"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

31 mai 2009

neRugăciune ascultată



    Cum îl poţi întâlni personal pe Isus? 


   "Când am auzit pentru prima dată argumentele raţionale despre existenţa lui Dumnezeu şi învierea lui Isus, m-am decis să caut eu însumi adevărul. Mi-am zis: "Mă voi ruga, sau mai degrabă mă voi ruga la Dumnezeul care nu există."

   Am spus chiar aşa: "Dumnezeule, ştiu sigur că nu exişti. Ar fi frumos să am undeva un tată iubitor, atotputernic. Se spune că Tu eşti numai ficţiune, o fantezie a credincioşilor ignoranţi. Dar presupunând cumva că Tu exişti, nu este de datoria mea să cred în Tine. Este de datoria Ta să mi Te descoperi. În viaţa mea am făcut multe lucruri deşarte. Această rugăciune este încă o verigă în lanţul lucrurilor stupide pe care le-am spus. Îmi pare rău pentru acestea, Dumnezeule; aş fi preferat să exişti."

   Ei bine, această "nerugăciune" a fost acceptată. Am citit Biblia. Am vorbit cu credincioşi nu despre crezurile lor, ci despre experienţele lor reale. Am experimentat eu însumi unele lupte. Sunt la fel de sigur că L-am văzut pe Isus şi L-am auzit vorbindu-mi, cum sunt sigur că am vorbit cu soţia mea, cu toate că o bandă de magnetofon nu ar fi înregistrat nimic. Dar niciodată nu aţi auzit voci ale unora care vă iubesc sau vă urăsc foarte mult, încurajându-vă şi întărindu-vă, sau avertizandu-vă, sau chiar ameninţându-vă? Percepţiile noastre nu sunt mai cuprinzătoare decât un aparat de clasificare a sunetelor?


   Din moment ce fiecare individ este diferit, întâlnirile cu Isus au luat forme diferite. Te încurajez să încerci."

           Isus, prietenul teroristilor - Richard Wurmbrand

30 mai 2009

"Şi rănile se vindecă mergând..."



Drum

de Ileana Mălăncioiu

Mă-ndrept pe drumu-ntunecat anume
Să nu-mi văd boii tineri şchiopătând:
Le-au intrat potcoavele-n copite
Şi se tem s-atingă de pământ.

Din când în când îmi îngenunche-n jug
Şi fiindcă n-am tărie să-i îndemn,
Se uită blânzi şi se ridică singuri
Şi pleacă amândoi ca la un semn.

Şi doar la miezul nopţii îi opresc,
Dejug pentru o vreme şi rămân,
Lătrată de toţi câinii mahalalei
La poarta potcovarului bătrân.

Le iau pe rând picioarele în braţe
Şi îi apăs cu palma pe copite
Să ştiu pe care parte-au şchiopătat
Şi să le-acopăr oasele tocite.

Bătrânul trece cuiele prin foc,
Le potriveşte bine şi le bate
Şi când se strâmbă şi ajung în carne
Le scoate înapoi însângerate.

Apoi le-ndreaptă şi le bate iar
Mă-ntreabă unde merg şi cine sînt
Şi ca să ştie de-am să pot ajunge
Îi pune să se sprijine-n pământ.

M-ajută să-i înjug şi să-i pornesc
La început încet şi şchiopătând
Şi câinii ne mai latră o vreme şi ne lasă
Şi rănile se vindecă mergând.

I. K. Aivazovsky -Ukrainian Landscape at the Moon, 1869


Deocamdată
de Ileana Mălăncioiu

Deocamdată sunt încă aici şi mai stau
Nu mi se pare prea bine dar mai aştept
Mă deprind în tăcere cu spaima
Adevăratei vieţi spre care mă îndrept.


Nopţile au o lumină ciudată
Doar din când în când mă învălui bine
Întunericul în care nu mai pot să disting
Eul meu care plânge de cel împăcat cu sine


Şi cu tine şi cu cel care a pus graniţe
Între sufletul meu şi-ntre sufletul tău blând
Pregătit de plecare de multă vreme
Şi uşor obosit aşteptând


Să se ajungă până la capăt.
Deocamdată sunt încă aici şi e încă bine
Mai aştept să te văd cum te îndepărtezi încet
Şi mai aştept ceva care nu mai vine.

***
Răscumpărare
de Ileana Mălăncioiu

Hrana o găseam căzută din cer ca un fel de mană
În zori ne trezeam şi adunam merinde pentru o singură zi
Mâncam şi dormeam sub cerul gol şi nu ne era frig
Şi nu ne era frică de fiarele care s-ar putea năpusti


Peste noi în ţinutul acela anume ales
Ca să aflăm iarăşi numele lui şi doar din când în când
Eram încercaţi cu setea şi cu vărsarea de sânge
Ca să ştim că nu este nimeni ca el pe pământ.


Mă învăţasem bine cu gustul boabelor de coriandru
Culese zilnic în ţara aceea a nimănui
Şi numai în clipa când ne amăra apele dinadins
Cârteam împotriva ta şi-mpotriva lui.


Atunci el ne privea întristat şi simţeam întristarea lui
Şi întristarea ta că nu ai putut să m-abaţi
De tot de la-ndoiala mea de totdeauna
Nici în ţinutu-n care eram răscumpăraţi.

***

Pact
de Ileana Mălăncioiu

Mă-nţelesesem bine cu călăul,
Execuţia trebuia să aibă loc în zori
Şi fiindcă mergeam fără împotrivire
Urma să fie aduse şi flori.


Mai urma fără-ndoială să nu se ştie
Întru cât eram vinovată
Fiindcă fusesem de acord să mor
Înainte de-a fi condamnată.


Ca să simt durerea cât mai puţin
Îşi ascuţise toată ziua cuţitele
Şi le trecea prin foc în faţa mea
Ca atunci când se înjunghie vitele.


Apoi, fiindcă nu putuse dormi,
Pentru orice fel de-ntâmplare
Se pregătise să-mi ţină tot el
O cuvântare.


În zori s-a apropiat tremurând tot,
Ţinea în mâini buchetul pregătit,
Ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuţitele
Dar o să fie totuşi ca şi cum ai murit.

Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940 )


29 mai 2009

Dilemă


"Oamenii sunt răi şi proşti. Iremediabil răi şi proşti." (C.Petrescu)




"Mulțumește-te sa fii om." ( Lessing )


28 mai 2009

"Lumină pentru viaţă" - Încurajări


"Pentru toţi cei care sunt fără Cristos sau care s-au depărtat, iată un îndemn de a vă întoarce la El.
Cristos v-a invitat promițându-vă că El vă va primi:

"Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu va voi da odihnă." Mat. 11:28

"Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea." Ioan 7:37

Aceste chemări pe care le-a făcut Cristos când a fost pe pământ îţi sunt făcute ţie, acum, în acelaşi mod. Cristos nu s-a schimbat. Când citeşti sau auzi despre chemarea lui Cristos, o poţi lua ca şi cum ea tocmai a fost rostită de buzele Sale binecuvântate.
Cristos nu te cheamă doar, ci şi promite că, dacă răspunzi chemării Sale, El nu te va respinge. "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară." Ioan 6:37 Cel care este acelaşi ieri, azi şi în veci va fi acelaşi şi în împlinirea promisiunilor Sale.
Există o mare încurajare pentru cei care trec prin încercări şi probleme. În timpul umblării Sale pe pământ, Isus i-a ajutat pe cei aflaţi în tot felul de încercări şi de boli şi a făcut aceasta fără bani şi fără plată. El este gata şi acum să ajute în orice fel de probleme.
Celor care luptă împotriva ispitelor lui Satan: de câte ori citim că Cristos i-a învins pe Satan şi pe demonii săi? El este încă acelaşi! Celor care sunt în întuneric spiritual din cauza gândurilor cu privire la păcătoşenia lor: îmbărbătaţi-vă! Isus încă poate să spună: "Omule, păcatele îţi sunt iertate." Luca5:20 El este astăzi acelaşi care era atunci."

Jonathan Edwards (1703-1758)

Zâmbete



"Pacea începe cu un zâmbet."

Maica Tereza de Calcutta (1910-1997)


27 mai 2009

"Lumină pentru viaţă" (1)


"Adevărul din acest text poate fi folosit la trezirea celor care pretind că sunt creştini. Puteţi fi siguri că Cristos îşi va împlini judecăţile faţă de cei răi. Cristos spune că "orice pom care nu face roadă bună va fi tăiat şi aruncat în foc" Mat.7:19 Privitor la creştinii care spun "Doamne, Doamne", dar nu fac voia Tatălui din cer, Isus avertizează că le va spune deschis: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-va de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege". Mat.7:23

El nu s-a schimbat şi judecăţile pe care le-a pronunţat le va împlini! Cristos este sfânt aşa cum a fost întotdeauna; El urăşte păcatul şi întotdeauna îl va urî.

A fost un timp când te-ai temut de pedeapsa şi de mânia lui Cristos. L-ai căutat, rugându-te zilnic, ai făcut tot ceea ce ai putut pentru a afla de la alţii ceea ce este necesar pentru a creşte în cunoaşterea Lui. De ce eşti acum atât de nepăsător? Este Cristos altul? Nu mai ai nevoie să Îl cunoşti? Ai avut atunci nevoie de EL, iar acum te poţi descurca destul de bine fără El?

Erai adânc îngrijorat cu privire la păcatul din viaţa ta - din pricină că te simțeai vinovat de a-L fi întristat pe Dumnezeu şi pe Cristos. Te fereai de păcat şi stăteai departe de acele lucruri neîngăduite de Cuvântul lui Dumnezeu. Erai atent să nu neglijezi timpul tău de rugăciune şi de studiere a Scripturii pentru a-L cunoaşte pe Cristos într-un mod mai intim. Dar acum prea puţin îţi pasă de asta, ba chiar deloc. Nu mai ai strajă nici la inimă nici la buze. Te comporţi ca şi cum atitudinea lui Cristos faţă de păcat s-ar fi schimbat - ca şi cum El nu ar mai fi un duşman al păcatului.

Sunt mulţi care au fost plini de viaţă şi de râvnă în umblarea lor cu Cristos; acum sunt insensibili şi indiferenți. Inimile lor atingeau culmi în căutarea lui Dumnezeu; acum ei aleargă după lucrurile acestei lumi. De ce să fii vinovat de a-L fi părăsit pe Mântuitorul tău, care nu şi-a schimbat iubirea faţă de tine? De ce Îi eşti necredincios? Dragostea Lui nu scade niciodată şi El continuă să poarte de grijă şi să vegheze pentru a te păstra, pentru a te ocroti de vrăjmașii tăi. De ce îngădui să pălească dorinţa ta de a-i sluji şi a-i plăcea lui Cristos?

Când te-ai convertit, inima ta părea înfășurată în dragostea pentru Cristos. Cugetai mereu la lucrurile Lui și aceasta era un lucru plăcut pentru tine. Vorbeai tot timpul de El și te bucurai să auzi despre El. De ce trebuie sa fie acum altfel? Este Cristos mai puțin minunat decât a fost atunci? Este El mai puțin vrednic de dragostea ta?"

Jonathan Edwards (1703-1758)

24 mai 2009

Duminici triste...





"Stăpâne, iată seara se-ntinde peste văi,
Curând se-ntorc acasă toţi lucrătorii Tăi.
Pe urma tuturora, mă-ntorc şi eu tăcut,
Sfios şi singuratic şi lăcrimând ca Rut.


Mă ruşinez de rodul puţin agonisit,
Dar Tu-mi cunoşti arşiţa prin care am trudit.
O, iată, vine seara! Îţi cer un adăpost,
S-adorm cu aceia care la munca Ta au fost...


Întinde, peste mine, veşmântul Tău plăcut,
La sfintele-Ţi picioare, să dorm şi eu, ca Rut,
Iar mâine dimineaţă, mă scoală fericit
Să-ntâmpin bucuria spre care-am suferit."

Nicolae Moldoveanu



Fructele pământului - André Gide



André Gide (1869 - 1951 )


"Nu dori, Natanael, să-l afli pe Dumnezeu alt-unde decât pretutindeni.

Fiecare făptură îl indică pe Dumnezeu, nici una nu-l dezvăluie.

Fiecare făptură ne îndepărtează de Dumnezeu de îndată ce privirea ni se opreşte asupra ei.

Tot ce păstrezi în tine în chip de cunoştinţe distincte... va rămâne distinct în tine. De ce pui atâta preţ pe ele?

Natanael, mi-ar place să-ţi dăruiesc o bucurie pe care să nu ţi-o fi dăruit încă nimeni altul. Nu ştiu cum să ţi-o dăruiesc şi totuşi bucuria asta o posed. Aş vrea să mă apropii de tine şi să mă iubeşti.

Fără jertfă nu există înviere.

Cea mai măruntă clipă de viaţă e mai tare decât moartea şi o neagă. Moartea nu e decât acceptarea unei alte vieţi... pentru că nici o formă de viaţă să nu dăinuiască mai mult decât îi trebuie pentru a se împlini.

De când mă trezesc mă mir că exist şi mă minunez fără încetare.

Tot ce ai acceptat cu resemnare v-a prinde viaţă.
Tot ce caută să se afirme se neagă. Tot ce nu caută asta, se afirmă.
Tot ce nu ştii să dai te subjugă.

Omida care ar căuta să se cunoască nu ar deveni fluture niciodată.

Important e să spui ceea ce trebuie să gândeşti, până la urmă ajungi să gândeşti precum vorbeşti. "

André Gide - Fructele pământului


22 mai 2009

Chopin Nocturne Op.9 No.2 -


 Chopin, Nocturne No.2 in E Flat, Op.9, No.2

Dragoste, acceptare şi iertare



Nu religia este cea care are putere să transforme, ci principiile. Scriptura dă principii, dar nu este suficient să ştii "ce scrie", ci trebuie să experimentezi puterea care transformă. Tot ceea ce fac arată ce sunt. Omul bun e bun oricând, oriunde cu oricine! Circumstanţele pun doar în lumină caracterul real al unei persoane, îl descoperă în faţa celorlalţi.
Jerry Cook, autorul cărţii Love, Acceptance and Forgiveness, descrie modul în care principiile pot să schimbe viaţa şi destinul unui om sau al unei comunități! Este o carte despre dragoste, acceptare şi iertare; o carte plină de speranță și de ajutor pentru cel ce se confruntă cu îndoiala, depresia sau evenimente traumatizante greu de depăşit. Jerry Cook prezintă o biserică din statul Washington, care în paisprezece ani a ajuns la patru mii de suflete. Impresionantă este promisiunea pe care membrii acestei biserici şi-au făcut-o unul celuilalt:



"Mâinile mele nu te vor răni cu bună ştiinţă.
Nu voi face şi nu voi spune nimic cu intenţia de a te face să suferi.
Întotdeauna, în orice circumstanţă voi încerca să te ajut şi să te susţin.
Dacă ar fi să cazi şi stă în puterea mea să te ridic - voi face lucrul acesta.
Dacă ai nevoie de ceva şi eu am, voi împărţi cu tine. Dacă va fi nevoie, îţi voi dărui acel lucru.
Indiferent ce voi afla despre tine, indiferent ce rezervă viitorul - bun sau rău - legământul meu faţă de tine rămâne neschimbat. Şi nimic din ceea ce vei face nu va schimba toate acestea."




21 mai 2009

Iubire


"Să-l iubeşti pe vrăjmaş înseamnă
A-i da lui însuşi şansa de-a iubi."


Ioan Alexandru - "Iubire"


Vindecare


"Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate."
Iacov 5. 13- 15

20 mai 2009

Ah, gardurile!




Dezechilibru


"Mult lemn pentru garduri

și

puţin lemn pentru viori."

Adrian Păunescu




19 mai 2009

Celui ce crede




Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”
Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Marcu 9.23-24

18 mai 2009

Shir ha-Shirim (Cântarea Cântărilor)




"Ca un măr între copacii pădurii aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele."
Cant. 2.3

"Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ."
Cant. 8.6-7

17 mai 2009

Tristeţi




"Tot ce se transformă cunoaşte tristeţea şi neliniştea."
Antoine de Saint-Exupéry

15 mai 2009

Obsesii





"M-ai obseda, oare,

şi dacă

ai fi fericit ?"

