de Smaranda Cosmin
Aşa a fost : să nu fie.
Să exist doar în inima Ta.
Să-naintez tăcută-n pustie.
Să-mi fiu mie şi vierme, şi stea.
Poate-ţi sunt jertfa, poate lucrare.
Tu peste toate-mi răsari neclintit.
Tu eşti această linişte mare
Din care murind, m-am ivit.
Îţi sunt ruga, umbra şi stânca.
Sunt crucea pe care te-nalţi şi-mi zâmbeşti.
Doamne, fă-mă o lacrim-adâncă
Precum marea caldă şi plină de peşti
Suflă asupră-mi în pânzele-ţi sfinte
Fă ochii mei, plănşii, corăbii cu har
Şi inima fă-mi hipocampus cuminte
În mreaja lui Petru, apostol pescar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu