"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

24 august 2011

Cântec despre sete

  
        “Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea." (Ioan 7:37)  De ce "dacă"? Poate şi pentru că foamea şi setea spirituală sunt diferite de cele naturale, acestea vin abia după ce începi să te hrăneşti şi să bei.

A Mortally Wounded Brigand Quenches his Thirst - Eugène Delacroix

  
Cântec despre sete 
   Gunter Kunert  

          Setea o cânt.
 
          Am însetat 
          în arşiţa împietrită a deşertului, 
          am însetat în beznele gheţii, departe, 
          unde nici pomii nu se mai adapă, 
          loviţi până-n măduvă, morţi.
          Am însetat 
          lângă gura de gheenă a locomotivei
          şi-n serile cu oboseală 
          îndărătul ferestrei perdeluite.
          Şi-n betonul sfârtecat, 
          departe de patrie, 
          numai cu un glonţ în piept.
 
          Setea o cânt. 
 
          În clipa răcoroaselor zori, 
          când limba clopotului bate în dungă, 
          apare şi setea. 
          Ea mă trezeşte. 
          Nemărginită e setea. 
          Simt: n-o pot astâmpăra 
          apa tuturor ţărmurilor, nici apa 
          din două oceane. 
          Şi cum s-o îndestuleze 
          Volga, Dunărea, Mississippi sau Huan Ho?

          Aerul aspru de pe coamelor munţilor, 
          aburul gros al pădurilor sudice, 
          vântul primăverii, binefăcătorul eter -
          băuturi ameţitoare şi totuşi 
          calde şi calme ca feţele de-abia plecate din somn -
          nu te scapă de sete. 
 
          N-o potoleşte nici ploaia 
          lunecând de pe moartele, ruginitele foi 
          din crepusculul toamnei, 
          moarte picături, 
          ce seamănă 
          deşartelor lacrimi. 
 
          Setea mea e veche, de secole, 
          de mii de zile, de milioane de ore 
          durează setea arzătoare. 
          Cei care prin timp mi-au stat în faţă în şir nesfârşit 
          au fost mistuiţi de sete 
          şi-au pierit uscaţi, măcinaţi, 
          în pulberea fină. 
          Am însetat destul! 
          Acum, e vremea! 

          Geologi, deschideţi fântânile pământului. 
          Mi-e sete acum de belşug! 
 
         Piloţi, zburaţi în zări largi 
          şi aduceţi-mi veşti: De distanţe mi-e sete!
 
          Poeţi, deschideţi cărţile şi arătaţi-mi 
          Paginile: Mi-e sete de adevăr! 
 
          Dascăli ştergeţi tabla! 
          Pune-ţi mâna pe cretă: mi-e sete de ştiinţă!
 
          Începeţi muzicanţi, vreau să cânt, 
          iar voi, femei şi fete, surâdeţi uşor 
          coborâţi-vă pleoapele, ca privirile 
          să vă tremure ca razele luminii pe fluviu: 
          Mi-e sete de fericire! 
 
          Vedeţi, însetatul se iveşte din deşert 
          şi din beznele gheţii, 
          vine de pe locomotivă, 
          de pe câmpurile de luptă, din purgatoriul pământului, 
          trăind şi însetând, 
          şi fără să stăpânească ceva 
          decât viaţa şi setea. 
 
          Setea o cânt, 
          cea care nu îmbătrâneşte, 
          veşnic tânără şi neîmplinită.

      
  Sursa imaginii: www.mypicasso.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu