"Începutul unei certe este ca ruperea unui stăvilar de apă;
de aceea, opreşte cearta înainte de a se înteţi!" Prov.17:14
Cearta
Sanda Faur
Fenomen mutat din mediul natural (unde se numește furtună, aversă, cutremur ori erupție vulcanică) în mediul familial (unde se mai intitulează şi scandal, reproșuri, scene) , cu rezultate de obicei nule: zero la zero. Cu cât este mai aprinsă cearta, cu atât ea răcește pe mai lungă durată relațiile afective dintre soți: fapt dovedit de temeinice cercetări științifice verificate în practică. Se iscă îndeobște din fleacuri, iar "părțile" se auto-consolează cu ideea că prinde bine pentru că se termină (ca la cinema) cu happy-end, adică cu dulci împăcări. Teorie aflată încă în discuția masei largi a soților legitimi de pe Terra. Cearta afectează nervii (încordându-i), creierul mic (provocându-i durerea numită cefalee), stăpânirea de sine (suspendând-o), şi nu duce decât tot acolo de unde a pornit: adică fiecare dintre soți rămâne convins de propria-i dreptate. Când se desfășoară în fața copiilor, compromiterea părinților este inevitabilă şi e însoțită de scăderea temperaturii autorității lor morale. Dintre procedeele inventate pentru a o înăbuși în fașă, nu mai menționăm aici banala numărătoare până la zece, întrucât s-a dovedit că atunci când se aprinde scânteia certei, soții capătă brusc amnezii aritmetice. Mai eficient este, se pare, băutul unui pahar cu apă rece, înghițitul cuvintelor în sec, sau trântirea ușii pe dinafară cu yala trasă. Oricum savanții au demonstrat negru pe alb că cearta nu a făcut niciodată pe nimeni mai bun, mai binevoitor, mai îngăduitor sau mai înțelept. Şi nici nu a vindecat vreunul din cusururile omenești.
"Şi robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi "
2 Tim.2:24
Sursa imaginii: www.flickr.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu