Represia imaginară poate produce mai multe dezastre în viaţa unora, decât toate violenţele exterioare pe care le-ar putea întâlni.
Era odată un şoricel atât de timid încât îşi imagina că, dacă ieşea din gaura lui, dacă mergea la plimbare, risca să deranjeze pe toată lumea şi, mai ales, să-i irite pe elefanţi, călcându-i pe picioare.
Când ieşea din ascunzătoare mergea cu foarte multă precauţie, ezita, se uita atent în jurul lui, pentru a fi sigur că nu deranja pe nimeni. Îi era atât de teamă să deranjeze pe cineva încât ar fi vrut să fie invizibil.
Când am spus că şoricelul era timid, trebuia să va mai spun, că era în primul rând egocentric. Egocentric, în limbajul şoarecilor înseamnă centrat pe sine, preocupat de sine însuşi. În ţara şoarecilor, se ştie, toţi cei timizi sunt indivizi care au o percepţie despre sine atât de puternică încât raportează totul la ei. Îşi imaginează că imediat ce ies din ascunzătoarea lor, când sunt în public, toţi ceilalţi văd că sunt acolo. E un paradox, şoarecii timizi cred că toată lumea îşi întrerupe activitatea, gândurile şi îşi exprimă imediat o opinie, un punct de vedere, un comentariu despre ei.
Iar aceşti şoricei, cărora li se spune timizi, încep să trăiască, să se comporte, plecând de la un imaginar întreg, îşi construiesc o viaţă fictivă, complet ireală, de la care îşi formează majoritatea comportamentelor.
"Dacă fac asta risc să îl fac să sufere. Dacă spun asta, risc să îi provoc furie. Dacă nu spun o să creadă că nu vreau, o să-şi imagineze că...".
Astfel, trec pe lângă existenţa lor fără să se poată realiza şi împlini, atât de mult se închid în ceea ce şi-au imaginat că există în mintea celorlalţi. Astfel, şoriceii cei timizi îşi acordă, în sinea lor, o importanţă foarte mare, atât de mare încât invadează tot spaţiul din jurul lor.
Jacques Salomé - Povesti pentru a iubi, povesti pentru a ne iubi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu