Thaïs - Jules Massenet

Janine Jansen - Meditation from Thais (Jules_Massenet)

Aproape iarnă

Ana Blandiana              

Păstor de fulgi

de Ana Blandiana

Mi-ar place să mă fac păstor de fulgi,

Să am în grijă turme mari de-omăt

Pe care să le port prin ceruri lungi

Şi să le-aduc mai albe îndărăt.

În nopţi clinchetitoare să stau şi să contemplu

Singurătatea lunii şi plânsul ei enorm

Reverberat în nouri ca-n murii unui templu

Pe când viaţa-mi trece şi turmele îmi dorm.

Să-aştept să vină vara să-mi răpună

Mieii sortiţi spre setea dulcii hume

Şi-n transhumanţa sfântă să curgem împreună

Muţi, fără de prihană, dar anume.

Martorii

de Ana Blandiana

Mai vinovaţi decât cei priviţi

Sunt doar cei ce privesc,

Martorul care nu împiedică crima,

Atent s-o descrie,

Scuzându-se „Nu pot să fac

Două lucruri în acelaşi timp",

Sau „Portretul victimei, îngeresc,

E mai important decât viaţa ei

Pământească".

Vinovaţi nu pot să fie

Doar unul, doar doi sau doar trei,

Când armate de martori privesc

Şi aşteaptă să se sfârşească,

De bătrâneţe să moară călăul,

Şi victima, a doua oară, de uitare,

Să se sfârşească de la sine răul

Cum se sfârşeşte pur şi simplu un tunel...

Stăm suspendaţi

De propria-ne-ntrebare

Ca de-o spânzurătoare

Un drapel.

„In van, răspunde timpul, aşteptaţi:

La judecata marilor coşmare

Şi martorii sunt vinovaţi".

Fără tine

de Ana Blandiana

Fără tine mi-e frig

N-am înțeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.

Universul se strânge

Ca o minge plesnită

Şi-şi lasă pe mine zdrențele reci.

Câinele negru

Cu burta întinsă duios pe zăpadă

Se scoală şi se îndepărtează

Privindu-mă în ochi,

Refuzând să-şi spună numele.

Începe să fulguie.

Mă ustură pielea

Pe locul de unde te-ai rupt.

Şi mi-e frig,

Când simt cum cade moale,

Odată cu zăpada,

Această rugăciune către nimeni

De dragoste

de Ana Blandiana

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături

Şi ţine-mi capul sus să nu tresar

Când somnul bont la care-s condamnată

Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa

Cum ţii să nu se verse un potir

Şi pune-ţi gura peste gura mea:

Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns

Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;

Imbrăţişează-mă să nu mă smulgă

Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui

Rămâne doar moloz şi ghilimele,

Şi se chircesc bolnave şi se sting

Şi soarele şi celelalte stele....

In imagine: "First Flakes" Maxine Gnazzo

10. Apoi mi-a zis: "Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.

11. Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!

12. "Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

13. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul."

14. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!

Apoc.22:10-14

Psalmul 125

1 (O cîntare a treptelor.) Cei ce se încred în Domnul Sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
2 Cum este înconjurat Ierusalimului de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum şi pînă în veac.
3 Căci toiagul de cîrmuire al răutăţii nu va rămîne pe moştenirea celor neprihăniţi, pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mîinile spre nelegiuire.
4 Doamne, varsă-ţi binefacerile peste cei buni, şi peste cei cu inima fără prihană!
5 Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice, să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel!

Nu renunţa!

Dumnezeu iți va arata calea
Meditații zilnice - autor Bob Gass

"Au venit la El niște oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inși. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperișul casei unde era Isus..."

Marcu 2:3-4

"De câte ori ridici greutatea unei alte persoane, vei descoperi că este mare.
A fost nevoie de patru oameni să ducă slăbănogul la Isus - aşa că tu nu încerca de unul singur! Găsește pe cineva care să te susțină în rugăciune, fiindcă Biblia spune: "... dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri." (Matei 18:19) Ce promisiune! Dar orice faci, ai grijă să nu-l scapi după ce l-ai ridicat. Fă o promisiune de a-l duce la Hristos şi ţine-te de ea indiferent cât te va costa.
Strică acoperișul dacă e nevoie! A aduce oameni la Hristos nu a fost niciodată ușor. Privește ce au făcut acești oameni; pentru că mulţimea era peste tot, au ocolit-o. Au urcat și pe acoperiș şi nu s-au lăsat bătuţi. Dacă ce ai încercat și nu a dat rezultate, roagă-L pe Dumnezeu, iar El îţi va arăta o altă cale. Doctorii pot trata oameni, dar Dumnezeu este Cel care îi vindecă.
Folosește-ţi credința - aceasta va da rezultate. Chiar dacă cel pentru care te rogi nu are credinţă, Dumnezeu va răsplăti credinţa ta. Totul este să acționezi azi! Refuză să te dai bătut, să te panichezi sau să accepți imposibilul. Vino la El gata să primeşti ceea ce ceri - El nu te va dezamăgi niciodată. (Evrei 11:6) "




"Este ușor să îi critici pe ceilalți și să îi faci să se simtă nedoriți. Oricine poate să facă asta. Ceea ce necesită efort și îndemânare este să-i scoți din starea proastă în care sunt și să-i faci să se simtă mai bine."

