"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

24 august 2009

desCumpănire


Boala

Marin Sorescu


Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea ființei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna și stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât și am iubit, am învățat să citesc
Şi chiar am citit niște cărți,
Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,
Am fost bun și-am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore.
Şi-am cheltuit pe ele o groaza de ani.

Cred ca m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu