"Iubirea este temeiul armoniei cosmice, căci aceasta nu este decât o lucrare a iubirii divine active în lume şi atrăgând toate lucrurile în sine, în miezul dogorilor ei. Omul există cu adevărat numai atât cât iubeşte, atât cât se confundă cu iubirea însăşi. Când se exclude singur din iubire, încetează de a mai exista. Păcatul nu este ceva substanţial în sine, ci tocmai această excludere din iubirea divină. A nu iubi înseamnă a nu mai exista."
Nechifor Crainic
I.K.Aivazovski - "Promeneurs au clair de lune en Crimée"Luare
de Nichita Stănescu
Tu n-ai să mă laşi, pe mine,
nu, nu mă lăsa pe mine,
frate plopule şi frate !
Am să vin să te îmbrăţişez
cu repedea mea viaţă
pe lenta ta viaţă.
N-ai să mă laşi,
nu aşa că nu ?
N-ai să mă laşi, frate,
nu aşa că nu ?
Mă voi scurge pe scoarţa ta ca ploaia,
dar tu, nu aşa că tu,
nu aşa că tu o să mă ştii,
nu aşa că tu o să mă laşi,
şi atât de puţinul punct
al amândurora
o să-l faci de sărbătoare.
Mi-e greu, frate,
înrădăcinează-mă,
înrădăcinează-mă tu, pe mine.
Sursa imaginii: www.gazette-drouot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu