Smerenia - cheie de boltă

...cuvânt de incurajare pentru suflet

Zis-a avva Antonie cel Mare: ''Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi-am auzit glas zicându-mi: smerenia!''

"Călcați pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos" - spune cel ce a fost chemat să vestească "Evanghelia harului lui Dumnezeu". Există o singură Cale (Isus Hristos) şi o singură Evanghelie (a harului!), doar "învățăturile" se înmulțesc uneori, amenințând să se transforme în periculoase hățișuri de spini. Încurcate îi pot părea căile Domnului, sărmanului suflet rătăcitor care caută nedumerit când spre acei oameni lipsiți de evlavie care îndrăznesc să "schimbe în desfrânare harul lui Dumnezeu” - nesocotindu-I bunătatea şi îndelunga răbdare - când spre cei ce îşi imaginează că sunt stăpâni peste cămările harului lui Dumnezeu şi-l pot împărți după bunul plac sau sprijinindu-se pe înțelepciunea omenească. Această stare de lucruri nu e de azi, nici de ieri, numai oamenii sunt mereu alţii de la Pavel încoace ...
Adevărat este cuvântul Scripturii care spune că "Dumnezeu stă împotriva celor mândri" și la fel de adevărat este că "Dumnezeu dă har celor smeriți". (Iac.4:6) Ce promisiune minunată: există har pentru cel smerit! Dumnezeul cerului și al pământului se îndură de cine vrea, are milă de cine vrea şi dă har celor smeriți!
Smerenia atinge inima lui Dumnezeu şi este la îndemâna oricarui om: prunc, fariseu, vameș, pescar, doctor, lepros, famen, tâlhar, bărbat, femeie, ..., (chiar și a mea!).
Stă în puterea noastră să ne smerim . Cum? Sunt multe căi: prin post şi rugăciune, prin mărturisirea păcatelor, prin cunoaștere de sine şi prin cunoașterea lui Dumnezeu, prin ascultare şi supunere, prin slujirea aproapelui ..., am auzit şi oameni care se rugau spunând: "Doamne, smerește-mă." Da, există şi această opțiune, dar parcă tot mai bine ar fi sa ne smerim singuri. Important este să ajungem la smerenie şi prin ea la asemănarea cu Învățătorul nostru, Domnul Isus, care este "blând şi smerit cu inima”. Fără aceste prețioase însușiri ar putea omul să-şi ia crucea în fiecare zi şi să se lepede de sine pentru a-L urma pe Isus?
Cu adevărat smerenia este o cheie de boltă a vieții creștine.

Citim despre Ahab că a făptuit răul mai mult "decât toţi împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea lui" şi din această cauză soarta lui părea pecetluită: "Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab". Însuși proorocul Ilie i-a comunicat aceasta hotărâre a Celui Prea Înalt. "După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup, şi a postit: se culca cu sacul acesta, şi mergea încet. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: "Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru ca s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; "(1Regi 21: 21-26)
Ştim că Dumnezeu "nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor". (Plâng. 3:33) Ştim că Domnul "nu oboseşte iertând". (Isa. 55:7)
Unii, însă, s-au lăsat înşelaţi de şoaptele întunericului şi au ajuns să creadă că nu mai au nici o șansă, ca nu mai este har pentru ei, alții spun ca până şi pentru nepocăința lor de vină ar fi Dumnezeu care "nu i-a chemat", harul "limitat", "predestinația" și câte toate, uitând sau neluând în seamă că este "mare bucurie în cer " pentru un păcătos care se pocăieşte, că Dumnezeu " voiește ca toți oamenii să fie mântuiți şi să vină la cunostința adevărului " (1Tim.2:4) şi că, dacă există o predestinație pentru omul făcut după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, aceasta este fericirea veșnică, iar "focul cel veșnic", a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!" (Mat.25:41)
Alegerea ne aparține.
"Chemarea lui Dumnezeu la pocăința se adresează "tuturor oamenilor de pretutindeni" - "pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară", spune Domnul Isus.
Stă în puterea noastră să ne adunăm "o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu"(Rom.2:5) prin împietrirea inimii noastre, care nu vrea(!) să se pocăiască,
sau
"Să ne apropiem ... cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har ". (Evr.4:16)

N.B. Cineva, căruia îi mulțumesc pe această cale, remarca: "Ahab s'a smerit, dar nu s'a pocăit de lucrările lui ...acesta va suferi în final (vezi și Ezechia)...cât noi nu ne pocăim de ceea ce facem, ci doar ne smerim ca sa obținem ceva anume ..."

Cu adevărat smerenia trebuie sa fie însoțită de pocăință / "metanoia".

"Metanoia nu înseamnă nici numai căință, regret, și nici numai frica de pedeapsa, ci mai mult ... înseamnă o transformare profundă. O schimbare radicală a convingerilor și deci o trecere dincolo de păcat prin încetarea săvârșirii lui, și un nou început de viață, un nou câmp de lucru în har și adevăr. "O mutație a minții", înnoirea minții, cum explica Sfântul Apostol Pavel. O naștere din nou. ...viața e o misiune de îndeplinit. Că fiecăruia ni s-a încredințat un dar, un talant - talent, sau mai mulți pentru împlinirea misiunii noastre în lume."

PărinteleGaleriu - Sensul creștin al pocăinței http://www.crestinortodox.ro/cuvinte-duhovnicesti/68485-parintele-galeriu-sensul-crestin-al-pocaintei