Acceptând mântuirea

"Nici un păcat nu vă poate îndepărta de Dumnezeu
dacă doriți în mod sincer să vă întoarceți la El."

Stefan Paul Andres

Cum să vă autoanalizaţi
Richard Wurmbrand

Izolarea te ispiteşte la o nesfârşită meditaţie asupra trecutului tău. Pavel scrie: Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi (1 Corinteni, 11:28). Cum s-o faci? Nu e nici o indicaţie specifică în Biblie, dar experienţa creştină de sute de ani ne-a învăţat un lucru: să nu fii prea minuţios în autoanaliză. O gânganie care este analizată foarte minuţios în laborator, ajunge să moară de excesul expunerii.

Decât să examinezi detaliile propriei tale vieţi, mai bine încearcă să sondezi adâncimea credinţei tale în viaţa lui Isus, în moartea şi învierea lui.

Odată, cineva era foarte îngrijorat de starea sufletului său. Nicio predică din vreo carte religioasă nu-l putea satisface. Într-un târziu a aflat de existenţa unui pustnic vestit pentru înţelepciunea lui.

Omul a luat un cal şi a urcat călare muntele până la locul unde trăia înţeleptul. L-a găsit în meditaţie la intrarea în peşteră. Înţeleptul l-a întrebat ce doreşte. Caut mântuirea i-a spus omul. Înţeleptul a rămas tăcut o vreme. Apoi a spus: De ce nu cauţi mai bine un cal? Am un cal, răspunse omul. Întorcându-se spre peşteră, înţeleptul a spus doar atât: Aşa, deci.

Coborând călare de pe munte, omul s-a gândit şi s-a tot gândit la întâlnirea cu înţeleptul. Şi deodată s-a luminat: De ce să caute un cal? Avea unul şi era călare. Atunci de ce să caute mântuirea? Dumnezeu L-a trimis pe Fiul său în lume pentru ca lumea să fie mântuită prin El. Mântuirea era, așadar asigurată.

Un om călare nu e interesat să caute un cal, decât dacă cel pe care-l avea era istovit sau a murit. Mântuitorul nu oboseşte decât dacă omul fuge de mântuire, sau dacă el o refuză în mod conştient. Isus a venit să caute şi să salveze ce era pierdut. Noi nu trebuie să-l căutăm pe El. Dorinţa Lui de a ne duce în rai este mult mai mare decât a noastră de a fi iertaţi. Mântuirea nu trebuie căutată, ci doar acceptată. Când omul a ajuns în vale, înţelesese deja acest lucru.

Când mă apropii de Sfânta Cină, primul lucru la care trebuie să mă gândesc, când aud cuvintele: "acesta este sângele Meu care se varsă pentru voi spre iertarea păcatelor", este să-mi dau limpede seama că îmi sunt adresate mie. Ştiu eu le fel de sigur ca un călăreţ care are un cal, că păcatele mele sunt iertate şi uitate. Dacă înţeleg acest lucru m-am autoanalizat bine şi sunt vrednic de Sfânta Cină.

>>Meditatia 14

Richard Wurmbrand – "100 de meditaţii din închisoare"