"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

22 februarie 2011

Prudenţă




 "Prima lege a vieții: primejdia îți ascute simțurile." 
                                                                                           (E. M. Remarque)




"Mai bine să te temi decât să te sperii!" (Ioan Szabo)




Sursa imaginii:http://pixdaus.com/

21 februarie 2011

Dimineaţă de iarnă


 "[...] cristalizarea nu încetează aproape niciodată." 
Stendhal     




 iarna
mircea ivănescu
 
 
      când nu ştii ce să  spui, sau să scrii - spui, pur şi simplu, 
      - ce straniu. şi-aşezi pe urmă nişte vorbe despre ceea ce 
      ţi s-a părut, o, nu straniu - ci asemenea crengii 
      peste care, ai citit, se aşezau cristale - 
      (dar nu ţi se părea stranie clipa aceea care se făcea 
      atunci ramură - nici fascinantă - 
      era doar un moment  pe care-l ştiai - dar  peste care 
      altădată ai fi pus intenţii). ce straniu, 
      ai vrea să spui, a început iarna - când ieşi 
      afară în scuarul din  faţa blocului, e cerul aspru - 
      dar şi moale - în mâini, moale - ca şi zăpada -  
      şi lumina, ceţoasă doar atât cât trebuie să oprească 
      în crengile grădiniţei din mijlocul pieţei gândul, 
      să nu-l întinzi mai departe, dimpotrivă să-l prinzi 
     de amintirea despre cine mai ştie ce cărţi 
      pe care le citeai, în casă, pe covor în faţa sobei, 
      în camera dinspre curtea cea mică, între ziduri. 
      dimineaţa de iarnă te întoarce în timp 
       - poate şi asta este cu adevărat 
      lumina de iarnă, o lenevie de soare, 
      moartă, urcând atâta de încet, agăţându-se...


18 februarie 2011

Sieşi străin



 "Un singur gând ca o mireasmă tare: 
 Să te desprinzi din tine şi să zbori 
 Asemeni continentelor de nori 
 Pe valuri de văzduhuri viitoare" 
Al. Phillippide 





 Împăcare
Al. Philippide



 
           Din nou cu glas de stafie-n urechi
           Singurătatea murmură și cântă,
           Şi drojdii de amurguri vechi
           În fundul sufletului se frământă.
 
 
           Sunt seri păstrate-așa, adânc sub gând,
           Ca niște lacuri de azur și de aramă
           Pe care neguri dese și grele le ascund...
           Dar vine-un vânt deodată, pornit de nu știi unde,
           Şi negurile moarte le destramă...
 
 
           E-atât timp în tine de când nu te-ai întors!
           Ca niște pietre grele dai clipele-într-o parte,
           Dărâmi porți ruginite şi sufli-n visuri moarte.
           Painjenii-amintirii tot n-au sfârşit de tors.
           Te mai cunoști? Te-ntâmpini ca pe-n străin, departe...
           Ești tot numai răspântii şi drumuri  fără-ntors.


           Pătrunde-n tine vântul cel nou de primăvară.
           Pe săniuș de nouri şi pârtii de azur
           Coboară iarăși visul cântat odinioară:
           Mireasmă fără nume şi fără glas murmur...


            În fața ta desfășuri drum după drum ca fire
            Din încâlcitul caier al vremii pân-acum:
            Orașe mari, priveliști mărunte, cimitire
            De piatră și verdeață, și gări de fier şi fum,
            Plecările-n amurguri, pierdute-n amintire... 
            Şi sutele de drumuri nu fac decât un drum.
 
 
             Pe vechile amurguri de-aramă şi azur
             Lași negurile negre din nou să se-nfiripe, 
             Zidești la loc lăuntricul cavou
             Şi-ngropi trecutul iarăși în giulgiul lui de clipe...
 
             Şi, împăcat cu tine te părăsești din nou.



Sursa imaginii: http://www.flickr.com

17 februarie 2011

Psalmul 45





Sons of Korah - A Noble Theme


Psalmul 45
      
       1 (Către mai marele cântăreților. De cântat cum se cântă: „Crinii”. 
          Un psalm al fiilor lui Core. O cântare. O cântare de dragoste.) 
          Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, 
          şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” 
          Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
       2 Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, 
           harul este turnat pe buzele tale: 
          de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
      
        3 Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, 
           podoaba şi slava,
       4 da, slava Ta! Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, 

           apără adevărul, blândețea şi neprihănirea, 
           şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!
       5 Săgeţile tale sunt ascuţite:

          sub tine vor cădea popoare, 
          şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului.

       6 Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic;

           toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.
       7 Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. 

          De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns 
          cu un untdelemn de bucurie, 
          mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi de slujbă.
       8 Smirna, aloia şi casia îţi umplu de miros plăcut

           toate veşmintele; 
           în casele tale împărăteşti de fildeş
           te înveselesc instrumentele cu coarde.
       9 Printre prea iubitele tale sunt fete de împăraţi;

           împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta,
           împodobită cu aur de Ofir.
      

        10 Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; 
             uită pe poporul tău şi casa tatălui tău!
       11 Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţa. 

            Şi fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.
       12 Şi fiica Tirului, şi cele mai bogate din popor 

            vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.

       13 Fata împăratului este plină de strălucire

             înăuntrul casei împărăteşti; 
             ea poartă o haină ţesută cu aur.
       14 Este adusă înaintea împăratului,

             îmbrăcată cu haine cusute la gherghef,
             şi urmată de fete, însoţitoarele ei, care sunt aduse la tine.
       15 Ele sunt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei,

            şi intră în casa împăratului.

       16 Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi;

            îi vei pune domni în toată ţara.
       17 Din neam în neam îţi voi pomeni numele: 

            de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.


15 februarie 2011

Foame cumplită


"şi pomul vieţii 
în mijlocul grădinii ..."
                                                                               Gen. 2:9



Arnaldo Pomodoro  - "Sfera con Sfera"


Din adânc am strigat
Mircea Ciobanu



      Flămânzii ochi, flămânzii ochi de când 
      Îmi sunt fântâni şi cuiburi mari de stele
      Se-ascund de mine, lucrurile vrând
      Sub crusta lor zgârcită să mă-nşele.



                               Căzând, unealta le despică dur.
                               Cuţite reci în valve cad şi sapă
                               Inima scoicii smălţuită pur
                               În grote verzi cu dans de cai de apă.



      În ţăndări învelişurile sar
      Şi dau mirat de sfere-n alte sfere
      Şi gându-acesta-mi dă  unealta iar
      Şi treaz mă ţine-n seri ca o durere. 



                               Fără să poată, bâjbâind pe dig,
                               Marea din lucruri, dublă s-o dezbine
                               Orbii tăcuţi, cu degete de frig 
                               Culeg întinderi şi culori străine. 



      Strig din adâncul străbătut de veac:
      Sporiţi-vă verigi şi învelişuri!
      În rodul vostru limpezi roade zac
      Sub dreapta mea cu cinci prelungi tăişuri.



Sursa imaginii: www.flickr.com/

12 februarie 2011

Contemplare vie




"Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, 
a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: 
"Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; da
sunt cu omul zdrobit şi smerit, 
ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite." 





 Zăpada şi soarele
  Leonardo da Vinci
 
     Un petec de zăpadă, rămas pe o stâncă din vârful unui munte foarte înalt, într-o zi începu să se gândească în fel şi chip să se judece pe sine şi să-şi zică:
     "Oare nu pe bună dreptate voi fi socotită că sunt mândră şi trufaşă, că m-am cocoţat, eu, o biată grămăjoară de zăpadă, într-un loc atât de înalt, şi că rabd ca o întindere atât de mare de omăt cât pot zări cu ochii de-aici de sus, să rămână mai jos ca mine? Hotărât lucru că, fiind atât de puţină, nu merit să stau pe o asemenea înălţime; căci ştiu prea bine (lucru dovedit de însăşi puţinătatea mea) ce le-a făcut ieri soarele surioarelor mele, celorlalte zăpezi, care în câteva ceasuri au fost topite de razele lui; şi asta s-a întâmplat pentru că s-au aşezat pe un loc mai înalt decât li se cuvenea. Vreau, aşadar, să fug de mânia soarelui şi să cobor mai la vale, şi să găsesc un loc potrivit puţinătăţii mele.
     Şi dându-se jos de pe stâncă, începu să coboare la  vale, rostogolindu-se, din înălţimile pe care se afla, peste straturile de zăpadă de dedesubtul ei; şi cu cât cobora, cu atât sporea în mărime; astfel încât, oprindu-se pe o măgură, văzu că ajunsese aproape tot atât de mare cât măgura aceea; şi astfel fu cea din urmă zăpadă pe care o topi în acea vară căldura soarelui.
     Istorioară spusă pentru cei care se  umilesc: aceea se vor înălţa.


Sursa imaginii: http://www.flickr.com


07 februarie 2011

Condiţie necesară



 "Există miracole şi miracole. În ţara din care vii tu, oamenii consideră  un miracol când Dumnezeu împlineşte voinţa cuiva. În ţara noastră, se consideră un miracol atunci când cineva împlineşte voinţa lui Dumnezeu."
Anthony de Mello

 
   



Renaştere
 Anthony de Mello
 
 
     - Rupe-o definitiv cu trecutul şi vei fi iluminat, i-a spus maestrul discipolului.
     - Este exact ceea ce fac, dar treptat.
     - Creşterea se realizează treptat. Iluminarea este instantanee.
  Mai târziu a adăugat:
     - Fă marele salt. Nu poţi trece o prăpastie prin salturi mici. 



Sursa imaginii: http://www.flickr.com

05 februarie 2011

Decizie existențială



"Poezia dispune neîngrădit, după bunul ei plac, 
de suferinţă si dorinţă - de plăcere și durere - de eroare și adevăr -
 de sănătate și maladie.
 Ea întrepătrunde totul pentru a atinge scopul scopurilor 
 - ridicarea omului peste condiţia lui proprie." 
                                                                                            Novalis






Convorbire hipernaturalistă cu un copac iarna
  Bertolt Brecht
 
 
  Iar stai aici cu crengile tale ca o casă pustiită de incendiu. 
  Nu ţi-a fost posibil să te-mpotrivești intemperiilor? 
  Nu există vreun mijloc să-ţi păstrezi frunzele?
                                  La ce ne folosește tot progresul? 
  Nu e îngrozitor de plicticos pentru tine să dai, an de an, 
  noi muguri, să-nflorești, să-ţi laşi fructele să se coacă 
  - şi în cele din urmă să stai aici cules şi jumulit? 
  Tovarăşii tăi din regiunile tropicale se află într-o situaţie 
  socială evident mai bună decât a ta. 
  Găsesc că ţinuta ta eroică e prea scump plătită -  mai ales 
  că şansa de a deveni un pat conjugal lustruit, sau chiar 
  mangal, este cât se poate de neînsemnată. 
  Scuza că simpla ta existenţă e o justificare,
                             nu poate fi luată în considerație.
  Aşa cum vorbesc eu cu tine, aşa mi se adresează ceas de ceas 
  părinţii şi profesorii mei. 
  Nu-mi răspunzi nimic şi declini orice răspundere 
  străină care  ţi se impune.
  Mă duc să fac şi eu ca tine.


Sursa imaginii: http://www.flickr.com

  

03 februarie 2011

O lumânare de seu


"Nu vă mai încredeți, dar, în om, în ale cărui nări nu este
 decât suflare: căci ce preț  are el?"  
Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci 
Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. 
.




Fluturele şi lumânarea 
Leonardo da Vinci   

      Ușuraticul şi hoinarul fluture de noapte nu era mulțumit că poate zbura liniștit şi fără grijă ori încotro îi era voia. Drept care, ademenit fiind de flacăra deosebit de desfătătoare a unei lumânări, se hotărî să-şi îndrepte zborul spre ea.
      Dar cât ai clipi, neastâmpărul său zvăpăiat îi pricinui o mare amărăciune, căci flacăra lumânării îi pârli delicatele-i aripi.
      Şi după plâns amarnic şi căinţă, nefericitul fluture, căzut la picioarele sfeşnicului, cu aripile pârjolite, îşi şterse lacrimile şi, înălțându-şi privirea spre flacără, zise:
      - O, lumină mincinoasă şi vicleană, pe câţi alţii ca mine nu i-ai înşelat tu până acum, într-un chip atât de ticălos! Chiar dacă voiam să văd eu mai de aproape lumina, nu trebuia oare să ştiu deosebi lumina adevărată a soarelui de aceea înșelătoare a unei lumânări de seu murdar?



Sursa imaginii: Terra Nostra Quebec