"Doamne,
spune-mi care este sfârşitul meu,
care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.
Iată,
timpul vieţii mele este ca o nimica înaintea Ta.
Da, orice om este doar o suflare,
oricât de sigur s-ar ţine!"
(Ps.39:5-6)
"Doamne, Tu m-ai făcut din ţărână
Şi-n adânc mi-ai turnat veşnicia
Dar, în mine-o făptură păgână,
Zi şi noapte îşi cere simbria.
Nu sunt, Doamne, decât o suflare,
O fiinţă cu multe păcate,
Dar Te caut cu dor şi oftare,
Să-mi dai forma trăirii curate.
Ce aş face eu, singur, pe ape,
Într-o lume de răni şi suspine,
Dacă nu Te-aş simţi pe aproape,
Dacă nu ai fi Tu lângă mine.
Eu sunt: curgerea, aburul, clipa,
Sunt doar lutul, iar Tu eşti Olarul.
Ocroteşte-mă, Doamne, cu-aripa,
Dăltuieşte-mi făptura cu harul!... "
Nicolae Moldoveanu
"Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu."
(Ecl. 3:11)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu