Poezia ca fapt

 

"Poezia vindecă rănile deschise de raţiune. 

Ea se constituie din componente complet opuse - 

din adevăruri înălţătoare si mistificare agreabilă."

Novalis 

E. R. Hughes - "Idle tears"

  poezia e altceva?

  mircea ivanescu

   nu trebuie să povesteşti în poezie - am citit 
   un sfat către un tânăr poet - deci să nu povestesc 
   cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat 
   aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini - 
   să nu spun nimic despre chipul ei atât de obosit 
   încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când 
   se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele 
   lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
   să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini 
   în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie 
   dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
   serie de imagini - aşa scrie. poezia 
   trebuie să fie vorbire interioară. adică 
   tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi 
   respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc 
   despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi 
   de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
   ale imaginii ei - ar fi numai un chip, o imagine - 
   şi ea - adevărata ei fiinţă atunci?