"Dacă vom învia cu Hristos, trebuie mai întâi să ne smerim împreună cu El - chiar până la umilinţa cea din urmă, cea de a fi înghiţiţi şi scuipaţi afară de lumea cea neînţelegătoare. Şi trebuie să fim răstigniţi la vedere, în ochii lumii, căci Împărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi lumea nu o poate primi, nici măcar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singură clipă. Lumea îl poate accepta doar pe Antihrist, acum sau în orice altă vreme." Seraphim Rose
"Lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, dar în înţelepciunea Lui, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. 1Cor.1:21
Sunt prizonierii propriilor lor iluzii creştinii care visează la „dragostea” lumii. O dată pentru că lumea nu cunoaşte Dragostea ( El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. Ioan.1:10) şi apoi pentru că tu, creştinule, nu ai loc în acel simulacru de iubire pe care ea îl cultivă, tu nu eşti al ei! „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.” Ioan.15:19
Dacă printr-un concurs „fericit” de împrejurări ai ajuns să locuieşti în mijlocul cetăţii şi ţi-a fost dată cinstea de a sta la „poarta ei”, ca şi Lot odinioară, nu trebuie să te îndoieşti nici un moment că va veni ceasul în care locuitorii ei vor striga: „Pleacă!” Şi îţi vor zice : "Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul.” Da, în ziua în care vei găsi cu cale să spui „nu” obiceiurilor lumii vei fi alungat fără milă împreună cu aceia din casa ta care vor vrea să te urmeze şi răul nu se va opri aici: cei dragi ai tăi vor purta în inimă sămânţa răului care va germina în locul în care te vei ascunde din calea urgiei.
Nu te ferici dacă după ce ai fost gătită, hrănită şi unsă cu untdelemn şi miresme i-ai plăcut împăratului asemenea Esterei, la fel de uşor poţi cădea în dizgraţia lui ca şi Vasti, sa nu-ţi închipui că vei scăpa de ceasul încercării pentru că locuieşti în casa împăratului. Identitatea ta nu va rămâne necunoscută pentru mult timp!
Şi, în sfârşit, când acoperit de întunericul nopţii vei vrea sa te amesteci printre cei ce se încălzesc la un "foc străin", să nu uit, să nu uiţi dragul meu, ne paşte primejdia de a ne lepăda de Iubitul nostru înaintea primei slujnice care, recunoscându-ne, va destramă vălul subţire la adăpostul căruia am vrea să rămânem ascunşi.
Ascultă cum cântă cocoşul şi adu-ţi aminte că lumea în care vrei să-ţi faci loc stătea impasibilă când cei ce-L "păzeau pe Isus, Îl batjocoreau şi-L băteau. L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă, şi-L întrebau, zicând: "Prooroceşte, cine Te-a lovit?" Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri. " Luca 22:63-65
"Oameni imorali ce sunteţi! Nu ştiţi că dragostea faţă de lume înseamnă duşmănie faţă de Dumnezeu? Aşadar, oricine vrea să fie prieten cu lumea devine duşman al lui Dumnezeu!" Iacov 4:4 Grozave cuvinte!
Să veghem ca "nimeni dintre noi să nu fie imoral sau lumesc, ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut drepturile de întâi născut!" Evr.12:16
Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne păzească de cel rău!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu