"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

04 aprilie 2010

Nădejdea care nu înşeală



Isuse, Plinătate...
de Traian Dorz


Isuse, Plinătate de Viaţă şi 'nviere,
Belşugul veşniciei spre care năzuim:
Umplut-ai viaţa noastră cu har şi cu putere
Ca moartea şi viaţa din noi s-o biruim.

Că-n Tine avem, Isuse, în orice zi tărie
Să smulgem rădăcina păcatului din noi,
Să-ntâmpinăm durerea cu cânt de bucurie,
Urcând, să nu ne-ntoarcem privirile-napoi.

În Tine-avem curajul ca-n liniştea senină
Să așteptăm şi moartea, pe ultimul vrăjmaș,
Căci Tu ne-ai dat asupra-i învingere deplină
Scăpându-ne în Slavă de-al Spaimelor Lăcaş.


Din "Împărat al Spaimei", cum o priveam odată,
Tu ai făcut, prin moarte, din Moarte pentru noi,
Un sol dorit ce-aduce solia așteptată:
Chemarea fericită spre Ţara de Apoi...

Viaţa vieţii noastre, aici şi-n veşnicie,
Nădejde fericită spre care ne-avântăm,
Azi, crinii mulţumirii, cu plâns de bucurie
Din inimile noastre - 'nainte-Ţi semănăm.


"El a murit pentru toți,
pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înșiși,
ci pentru Cel care a murit și a fost înviat pentru ei."
2Cor. 5:15



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu