Mi-aduc aminte bocancii mari şi grei cu care am făcut cei
dintâi paşi în viaţă,
Bocancii cu care mă încălţam la paisprezece ani
Şi coboram în port la uriaşele vapoare,
Frământând noroiul şi zăpada, ferindu-mă să nu calc în cheaguri de sânge.
Purtam pe atunci o manta neagră de marinar, care mirosea a etuvă,
Iar bocancii erau mari şi grei în picioarele mele de paisprezece ani,
Anevoie păşeam cu ei pe străzile murdare ale portului,
Printre marinari, hamali şi prostituate.
Eram un băiat înalt, slab şi timid, care multora le putea stârni râsul,
Şi mulţi râdeau.
Ce m-aş fi făcut dacă nu aveam bocancii?
Ei mă ajutau să nu plâng, să nu mă împleticesc de sfială,
Dându-mi un enorm şi dureros echilibru,
Erau mari şi grei şi mă ţineau cu picioarele pe pământ,
Erau prietenii şi aliaţii şi îngerii mei păzitori,
Cu ei făceam cei dintâi paşi în viaţă,
În mantaua neagră de marinar, care mirosea a etuvă,
Cu ei călcam pe străzile murdare ale portului,
Visând să strivesc sub paşii mei toată urâţenia lumii.
Elsie Russell (1956- ) "Vanitas"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu