"Un singur gând ca o mireasmă tare:
Să te desprinzi din tine şi să zbori
Asemeni continentelor de nori
Pe valuri de văzduhuri viitoare"
Al. Phillippide
Împăcare
Al. Philippide
Din nou cu glas de stafie-n urechi
Singurătatea murmură și cântă,
Şi drojdii de amurguri vechi
În fundul sufletului se frământă.
Sunt seri păstrate-așa, adânc sub gând,
Ca niște lacuri de azur și de aramă
Pe care neguri dese și grele le ascund...
Dar vine-un vânt deodată, pornit de nu știi unde,
Şi negurile moarte le destramă...
E-atât timp în tine de când nu te-ai întors!
Ca niște pietre grele dai clipele-într-o parte,
Dărâmi porți ruginite şi sufli-n visuri moarte.
Painjenii-amintirii tot n-au sfârşit de tors.
Te mai cunoști? Te-ntâmpini ca pe-n străin, departe...
Ești tot numai răspântii şi drumuri fără-ntors.
Pătrunde-n tine vântul cel nou de primăvară.
Pe săniuș de nouri şi pârtii de azur
Coboară iarăși visul cântat odinioară:
Mireasmă fără nume şi fără glas murmur...
În fața ta desfășuri drum după drum ca fire
Din încâlcitul caier al vremii pân-acum:
Orașe mari, priveliști mărunte, cimitire
De piatră și verdeață, și gări de fier şi fum,
Plecările-n amurguri, pierdute-n amintire...
Şi sutele de drumuri nu fac decât un drum.
Pe vechile amurguri de-aramă şi azur
Lași negurile negre din nou să se-nfiripe,
Zidești la loc lăuntricul cavou
Şi-ngropi trecutul iarăși în giulgiul lui de clipe...
Şi, împăcat cu tine te părăsești din nou.
Sursa imaginii: http://www.flickr.com