Ana Blandiana






Uitarea - neuitarea





   
   Eliberare
   de Mironescu Hariclia

   Cred că cea mai grea pedeapsă
   pe care o poți da cuiva
   e uitarea.
   Acela e singur de două ori.
   O dată
   pentru că nu a înțeles să
   nu te lovească
   și apoi
   pentru că nu îți mai poți aminti
   de el.



Târg de păsări
de Mironescu Hariclia

Cum poți răsplăti pe cineva
pentru delicatețe?
Îl implori pe bunul Dumnezeu
să nu-l uite niciodată.



13 mai 2009

Ieşire din impas



Lauda şi Preamărirea

"Întreaga voastră fiinţă ar putea să se plângă şi să ceară dreptate.
Ar putea să vi se pară greu să-i iertaţi sau să-i scuzaţi pe alţii.
Vă este greu să vă stăpâniţi emoţiile.
Sunteţi nedreptăţiţi, persecutaţi, calomniaţi şi nu puteţi trece peste aceasta.
Rugăciunea nu ajută prea mult.
Vreţi să luptaţi şi să va împotriviţi acestor lucruri, dar nu puteţi.
Cu cât încercaţi mai mult să scăpaţi de această povară cu atât vă este mai greu.
Va este greu să biruiţi.
Amintiţi-vă, vă rog, că atunci când suferiţi greutăţi şi nedreptăţi severe nu este cazul să vă rugaţi, ci este timpul să aduceţi laudă.
Ar trebui să vă plecaţi capetele şi să-I spuneţi Domnului:
" Îţi mulţumesc. Tu nu eşti niciodată greşit în ceea ce faci. Accept toate aceste lucruri din mâinile Tale. Îţi mulţumesc. Te preamăresc".
Dacă faceţi aceasta problemele voastre vor dispărea.

Victoria nu are nimic de a face cu lupta împotriva cărnii (firii).
Nu are nimic de a face cu încercarea de a-i ierta pe alţii sau efortul de a-i scuza cu propriile noastre puteri.
Victoria vine atunci când cineva îşi pleacă capul şi Îl laudă pe Domnul:
"Te laud pe Tine pentru căile Tale. Aranjamentul Tău este întotdeauna bun. Orice faci Tu este drept."
Când Îl veţi preamări pe Domnul în acest fel, duhul vostru va zbura deasupra problemelor voastre; va plana deasupra rănilor voastre interioare. Duhul vostru se va ridica în înălţimi...
Viaţa creştină se ridică prin laude.
A lăuda înseamnă a te înălţa deasupra oricărui lucru pentru a-L atinge pe Domnul.
Aceasta este calea pe care Domnul nostru Isus a avut-o pe pământ."
Witness Lee
"Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm." (Ps.147:1)

Nemiloasa pândă



Timp
de Iulian Boldea


sunetul timpului pe dalele memoriei

rostogolirea secundelor în cochiliile descărnate

şi zborul păsărilor desfoliat şi citeţ.

neregulate bătăile inimii cum se răsfrâng în oglinzi.

sunetul timpului pe capiteluri străvechi

sunetul timpului ce mă pândeşte

tristeţe clară

agonie castă...




12 mai 2009

Resemnare





Sub vântul toamnei
 și-au schimbat culoarea
 frunzele din pom.
 Dar inima omului
 cum s-o judecăm atunci?


     Bonzul Sosei ( - 890)


Flori de cireş




Florile de cireş înfloresc;

nu râvnesc să mor,
dar această sfârşeală...

Konishi Raizan (1654-1716)


Ah! speram  
să te întâlnesc în vis.  
Dar noaptea s-a dus  
  şi n-am izbutit să adorm.  
(anonim


10 mai 2009

Rugă in zori




Doamne,

Te iau ca pe ofranda mea pentru păcat
Şi ofranda mea pentru greșeală.
Îţi sunt atât de recunoscător
Că Sângele Tău preţios
Încă mă spală în această dimineață!
Doamne,
am nevoie să fiu umplut cu Tine,
cu Duhul Tău atotinclusiv,
pe dinăuntru şi pe dinafară.
Am nevoie de Tine.
Am nevoie de saturarea Ta!


Witness Lee
„Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun” 1Tes.5:21