"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

03 februarie 2011

O lumânare de seu


"Nu vă mai încredeți, dar, în om, în ale cărui nări nu este
 decât suflare: căci ce preț  are el?"  
Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci 
Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. 
.




Fluturele şi lumânarea 
Leonardo da Vinci   

      Ușuraticul şi hoinarul fluture de noapte nu era mulțumit că poate zbura liniștit şi fără grijă ori încotro îi era voia. Drept care, ademenit fiind de flacăra deosebit de desfătătoare a unei lumânări, se hotărî să-şi îndrepte zborul spre ea.
      Dar cât ai clipi, neastâmpărul său zvăpăiat îi pricinui o mare amărăciune, căci flacăra lumânării îi pârli delicatele-i aripi.
      Şi după plâns amarnic şi căinţă, nefericitul fluture, căzut la picioarele sfeşnicului, cu aripile pârjolite, îşi şterse lacrimile şi, înălțându-şi privirea spre flacără, zise:
      - O, lumină mincinoasă şi vicleană, pe câţi alţii ca mine nu i-ai înşelat tu până acum, într-un chip atât de ticălos! Chiar dacă voiam să văd eu mai de aproape lumina, nu trebuia oare să ştiu deosebi lumina adevărată a soarelui de aceea înșelătoare a unei lumânări de seu murdar?



Sursa imaginii: Terra Nostra Quebec
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu