească frunzele-napoi. 

Şi mă tem de trupul lui, de ochi, 

Dar aştept în liniştea târzie 

Ca într-un regat de muguri unde 

M-ai lăsat pentru o datorie.

Şi nu ştiu dacă vei mai veni 

Şi nu ştiu de ce dar mi se pare 

Că după atâta vânt şi iarnă 

Frunzele vor tremura mai tare. 

Evening, Poplars - T. C. Steele 

Au să rămână plopii 

Ileana Mălăncioiu  

Nu mă cunosc decât atunci când plâng 

Ştergându-mi lacrimile pe furiş

Şi încercând cu greu să te ascult

De parcă-mi şade inima pieziş

De teamă că mă-ndepartez prea mult.

Sîntem pe malurile unui rău

Pe care apa veşnic le desparte

Şi le uneşte strâns fără să vrea

Copiii dau cu pietre de fiecare parte

Şi pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins

Cu păsări ce se scăldă în nisip

Şi se izbesc în lespezile calde

Ne vom schimba la suflet şi la chip

Şi ne vom depărta ca să se scalde.

Din tot ce-a fost au să rămână plopii

Pe marginile drumului pustiu

Cu frunza care tremură-aşteptând,

Fără să ştie că e prea târziu,

Fără să ştie ce şi până când. 

Sursa imaginii: wikipaintings.org

Semn de toamnă

"Adun nemângâiat ce mi se pare

 Şi mângâi nevăzutul la-ntâmplare 

Prin burguri de carton plutind năuc."

L. Dimov

Fantezie cu fluture
de Mircea Micu

Se va întuneca devreme

e ultimul, de toamnă, semn

al echinocţiului ce poartă

mila fântânilor de lemn.

Pe cerul aburit ca pleoapa

fântânilor ocrotitoare

se-nşurubează luna ca o

rotundă lacrimă de sare.

Se va întuneca devreme

acum în seara fără sens

când trece-n aerul albastru,

zburând, un fluture imens.

O, de-aş putea să-l fac să nu se

lipsească strâns de cer, nebun

întunecând lumina verii

sub care florile apun.

Ce frig

”... Din pliscurile-ntredeschise

 tăcerea curge greu.” 

Ghiorghis Manousakis

"Surfacing Kingfisher" - Junichi Nakamura

Poartă fără chei
Ileana Mălăncioiu

Trec prin faţa unei porţi fără chei,

Bat cu inima în fierul masiv,

Fierul tremură parcă de teama

Unui aspru răspuns decisiv.

Nu-mi spune nimeni să intru,

Nu-mi spune nimeni să plec,

Poate după poartă nu-i nimeni,

Sau poate aşteaptă să trec.

Am încercat într-o zi să deschid,

Cu versuri ticluite dinadins,

Parcă de partea cealaltă a vorbei

Îşi lipise urechea un ins.

Sursa imaginii: pastevents.icealaska.com

Amintiri dintr-o altă vară

" E prea departe acolo unde vreau să mă duc. 

Nu pot să iau cu mine și trupul acesta. E   prea greu. 

Va rămâne aici ca o coajă părăsită. 
Cojile bătrâne nu stârnesc milă." 

Antoine de Saint-Exupéry    

Amintirile 
Giuseppe Ungaretti

Amintirile, un inutil infinit
Singure, însă, şi limpezi pe marea neatinsă
În mijlocul mugetelor nesfârşite…

Marea,
Glas al unei măreţii libere,
Dar nevinovăţie potrivnică amintirilor,
Grăbită să şteargă dulcile urme
Ale unui gând credincios…

Marea, dezmierdările-i indiferente,
Atât de sălbatice şi atât de mult aşteptate,
Şi-n agonia lor,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În treazul gând agonia…

Amintirile,
Zadarnică revărsare
De nisip mişcător,
Ce nisipul n-apasă
Ecouri scurte necontenite,
Mute ecouri ale rămasului bun
De la clipele ce fericite păreau…

Balcic (Балчик)

I Ricordi
Giuseppe Ungaretti

I ricordi, un inutile infinito,
ma soli e uniti contro il mare, intatto
in mezzo a rantoli infiniti...

Il mare,
voce d’una grandezza libera,
ma innocenza nemica nei ricordi,
rapido a cancellare le orme dolci
d’un pensiero fedele…

Il mare, le sue blandizie accidiose
quanto feroci e quanto, quanto attese,
e alla loro agonia,
presente sempre, rinnovata sempre,
nel vigile pensiero l’agonia…

I ricordi,
il riversarsi vano
di sabbia che si muove
senza pesare sulla sabbia,
echi brevi protratti,
senza voce echi degli addii
a minuti che parvero felici…

Bucuria de a ierta

"Pentru un smerit purtător al iubirii, 

e preferabil sa fii ucis decât să ucizi." 

(Arhimandritul Sofronie)

     „Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu şi iertării pe care ne-o dăruieşte? Iertând pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru. Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Noi nu suntem nici fără de început ca Dumnezeu, nu suntem nici atotputernici, nu suntem nici Lumină, nu suntem nici Adevăr, nu suntem nici Cale, nu suntem… nimic nu suntem. Suntem… pământ. Dar Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc, ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Până la venirea lui Hristos nu puteau oamenii să ierte, dar prin moartea Sa şi prin harul pe care l-a vărsat asupra lumii, ne-a dat această putere şi această bucurie: de a ierta pe cel din faţa ta.“

Iertarea, începutul iubirii - Savatie Baștovoi

Mănăstirea Lupşa, Alba

Locuieşte-mă Tu, Doamne!

"O, nenorocitul de mine! 
Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?"

 Romani.7:24

Vladimir Kush - "Trojan Horse"

"Vanitatea este complicele hoţilor dinafară;

ea le deschide intrările. "   
Teofan  Zăvorâtul

Calul troian

Nichita Stănescu

Mie însumi îmi sunt un cal troian.

Propriul meu umăr îmi cucereşte propriul meu umăr,

propriul meu ochi se jefuieşte pe sine.

Bătăile inimii mele

nu se pot auzi

din pricina bătăilor inimii mele,

glasul meu care strigă la cer

sugrumat este

de glasul meu care strigă la cer.

Viaţa mea nu mai poate trăi

din pricina vieţii mele.

Dragostea mea târăşte dragostea mea

de calul dragostei mele

în jurul cetăţii.

Înfig lama cuţitului meu în lama cuţitului meu

în timp ce secunda care îmi sună naşterea

se asurzeşte din pricina secundei care îmi sună naşterea.

Sunt supărat pe propria mea supărare

sunt bucuros pe propria mea bucurie.

Îmi sper propria mea speranţă

îmi plâng propria mea lacrimă

şi sunt în timp ce sunt

şi nu mai sunt când nu mai sunt.

Sursa imaginii: www.vladimirkush.ru 

Aproapele, fratele meu

"Cum să fii liber,

  când nu-ţi recunoşti  

  valoarea   în celălalt?"     

 Hariclia Mironescu

Solomon Burke  &  Blind Boys Of Alabama



None of Us are Free (When One of Us is Chained)

Solomon Burke

Well you better listen my sisters and brothers,

 ‘cause if you do you can hear

 there are voices still calling across the years.

 And they’re all crying across the ocean,

 and they’re crying across the land,

 and they will till we all come to understand.

 None of us are free.

 None of us are free.

 None of us are free, one of us is chained.

 None of us are free. 

 And there are people still in darkness,

 and they just can’t see the light.

 If you don’t say it’s wrong, then that says it’s right.

 We got to try to feel for each other, let our brother’s know that we care.

 Got to get the message, send it out loud and clear.

 (Chorus) 

 It’s a simple truth we all need, just to hear and to see.

