"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

03 iulie 2009

Destin



"Totul mă chinuia atunci,
faptul că aveam zece degete
în loc de o sută, sau mai bine unul singur,
putând să se prefacă în fulger,
că trebuia să calc pe pământ în loc
să zbor,
sau mai bine să mă aflu într-o mie de locuri deodată,
totul mă chinuia atunci,
dragostea dintre bărbat şi femeie,
pe care eu aş fi vrut-o altfel,
o întâmplare fantastică, la care să ia parte oceanele
şi nebuloasele, cu toată întinderea şi profunzimea lor,
deznădăjduit eram şi plin de revoltă
împotriva nevolnicei condiţii umane,
visând mereu flăcări mari, apocaliptice,
care să prefacă în scrum sărmanele noastre fiinţe
nedesăvârşite şi vulnerabile,
tânăr neîmblânzit, haotic, revoltat mai întâi de destinul
biologic al lumii."

Geo Bogza (1908 - 1993)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu