Din adânc am strigat
Mircea Ciobanu
Flămânzii ochi, flămânzii ochi de când
Îmi sunt fântâni şi cuiburi mari de stele
Se-ascund de mine, lucrurile vrând
Sub crusta lor zgârcită să mă-nşele.
Căzând, unealta le despică dur.
Cuţite reci în valve cad şi sapă
Inima scoicii smălţuită pur
În grote verzi cu dans de cai de apă.
În ţăndări învelişurile sar
Şi dau mirat de sfere-n alte sfere
Şi gându-acesta-mi dă unealta iar
Şi treaz mă ţine-n seri ca o durere.
Fără să poată, bâjbâind pe dig,
Marea din lucruri, dublă s-o dezbine
Orbii tăcuţi, cu degete de frig
Culeg întinderi şi culori străine.
Strig din adâncul străbătut de veac:
Sporiţi-vă verigi şi învelişuri!
În rodul vostru limpezi roade zac
Sub dreapta mea cu cinci prelungi tăişuri.
Sursa imaginii: www.flickr.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu