Teama de dor

"Trebuie un mare efort să suspenzi o legătură intrată în obişnuinţă; ea continuă în ciuda oricărei împotriviri; indispoziţia, nemulţumirea, mânia nu sunt în stare de nimic; supravieţuieşte chiar dispreţului, chiar urii." 

J.W. Goethe

Rugă către Isus Cristos

Leonida Lari

 

 Sfinte Isuse Cristoase, 

 Sufletu-n mine plânge,

 Tu ai învins o lume, 

 Eu nu o pot învinge. 

 Iat-o îmi iese-n cale

 În ispitiri artistă

 Şi-mi retrezeşte-n sânge

 Dragostea mea cea tristă. 

 Sfinte Isuse Cristoase,

 Sufletul plânge-n mine,

 Tu ai învins o lume,

 Eu nici măcar pe sine.

 Lasă lumina-ţi mare

 Peste plecata-mi frunte,

 Să mă despart de toate

 Într-o chilie-n munte. 

 Să nu mai poată nimeni 

 Să îţi întindă vina

 Peste-acest foc pe care

 Nu l-a născut ţărâna. 

 Peste-acest foc de taină

 Care mă ţine-n fire

 Să-mi mai port trupul, bietul,

 Către o mânăstire.

 Sfinte Isuse Cristoase,

 Lumea mereu mă cheamă,

 Teamă nu-mi e de moarte,

 Însă de dor mi-e teamă. 

 Vine pe neaşteptate 

 Şi se prelinge-n minte

 Şi mă strămută alene 

 Înspre lumeşti cuvinte.

 Sfinte Isuse Cristoase,

 Lasă-ţi în mine roua,

 Să te întâmpin albă

 Către venirea a doua.

Sursa imaginii: www.flickr.com

Somn adânc

" Când în tot mai multe biserici locale se va aprinde 

focul pasiunii pentru Dumnezeu şi al compasiunii pentru oameni, 

vom experimenta trezirea."

Vasile Alexandru Taloş

 "The Church of Marissel" - Jean-Baptiste-Camille Corot

    "La ora aceasta tristă, lumea doarme în întuneric, iar Biserica doarme în lumină; aşa că Isus e rănit „în casa celor ce-L iubeau".
   Biserica luptătoare şchioapătă şi e luată în râs şi numită impotentă, în fiecare an folosim munţi de hârtie şi râuri de cerneală ca să retipărim scrierile unor oameni demult morţi, în timp ce Duhul Sfânt, care e viu, caută oameni care să fie gata să calce sub picioarele lor ştiinţa lor, să spargă balonul umflat al egoismului lor, şi să recunoască deschis că deşi au ochi sunt totuşi orbi. Astfel de oameni, cu preţul inimii zdrobite şi al lacrimilor vărsate, caută să primească uleiul sfânt al doctoriei pentru ochi, care se cumpără numai cu preţul recunoaşterii sărăciei sufleteşti.
   Cu mulţi ani în urmă un predicator a pus acest semn în faţa bisericii: „Biserica aceasta va avea ori o trezire ori o înmormântare!" Aşa o disperare îi place lui Dumnezeu, deşi iadul se înfurie. Nebunie, spuneţi? Exact! O biserică rece n-ajută la nimic. E nevoie de oameni îmbătaţi de Duhul Sfânt. Vrea Dumnezeu prea mult? Au fost Wesley, Whitefield, Finney, Hudson Taylor ediţii speciale de predicatori? Nu. Dacă citesc bine cartea Faptelor Apostolilor, aceasta era norma obişnuită cândva."

Leonard Ravenhill >> "De ce întârzie trezirea?"

..

Sursa imaginii: http://www.wikigallery.org

Blog de eVanZeList

"Vanitas vanitatum et omnia vanitas"

Val spart
 de Nicolae Popovici
 
 Se frânge, se-ncheagă
 În formă oloagă,
 Se-mprăştie şuie.
 În stropi de cucuie
 Trosneşte, plesneşte
 A moarte de peşte,
 Lăsând ca sub roate
 Largi urme spumate.
 
 Talazuri sucite din şale,
 Maluri sătule de bale,
 Nălucă lehuză,
 Săltând ca surâsul pe buză,
 Pocnet de fleaşcă
 Ce aeru-mproaşcă;
 Ulei şi oglindă,
 Mofluză sticlindă,
 Curat şi scursoare,
 Sălcie melasă

 De apă şi soare... 

"...întreaga Lege se poate rezuma la aceasta: Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!

     Însă dacă voi vă faceți rău unul altuia și vă mâncați între voi, aveți grijă să nu vă distrugeți unii pe alții!

 Galateni 5:14-15

Sursa imaginii: http://www.flickr.com

Să nu uităm

"Să veghem unii asupra altora, 

ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune."

