Plecat peste abisuri de lumi interioare,
Poetul trist, cu somnul ciuntit de ursitoare,
Ascultă melodia tăcerii cântătoare.
În pasul surd al orei vecia descifrează,
Şi-ndurerat la faţă înseamnă ce visează,
Cu-o mână obosită şi albă ca o rază.
Din inimă îşi smulge cu fiecare rând,
O jertfă de lumină, un sâmbure de gând,
De mila căror pleoapa şi-o simte tremurând.
În fiecare noapte, spre ţărmuri neghicite,
Îşi lopătează luntrea de visuri peticite,
Purtând în suflet albe imensităţi chircite.
Poetul trist, cu somnul ciuntit de ursitoare,
Ascultă melodia tăcerii cântătoare.
În pasul surd al orei vecia descifrează,
Şi-ndurerat la faţă înseamnă ce visează,
Cu-o mână obosită şi albă ca o rază.
Din inimă îşi smulge cu fiecare rând,
O jertfă de lumină, un sâmbure de gând,
De mila căror pleoapa şi-o simte tremurând.
În fiecare noapte, spre ţărmuri neghicite,
Îşi lopătează luntrea de visuri peticite,
Purtând în suflet albe imensităţi chircite.
Sursa imaginii:(http://www.sos-arsenic.net/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu