"Vai de cei ce trăiesc fără grijă [...].
Aiurează în sunetul lăutei, se cred iscusiți ca David [...]."
(Amos.6: 1,5)
"Degradarea muzicii face parte din sinistrul cortegiu al semnelor sfârşitului. Dacă pe timpul lui Amos, cu 750 de ani înaintea naşterii Domnului Iisus, muzica era o plagă naţională, astăzi muzica proastă, muzica nemuzică, se arată ca o plagă planetară care târăşte lumea în aiureala ei cea de pe urmă.
Amos,
scriitorul textului biblic de care ne ocupăm, înseamnă în traducerea numelui său "purtător de poveri". Una din marile poveri ale timpului lui Amos era muzica degradată şi degradantă a timpului său. Ciudată aceasta povară pentru el, căci nu era, după cum singur ne spune, nici prooroc nici fiu de prooroc, ci strângător de smochine. Nu era nici măcar dintre cei care cântau la templu, nu avea nici o responsabilitate pe linie muzicală în Israel. Acest păstor îşi ducea viaţa lui de o rară simplitate în Tecoa, sătuc din pustia lui Iuda, la câţiva kilometri de
Bethleem locul naşterii lui Iisus. El demască academismul rafinat până la inconsistenţă şi devenit deşertăciune a zilelor lui şi mai ales a zilelor noastre. El nu face demonstraţii tehnice, nu ţine un curs de pedagogie muzicală, ci "strigă" văzând o situaţie şi se "jeleşte" de urmările ei.
"Aiurează în sunetul alăutei..." Starea de aiurare în sunetul ei este alterarea conştiintei şi conştienţei. Omul nu mai este în stare să judece, să ia o hotărâre, nu mai ştie ce face, este o victimă. Creierul este devastat de posibilităţile lui, motivaţia şi coordonarea sunt scoase din funcţie. Aiurarea precede coma, iar coma precede moartea.
Muzica proastă este un drog şi mai puternic decât cocaina şi acţionând mai subtil, face mai multe victime
. [...] Am văzut stadioane în delir, sute de mii ieşiţi din minţi la sunetele alăutelor moderne şi cântecele "davizilor" de azi. Impresarii lor sunt primiţi cu plecăciuni şi daruri în marile oficii, spectacole de aiurare se desfăşoară sub sceptru juridic şi sub protecţia forţei oficiale. Acest lucru se întâmplă chiar şi în România, ţara doinelor liniştitoare de inimă, ţara buciumelor
[...], ţara clopotelor cutremurătoare de spirit. Epidemia de muzică proastă se întinde. Este o furtună, un vuiet care tinde să devină fără remediu.
O analiză istorică a muzicii pe timpul lui Amos, ne face să credem că era diferenţă între sunetul alăutei de la palat şi sunetul alăutei de la templu. Leviţii se opuneau degradării muzicii. În lumea noastră, muzica proastă a făcut o spărtură mare în rândul leviţilor puşi să conserve valorile sunetului şi a năvălit în templu, în sinagogi, biserici, adunări. Cuvinte de care te cutremuri rostindu-le: Isus, iubire, calvar, cruce, aleluia, sunt cântate în aşa hal chiar în locurile de închinare, încât ne întrebăm cum de mai rabdă Dumnezeu această aiurare profanatoare de cele sfinte. Punctul de sacrilegiu este că această aiurare este numită „lucrarea Duhului Sfânt”.
Muzica este consubstanţială naturii noastre. Prin creaţiune noi am fost făcuți să cântăm şi să ascultăm. Ce cântăm? Ce ascultăm? Cum sună alăuta inimii tale? Exista o linie de aur a muzicii de la creațiune când
"stelele dimineții izbucneau în strigăte de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie" (Iov 38, 7) și până la
"cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie" (Apoc.14.3); muzica ta cea cantată, cea ascultată, este pe aceasta linie? Prin cunoașterea Mântuitorului am învățat cântecul iubirii Lui din durerile Lui. Cântecul spinilor din coroana păcatelor noastre așezată pe capul Lui, sunetele piroanelor din mâinile şi picioarele Sale prinse de cruce, sunetul alăutei "iartă-i Tată căci nu știu ce fac", muzica vorbelor Sale "s-a sfârșit"
[...]. Ceea ce cânți şi asculţi tu stă lângă toate acestea? .”
Benone Burtescu - "Viitorul se grăbeşte"