Evrei 10:24

 

Niciodată

de Adrian Păunescu

Un cântec nu-i nimic în lumea asta

Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci

Când el cu o iluzie nu umple

Ghiozdanele copiilor săraci.

Destul cu-atâtea găşti aristocrate

Ce caută şi-n cântece câştig

Un cântec nu-i nimic dacă nu face

Mai cald în casele în care-i frig.

Niciodată, niciodată

Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale

Nenorociţii trec cu paşii grei

Nu ne putem închide-n cabinete

Făcând uşor abstracţie de ei.

Mizeria există până-n oase

Popoare mor şi indivizi decad

Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă

A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cântecele noastre

Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot

Noi pentru cei săraci şi fără şanse

Suntem mereu datori să facem tot.

Măcar atât din toate să rămână

Din tot ce-am pătimit la focul mic

Un vers, o spovedanie, un cântec

De partea celor care n-au nimic.

Niciodată, niciodată / Să nu uităm de cei mai trişti ca noi ...

   
Octavian Bud

http://www.flickr.com

Vindecaţi prin rănile Lui

"Dar El era străpuns pentru păcatele noastre,
zdrobit pentru fărădelegile noastre. 

Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El,
şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. [...] 

Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor."

Isaia 53:5-6

 

Strigătul arăturii

Gusti Raţiu

        Tată,

        Mi-ai arat inima

        Cum se ară pământul.

        Ai făcut să apară bezna

        Din dosul inimii.

        Ai întors sub brazdă

        Verdeaţa jubilândă

        Sub raza de lumină

        A soarelui de toamnă.

        Ai întors sub glia disperării

        Nădejdile mele

        Şi ai lăsat în lumina zării

        Negrul pesimismului

        Din sufletul meu răvăşit.

        M-ai răstignit.

 

        Mi-ai înfipt în inimă

        Oţelul plugului

        Nedreptelor judecăţi.

        Mi-ai împletit cununa,

        Ca plată pentru rodirea

        Ostenelilor uitate de vreme,

        Cunună de brazde adânci,

        Cunună de brazde negre,

        Împletiri de lacrimi

        Făcătoare de tină.

        Mi-ai săgetat ascunsurile,

        O, Tu, Lumină!

 

        Sunt ca un pământ

        Ce îşi arată goliciunea...

        Întortocheate sentimente

        Mă ispitesc,

        Mă zgâlţâie

        Către mânie,

        Răzbunare,

        Ură.

        Şi păcătoasa mea natură

        Împinge spini prin neagra arătură.

 

        Privind voioasele livezi,

        Ce-şi crapă mugurii în soare,

        Să nu te mire urletul: "Mă doare!

        Sunt numai rană-n palme

        Şi-n picioare,

        Iar coasta Mea

        E-o scăldătoare!"

 

        O, Semănătorule, grăbeşte

        Şi, peste-ntreaga mea rănire,

        Împrăştie bobiţe de iubire,

        Că sunt pământ care  rodeşte!

 

                                         23 noiembrie 1997

Din volumul "În rană" : [versuri] / Gusti Raţiu. - Cluj-Napoca : Risoprint, 2009

Sursa imaginii: http://www.scottshephard.com/

Eretica mâhnire

"Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei,

aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi."

Isaia 59:11

Aurel Băeşu - Portret de ţărancă

Când era Dumnezeu mai jos
  de Marin Sorescu
  

 Mai demult era Dumnezeu mai jos,
 Ne vedea mai bine, zicea maica.
 Acum s-a suit sus rău,
 Nu mai are ochi pentru noi.
 Şi ofta.

"Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, 

nici urechea Lui prea tare ca să audă, 

ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru;

păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!

[...] păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră;

fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.

Adevărul s-a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează de rău este jefuit.

Domnul vede cu privirea mânioasă că nu mai este nicio neprihănire.

El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte.

Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijină.

Isaia 59:1, 2; 12, 15-16

Sursa imaginii: http://commons.wikimedia.org/ 

Rugă în noapte

 
"Iubesc pe Domnul,   
căci El aude glasul meu, cererile mele."

(Ps.116:1)

 Rugăciune 

de Vasile Voiculescu  

  Părinte, eu, fiu al slavei, copil de suflet dat durerii,  
  ajuns la vârsta  bărbăției,  
  mă-ntorc și moștenirea-mi cer: 
  Dă aripi rugăciunii mele și-nlătură-i din drum străjerii, 
  ca slobodă, până la Tine să urce vămile la cer. 
   
  Nu vreau din curțile-Ți bogate 
  nici avuții, nici strălucire, 
  dă-mi numai dragostea Ta sfântă 
  și dreptul de întâi născut, 
  povățuiește-mă pe cale și prin amara rătăcire, 
  doar voia Ta să-mi fie țintă 
  și Duhul Tău să-l am drept scut. 
   
  Atinge fruntea mea curată cu mirul sfânt al cugetării, 
  să pot s-o 'nalț ca pe-un jertfelnic 
  spre-mpărtășirea tuturor, 
  sădește-n sufletul sălbatic izvorul milei și-al iertării, 
  schimbând pustiul vieții mele 
  în câmp de muncă roditor! 
   
  Și pune-n dreapta-mi slăbănoagă 
  puterea facerii de bine, 
  să fie lucrul mâinii mele un semn al 'naltului Tău tron; 
  trimite harul să-nvieze din nou 
  credința moartă-n mine, 
  cum a-nflorit odinioară toiagul blândului Aaron. 
   
  Pe aspra-mi inimă zguroasă, topită-n focul bunătății, 
  ca peste-un bulgăre de aur spălat și bine aurit, 
  apasă, fără șovăire, adânc pecetia dreptății, 
  cu steaua Ta, nebiruită, să fiu de-a pururi întărit. 
   
  Nu cer cum ai făcut lui Iacob, 
  ca îngerii să mă slujească, 
  dar vreau ca marele Potrivnic în fața mea să dea 'napoi, 
  întreaga răului urzire ca praful să se risipească 
  și-ntreg păcatul vechi să-și piardă împărăția-i peste noi. 
   
  Și dacă vrei ca pe vecie să nu mai uit ce-i bucuria, 
  răsfrânge-n ochii mei de tină o rază din lumina Ta, 
  și pune-mi jar aprins pe buze cum ai făcut lui Isaia, 
  - Cu foc sărută-mă pe gură ca să Te pot apoi cânta.

Sursa imaginii: http://www.flickr.com/

În șagă

  "...nu mai poţi/ Avea încredere oarbă/ În nimeni.
 Să fim atenţi, mai ales,/ Pe cine numim/ Eu."
Marin Sorescu 

 Grigore Alexandrescu: Boul şi viţelul

  de Marin Sorescu

 Auzind că fiul are-un post de vază

 (A ajuns ispravnic pe-o păşune mare)

 Tatăl-bou îşi puse coada pe spinare

 Şi, pe-aci ţi-e drumul! A plecat să-l vază.

 

 Ţanţos şi mai vesel boul ca oricând

 Pe oricine-n cale îl oprea spunând:

 - Merg chiar la ispravnic! Am un fiu şi eu

 Şi-a ajuns ispravnic... Pe cuvântul meu!

 Unde-l găsesc oare?

 - Ţii la dreapta...

 - Ţiu...

 Şi aşa, spre seară, a ajuns la fiu.

 

 L-a văzut din zare şi-a fugit spre el:

 - Fătul meu... O, doamne! Scumpul meu viţel!...

 Dar când vru să-l pupe (lacrimi avea-n gene),

 Scumpul fiu îi zise: - Lasă! Fără scene!

 - Stai să te văd bine...

 - Vrei să stau tablou?

 - Tii! Te-ai făcut mare...

 - Da. Sunt şi eu bou.

 - Bou! ce bine-mi pare! Verste patruzeci

 Să te văd bătut-am...

 - Bine. Şi când pleci?

 - Satu-ntreg, mătuşa, unchiul cel bătrân,

 Toţi te felicită...

 - Ştiu eu: toţi vor fân.

 - Văd că ai de toate: ce de clăi...

 - Optzeci!

 - ...paie... Unde-i ieslea?

 - Când ziceai că pleci?

 -Oi pleca eu, însă-s obosit...

 -Ştii, tată:

 Du-te acum acasă, vino altădată:

 N-ai nimerit bine... vezi, am multă treabă...

 -Şi să vin la anul?!

 - Ce atâta grabă?

 

 Auzind aceasta, cu mâhnire mare,

 Tatăl-bou îşi puse coada pe spinare,

 A oftat o dată, sufletul să-i iasă,

 Şi călcând ca-n străchini s-a întors acasă.

 

 - Ce-ţi făcea viţelul? l-a-ntrebat Brăzdar,

 S-a făcut bou mare?

 - S-a făcut... măgar.

Să ningă mult...

"Arta este un limbaj deosebit prin care omul încearcă 
să-şi depăşească dificultăţile de comunicare."
Boris Luban-Plozza

 Vorbe, vorbe, vorbe...

de Mircea Ivănescu

Trebuie alese vorbele cu grijă,

vorbele lasă urme - îţi aminteşti

mai târziu de ele - aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,

trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor

să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele

să însemne ceva - ceva ce nu se mai aşează

deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat

că e în tine - că simţi.

Oricine poate să facă vorbe unele după altele -

oricine poate să vorbească - nu asta

e principalul - ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

Şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea

ca nişte urme în zăpadă...

Alfred Stieglitz-Winter on Fifth Avenue1892