"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

17 septembrie 2009

Reflecţii călugăreşti (fragment)


"Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii." Ioan 13:34-35




"Nimic, nici o însuşire oricât de înaltă, nici o asceză, nici o ştiinţă teologică, nici o nevoinţă, nici o mucenicie, nu pot înlocui această poruncă absolută.

[...] dacă nu puteţi, dacă dragostea nu va este accesibilă, măcar stăpâniţi-vă nervii şi mânia, măcar purtaţi-vă ca şi cum aţi iubi - ca şi cum, als ob zic filosofii germani - e şi aceasta o modalitate acceptabilă, de ordin inferior fireşte, însă cu sorţi de a fi premergătoare a formei superioare şi a se preface cu vremea în iubire, fiind un caz al procesului calificat de Constantin Noica: devenire întru fiinţă.


Fanatismul fundamentalist de orice fel îmi este odios şi-mi pare stupid...
Fanatismul fundamentalist - care vădeşte deopotrivă răutatea, ridicolul şi neghiobia - întotdeauna duce la erezii, schisme şi sectarism, supremaţia literei, forme religioase naive ori teroriste, îndârjiri formaliste (stiliștii) şi compromiterea în ochii oamenilor cu scaun la cap a fenomenului religios.
Pe chipul călugărului e bine să poţi citi deopotrivă, blândeţea , bucuria, smerenia şi nobleţea[...] se cade să nu uite că să fii creştin nu înseamnă a da dovadă numai de blândeţe ci de fermitate şi curaj. Curajul e o virtute creştină esenţială. "

N. Steinhardt - Dăruind vei dobândi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu