Epistole către Dumnezeu

"O carte trebuie să constrângă pe cititor să ia o poziție."

Auguste Bebel

Oscar şi Tanti Roz
Eric-Emmanuel Schmitt

Dureros de frumoasă, Oscar și Tanti Roz este o carte prea delicată pentru a "constrânge", ea sugerează doar, dar cu câtă putere!

"Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni n-are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, [...]. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învață să-i scrie epistole lui Dumnezeu, ca să se simtă mai puțin singur." (Din prezentarea de pe coperta IV)


Fragmente din prima și penultima epistolă:

"Dragă Dumnezeu,
Pe mine mă cheamă Oscar, [...] "Mi se zice Cap de Ou, am zece ani, dar arăt ca unul de șapte, trăiesc la spital pentru că am cancer și dacă n-am vorbit niciodată cu tine este fiindcă nici măcar nu cred că exiști".[...]


Dragă Dumnezeu,
Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz.
Dorm cam mult, dar mă simt bine.
Încerc să le explic părinților mei că viața e un dar buclucaș. La început ai tendința să-l supraestimezi crezând că viața pe care ai primit-o e veșnică. Apoi, dimpotriva, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nțelegi nimic din ea și pe care uneori ți-ar veni s-o arunci de să nu se vadă.
Abia către sfârșit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci sa-l meriți. [...] Nu-mi dau seama dacă am reușit să-i conving pe deplin. Fă-le tu o vizită. Du tu pană la capăt ce-am început. Eu mă simt nițel cam obosit.


Te pup. Pe mâine,
Oscar"

Cartea poate fi citită în întregime aici.

Actorul Marius Manole spune că "rolul copilului Oscar, bolnav de leucemie, l-a apropiat de Dumnezeu. [...]
Tuturor ne e frică de moarte, deşi nimeni nu ştie cum e să mori. De fapt, prin moarte treci în altă parte. Nouă ne e frică că, după moarte, vom sta sub pământ, singuri, între patru scânduri şi trei cuie. Dar cine ştie însă ce-i dincolo? Dacă acolo e mai frumos decât aici? Toţi o să murim, nimeni nu scapă. De atunci, de când am înţeles asta, pentru mine, e altfel. Şi relaţia cu Dumnezeu e alta.[...]
Cred că toate nenorocirile au un sens, ne sunt date ca să ne reconsiderăm, să ne reconstruim, să ne recompunem, să ne revizuim atitudinea, să învăţăm lecţia umilinţei. În secolul nostru, uităm de moarte, fiind atât de bolnavi de orgoliu, atât de avizi să fim noi cei mai mari, cei mai tari, cei mai buni, să avem de toate. În starea asta de „beţie", ni se spune: „Ai cancer". Şi atunci nimic nu mai are nicio valoare, nimic nu mai contează..." Articol complet

Marius Manole: „Suntem bolnavi de orgoliu şi uităm de moarte“

Eric-Emmanuel Schmitt - Oscar şi Tanti Roz, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006.