Rabi Nahman

Epilog

       

    

       

      

 Copacul

de Cheon Sang Byeong

       Toată lumea a spus că acel copac era putred. Dar eu le-am spus că acel copac nu era un copac putrezit. În acea noapte am avut un vis.
În acel vis am văzut copacul înflorind, întinzându-şi ramurile ca şi cum ar fi vrut să atingă cerul albastru.
Am adunat oamenii şi le-am spus din nou că acel copac nu era putred.

       Acel copac nu este putred.

Sursa imaginii: pixdaus.com

"Anul tăcerii"

Mircea Ciobanu
(1940 - 1996)

Fragment

de Mircea Ciobanu

Omul ameninţă; omul
ridică mâna asupra
aproapelui său;

mâna pluteşte o vreme în văzduh,
ca o pasăre neagră; de umbra
ei se întunecă lumea,
frigul se lasă,
lucruri se-apropie-n grabă de brumele iernii -

nici nu mai ştii dacă începe ninsoarea
sau dacă se-mprăștie-n goluri
răsunetul palmei.

Fii pregătit, vor veni zile grele,
celor dintâi li se-aude aproape
bătaia din aripi.
Puţin credinciosul îşi vinde veşmântul
şi-şi cumpără sabie;
el care ieri apăsa cu un deget de fier
semnul din coasta vecinului,
astăzi aşteaptă desculţ,
pe o scenă de lut, năpădită de spini,
lovitura - şi când lovitura se-abate,

nici nu mai ştii dacă-ncepe ninsoarea
sau dacă se-mprăștie- n goluri
răsunetul palmei.

Cântec de nimic
de Mircea Ciobanu

Si dacă vrei să spui că eşti străin
de tine însuţi şi de lume,
aceste vorbe nu sunt ale tale,
aceste vorbe s-au mai spus cândva.

De-ar fi a ta cu-adevărat părerea
că zilele se-ntunecă şi anii
se numără în pierdere, dar nu e.
Cu-același palid chip şi-același tremur
În glas, al tuturor, o spui tu însuți,

şi dacă vrei s-adaugi că ţi-e teamă
de umbra serii care crește-n preajmă,
aceste vorbe nu sunt ale tale,
aceste vorbe s-au mai spus cândva.



Munci şi zile
de Mircea Ciobanu

Pâinea toată s-a strâns,
nici un spic n-a rămas în picioare,
nici un bob n-a scăpat
întreg dintre pietrele morii.

Ce s-a pierdut de la seceră,
ce n-a luat grebla,
ce n-a-ncăput
în tinerii snopi au cules
orfanul şi văduva. Ei
oftează şi-şi numără
boabele-n palmă;

ei le-ncearcă-ntre dinţi
şi le saltă pe limbă,
ei singuri ne spun cu-ndrăzneala:
"E bine. Va fi şi mai bine."

Mircea Ciobanu -Anul tăcerii, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1997

"Greşeala de a fi"

"Uneori, suferinţa nu poate fi îndurată
decât dacă o exprimi in cuvinte."

Înăuntru
de Ion Caraion

Călătorim printre lanuri, pe lângă fântâni depărtate şi păsări
Cerul se îngândurează către apus.
Aerul se îndulceşte.
Nu întotdeauna cuvintele au fost imponderabile.
Călătorim printre culoarea blănii de vulpe
şi pastoralele care se dau la o parte din calea constelațiilor.

Dar măcar au fost vreodată?

Există cărări pe care urci spre singurătăți
şi singurătăți pestrițe ca piețele năpădite de monede
şi destine, de ouă şi de discursuri, de lăzi şi
de escrocherii, de plăgi, icre, smântână, contracte sociale, bureți.

Ca o pasăre uriașă de lumină, soarele şi-a întins aripile pe străzi
şi regimentele trec peste ele.

Corăbii, vorbe
se preling în infinit.

Călătorim printre peştii marini zăpăciţi de lună,
pe lângă virginităţile materiei.

Nu întotdeauna de culoarea mirării au fost negoţurile.

Umbre - şi strigă cineva aşteptat.



Fântâna
de Ion Caraion

Din gradina cu fructe şi păsări aleg adjectivele
din adjective scot fluturi
din fluturi – culori
din culori, pasiuni care se cocoaţă pe căluşei de lemn
din căluşeii de lemn ies retorii şi dansatoarele
din dansatoare coboară substantive in saci, in cârji, in
propoziţiuni
care c-o obsesie, care c-o abstracţie, care c-un pepene
pepenii cad pe jos
şi tot amurgul, dintr-o dată, dintr-o dată
se face verbe, adverbe, proverbe
ca o flotă pe mare
ca o flotă pe doua mări
plină de sculptori, de pălării şi de civilizaţii
din care morţii scot adjective
din care adjectivele scot o grădină cu fructe şi cu păsări
de aluminiu
şi asta mă mâhneşte, Horaţiu.

am pe nimeni
de Ion Caraion

- Und' vă duce, domnule ?
- În grădină, somnule.
- Ce să faceţi, domnule ?
- Să mă-mpuşte, somnule.
- Că au gloanţe, domnule ?
- Că au vreme, somnule.
- Und' vă-ngroapă, domnule ?
- Sub zăpadă, somnule.
- Vă e frică, domnule ?
- Îmi e scârbă, somnule.
- Cui să spunem, domnule ?
- Iadurilor, somnule.
- Va fi bine, domnule ?
- Va fi seară, somnule.
- Aveţi rude, domnule ?
- Am pe nimeni, somnule.
- Vreţi o cupă, domnule ?
- cât mă costă, somnule ?
- N-are-a face, domnule.
- De otrăvuri, somnule...
- Nu vreţi cupa, domnule ?
- Sparge-o-n ţăndări, somnule !
- Să vă plângem, domnule ?
- N-are-a face, somnule.
- Noapte bună, domnule !
- Dormi cu mine, somnule !
- Eu dorm singur, domnule.
- Eu mor singur, somnule.
- Moarte bună, domnule.
- Noapte bună, somnule !

Din volumul: "The Error of Being/Greşeala de a fi"


Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) (n. 24 mai 1923, judeţul Buzău – d. 21 iulie 1986, Lausanne) a fost un scriitor român. ... (Wikipedia)

"Tată carele eşti si vei fi,
ne ne despuia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă
Alungă pe aceea doar care destrămă,
dar nu pe aceea care întăreşte fiinţa-ntru fiinţă."

Laudă suferinţei - Lucian Blaga

Noiembrie si plouă

Strofe pe scoarţa unui plop
Dumitru Gherghinescu-Vania

Ca nişte gene, frunzele în soare
Topind argint se scutură, se zbat;
Nădejdi şi patimi trunchiul ţi-l străbat
Şi plâng în frunzele tremurătoare.

Pornit spre cer şi ferecat de glie,
Eşti chinuit de veșnicul fior,
Cum sufletul mi-e chinuit de dor,
Între etern şi-ntre vremelnicie.

Din volumul: "Amvonul de azur"

Four Trees - Egon Schiele

Neurastenie
Dumitru Gherghinescu-Vania

Cine-mi tot umblă noaptea pe la geam,
cu ochi adânci de neguri şi păcate,
Cu degete subţiri de crengi uscate,
Ca nici o clipă linişte să n-am?...

În visul meu şi-nfige ochii goi
Şi-mi scormonește-n suflet, să te vadă;
Când te-a zărit, pe visu-mi de zăpadă
Grăbit aruncă bulgări de noroi...

Azi-noapte şi-a întins spre mine-n vis,
Ca o apropiere de secure,
O mână neagră - vrând să mi te fure,
Din sufletu-mi, de unde te-am închis.

Am încercat să mă ridic, să strig
Şi să lovesc în inimă tâlharul,
Dar n-am făcut decât să-mi sparg paharul...

In dimineaţa asta plouă și mi-e frig.

Din volumul: "Drum lung"

Toamnă cu păsări trădătoare

Frăţietate
de Eugen Jebeleanu

Era o judecată firească
Corbii mă judecau şi eu stam pe un ram
şi ei spuseră: "să vorbească".
Croncănii de şapte ori şi încă de şapte ori
lovind pe ascuns de trei ori creanga amară
şi ei hotărâră: "are dreptate, ni-este de ajuns" -
şi mă sfârtecară.

Privighetorile

de Eugen Jebeleanu

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult
cei care ştiu să cânte si să ne cânte
să ne descânte
ne-au scos ochii, crezând ca sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre
prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumina,
si au făcut-o totdeauna ciripind
ca ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor
despre piscurile sunetelor
despre vaidenoi si despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit si sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum - să ne dam mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor...

Psalmul 117

"Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele!
Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci.
Lăudaţi pe Domnul!"

Psalm 117