"...să spună nopţii"

"O, cât de repede se face toamnă,

mai mult peste floare, mai puțin peste ghimpi"

Adrian Păunescu 

Sentimentul lunii 

Adrian Păunescu

  

 Voi întreba: de ce-i atâta lună

 Şi-atâta alb pe podurile mari

 Ale oraşului şi ce înseamnă

 Când, de atâta alb, prin pomi transpari?

 

 Ce e atunci când prin natură fuge

 O zebră zveltă-n albe-negre dungi?

 Ce e atunci când turlele sunt albe,

 Când noaptea arde alb? Ce e atunci?

 

 Ai să-mi răspunzi: răsare multă lună

 Alb - îngropând oraşul în lumină

 Pentru ca valurile ei să spună

 Nopţii, că nu mai trebuia să vină.

 

 Ai să-mi răspunzi: e o scrisoare lungă

 Care anunţă-o despărţire grea,

 Şi soarele va răsări mai rar,

 De aceea-i multă lună pe şosea,

 

 În pomii încercaţi de mari emoţii,

 Treziţi apoi, deodată, fără foi,

 Ai să-mi răspunzi: de aceea-i multă lună,

 Şi e atâta lună între noi.

 

 Şi n-am să cred, şi-am să alerg pe dealul

 În care zgomotele de tramvaie

 Şi unghiurile bruşte nu mai sunt,

 Şi-n lună umbre nu se întretaie.

 

 Şi-am să mă-ntorc să-ţi spun că luna-i drumul

 Pe care braţele ca paşii sună,

 Că am plecat cu părul blond arzând,

 Şi-l readuc îmbogăţit de lună,

 Albit şi alb, 

 Bătrân de-atâta lună.

 

 1961