Aspiraţii "înalte"

"Patimile sunt dorinţe întoarse asupra relativului în care căutăm absolutul."
Dumitru Stăniloae

Florinel Constantin ANDRISAN

Cocoșii
de Jules Renard

În fiecare dimineață, cum sare de pe stinghia cotețului, cocoșul se uită să vadă dacă celălalt mai e acolo - şi e mereu acolo.

Cocoșul se poate făli că şi-a bătut toţi rivalii de pe pământ, dar celălalt e rivalul de neînvins, nu poate ajunge la el.

Cocoșul țipă într-una: cheamă, provoacă, amenință - dar celălalt nu răspunde decât când are chef şi mai ales nu răspunde deloc.

Cocoșul se fandosește, se umflă în pene, care nu-s urâte, unele albastre, unele argintii, dar celălalt, în plin văzduh, e orbitor de-atâta aur.

Cocoșul îşi adună găinile şi merge în fruntea lor. Priviți: sunt ale lui, toate îl iubesc, toate se tem de el - dar celălalt e adorat de rândunele.

Cocoșul e generos: pune, ici şi colo, virgulele lui de dragoste şi cu un sunet ascuţit, triumfă de fiecare mărunţiş - însă celălalt tocmai se însoară şi trage din toate puterile clopotele pentru nunţile satului.

Gelos, cocoșul se proțăpește pentru lupta supremă - coada pare un fald de mantie ridicat de-o spadă. Cu sângele urcat în creastă, desfide toți cocoșii din cer - dar celălalt, care nu se teme să ţină piept furtunii, se joacă acum cu o adiere şi întoarce spatele.

"Cucoșul de vânt"

fier și tablă sudată, perforată și forjată

Şi cocoșul fierbe de mânie până la scăpătat.

Găinile lui se întorc acasă, una câte una. Rămâne singur, răgușit, sleit de puteri, în curtea acum întunecată - pe când celălalt strălucește încă în ultimele scânteieri ale soarelui, şi cu vocea lui limpede cântă pașnica vecernie.