Niciodată uitarea ...

"Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.
Mâine, poate cerul căzut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea,
Să-ţi ies înainte pe celălalt ţărm,
Unde niciodată uitarea ..."
Anghel Dumbrăveanu

Prin defilee albe
Anghel Dumbrăveanu

Wojtek Kwiatkowski - Complete gallery

Se face întuneric gândul meu acum,

O pasăre de noapte îmi sfâşie auzul
Şi cineva vorbeşte nedesluşit pe câmp
S-aprindem steaua care ne rămase
Şi să citim cuvântul uitat de la-nceput.
Să vină caii, spuse copacul îndoit,
Şi să fugim departe, prin albe defilee.
Dar steaua a căzut din ram aseară,
Cuvântul răsucit îl duse vântul,
Iar caii fără aripi trecură peste râu.
Se face întuneric, sunt mai singur
Şi cineva vorbeşte nedesluşit pe câmp.

Vino, îţi spun
Anghel Dumbrăveanu

Pasărea se-ascunde toată ziua de mine.
Uneori o văd trecând pe râu şi uitându-se-n apă,
Uneori rămâne pe-o piatră şi-ascultă.
Aş vrea s-o strig, dar pleacă din nou.
Parcă-ar duce mesaje ciudate
Între un lucru şi altul.
Vino, îi spun, se-apropie seara,
Vino şi dormi între cuvintele mele,
Spune-le zborul tău şi mirarea.
Dar pasărea tace şi se-aruncă în cer,
Dar ea tace şi se-ndepartează mereu,
Spre seminţele nopţii.

Păsările şi nopţile pontului
Anghel Dumbrăveanu

Aceste păsări de mare ce ies din somn

Să cheme ziua, ce pleacă în larg
Să-ndrume vapoarele, aceste păsări
Ce intră în port şi umblă pe cheiuri
Printre baloturi mirosind a soare de sud,
Ce se încurcă printre docheri obosiţi
Şi fug printre catarge,
Şi curg între zări, într-o dulce nepăsare de sine...
Aceste păsări care veniră
După mirosul nostru de mare...
Şi curând, frigul.
Vasele grele, pe care-atâtea zile
Transportarăm lumina, nu se mai văd.
Va trebui să ne retragem
În casa aceea bătută de vânt,
S-aprindem focul, să aşteptăm
Păsările şi nopţile pontului,
Care ne caută.

Sursa imaginii: www.usatoday.com/