"Anul tăcerii"

Mircea Ciobanu
(1940 - 1996)

Fragment

de Mircea Ciobanu

Omul ameninţă; omul
ridică mâna asupra
aproapelui său;

mâna pluteşte o vreme în văzduh,
ca o pasăre neagră; de umbra
ei se întunecă lumea,
frigul se lasă,
lucruri se-apropie-n grabă de brumele iernii -

nici nu mai ştii dacă începe ninsoarea
sau dacă se-mprăștie-n goluri
răsunetul palmei.

Fii pregătit, vor veni zile grele,
celor dintâi li se-aude aproape
bătaia din aripi.
Puţin credinciosul îşi vinde veşmântul
şi-şi cumpără sabie;
el care ieri apăsa cu un deget de fier
semnul din coasta vecinului,
astăzi aşteaptă desculţ,
pe o scenă de lut, năpădită de spini,
lovitura - şi când lovitura se-abate,

nici nu mai ştii dacă-ncepe ninsoarea
sau dacă se-mprăștie- n goluri
răsunetul palmei.

Cântec de nimic
de Mircea Ciobanu

Si dacă vrei să spui că eşti străin
de tine însuţi şi de lume,
aceste vorbe nu sunt ale tale,
aceste vorbe s-au mai spus cândva.

De-ar fi a ta cu-adevărat părerea
că zilele se-ntunecă şi anii
se numără în pierdere, dar nu e.
Cu-același palid chip şi-același tremur
În glas, al tuturor, o spui tu însuți,

şi dacă vrei s-adaugi că ţi-e teamă
de umbra serii care crește-n preajmă,
aceste vorbe nu sunt ale tale,
aceste vorbe s-au mai spus cândva.



Munci şi zile
de Mircea Ciobanu

Pâinea toată s-a strâns,
nici un spic n-a rămas în picioare,
nici un bob n-a scăpat
întreg dintre pietrele morii.

Ce s-a pierdut de la seceră,
ce n-a luat grebla,
ce n-a-ncăput
în tinerii snopi au cules
orfanul şi văduva. Ei
oftează şi-şi numără
boabele-n palmă;

ei le-ncearcă-ntre dinţi
şi le saltă pe limbă,
ei singuri ne spun cu-ndrăzneala:
"E bine. Va fi şi mai bine."

Mircea Ciobanu -Anul tăcerii, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1997