 None of us are free, one of us is chained.

 None of us are free. 

 now I swear your salvation isn’t too hard to find,

 None of us can find it on our own.

 We’ve got to join together in spirit, heart and mind.

 So that every soul who’s suffering will know they’re not alone.

 (Chorus) 

 If you just look around you,

   you’re gonna see what I say.

 Cause the world is getting smaller each passing day.

 Now it’s time to start making changes,

 and it’s time for us all to realize,

 that the truth is shining real bright right before our eyes.

 (Chorus and Fade)

Pământ şi cer

"fiinţele noastre - ca nişte 

vase comunicante:

unde sfârşim noi

începe cerul" 

iulian boldea

Jacob van Ruisdael - "View of Egmond"

cădere liberă 

 iulian boldea

 păsări pietrificate în văzduhul orb 

 alb ca o pagină încă nescrisă

 ca o viaţă netrăită

 încă. 

o, duioasă agonie a cărnii

cu răni înflorite geometric

 în poemele nenăscute

 în apele râului 

trec peşti străvezii 

adevărul

 ne arde buzele tandru

 şi urcă înapoi

 în cerul gurii 

se preschimbă din nou

 în gând istovit

 în timp ce 

din văzduhul orb 

cad păsări pietrificate 

una câte una 

murind

Sursa imaginii: vincentvangoghgallery.org

Cântecul din urmă

"Vino să te joci cu mine, 

pui de vrabie 

orfan! "

Kobayashi Issa 

Prinsă

Ileana Mălăncioiu

  E linişte şi mi-a intrat în casă

  O pasăre, prin geamurile sparte,

  Şi-mi ciuguleşte pâinea de pe masă

  Şi-apoi ar vrea să zboare mai departe.

  Aud cântând încet şi mă apropii,

  Încerc s-o prind şi-mi scapă printre deşte,

  Se zbate-ntre pereţi la întâmplare

  Şi se izbeşte-n geam şi se opreşte.

  Se vede plopul tremurând şi cerul

  Şi stă pe geam cu aripa întinsă

  Şi simte că de-aici va-ncepe zborul

  Sau de aici are să fie prinsă.

  Apoi îmi intră-n mâini fără să ştie

  Şi se mai zbate-o vreme şi se lasă

  Şi plopul din fereastră i se pare

  Surpat cu toate păsările-n casă.

  Iar penele atinse-ncep să-i cadă

  Ca un polen ce-ncearcă să se verse

  În flori de pe un fluture imens

  Ce cântă pe sub aripile şterse. 

Sursa imaginii: kimberlyconradfineart.com

Cel care nu uită

 „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează 
şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? 
Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi 
Eu nu te voi uita cu niciun chip:
Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, [...]. “
Isaia 49:15, 16 

            „Viitorul vostru este orânduit de Dumnezeu cu o admirabilă bunătate spre binele vostru; vouă nu vă rămâne decât să primiți ceea ce Dumnezeu va voi să facă din voi și să binecuvântați acea mână care uneori pare să vă respingă; dar, în realitate, mâna acestui Tată atât de blând, nu respinge niciodată, ci, dimpotrivă, cheamă, îmbrățișează, mângâie și, dacă uneori lovește, să ne amintim că tot mână unui tată este.“

Francesco Forgione (San Pio da Pietrelcina) 

"Mama şi copilul" - Nicolae Tonitza

Mamei 

  Hariclia Mironescu  

 Dumnezeu s-a învoit 

să ne naștem. 

 A hotărât frumos, 

 cu de-nespus-grijă, 

 rațiunile și chipurile. 

 -- "De ce, dacă Părinții voștri 

 sunt odoarele Mele, 

 voi să nu fiți de față, 

 alături de Mine, 

 la miracolul Lor? 

 Era păcat să pierdeți 

 nevăzându -I." 

  

 Așa a gândit Preablândul 

  și... iată-ne.