"El este Acela care, în zilele vieții Sale pamântești, aducând rugăciuni și cereri cu strigate mari și cu lacrimi către Cel ce putea sa-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
măcar că era Fiu,
a învățat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
a învățat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
Si, după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut,
pentru toți cei ce-L ascultă,
pentru toți cei ce-L ascultă,
urzitorul unei mântuiri veșnice,
căci a fost numit de Dumnezeu:
Mare Preot "după rânduiala lui Melhisedec."
Pentru că suntem "copii ai lui Dumnezeu" și Calea noastră este Isus Hristos, vom fi și moștenitori ai Lui Dumnezeu - în Hristos - dacă suferim cu adevărat împreună cu El. Însuși "Dumnezeul oricărui(!) har" ne va face cinstea și bucuria de a ne învăța și disciplina - ca un tată - prin suferință.
"Metoda lui Dumnezeu pentru a zdrobirea omului nostru din afară variază după ținta care trebuie atinsă.
Ce înțelegem prin țintă? Pentru unele persoane este iubirea de ele însele; pentru altele este mândria. Altele cu îndemânarea lor, de a se descurca în toate situațiile, au nevoie să-şi vadă încrederea în ele însele redusă la zero [...]. Apoi vin cei ce au idei scânteietoare [...] ținta Duhului Sfânt diferă de la un individ la altul.
Se constată, de asemenea, diferența în intensitate a acestor tratamente ale Duhului Sfânt. Sunt vremuri când loviturile se succed fără răgaz sau pot să fie şi perioade de acalmie, dar pe toți aceia pe care ii iubește Domnul, El îi bate cu nuiaua. Astfel, copiii lui Dumnezeu au răni făcute de Duhul Sfânt. [...]
Din fire suntem cu totul încăpățânați. Voința aceasta îndărătnică este întreținută de gândirea noastră de părerile pe care le avem, de iubirea de noi înșine, de preferințele şi de capacitățile noastre. Aşa se explică variația tratamentelor pe care ni le aplică Duhul Sfânt. În ultimă analiză, Dumnezeu vrea voința noastră, căci acolo îşi are sediul viața proprie.
Pe calea aceasta există o trăsătură de caracter care devine comună celor care au fost luminați și disciplinați: se îmblânzesc.
Blândețea este semnul distinctiv al zdrobirii.
[...] Dar trebuie să învățăm să recunoaștem adevărata blândețe. Nu vă înșelați: să nu credeți că un glas blând este un semn de docilitate. În dosul celei mai blânde voci se ascunde adesea o voință de fier. Unele persoane, care par mai gentile decât altele, sunt înaintea lui Dumnezeu, tot atât de încăpățânate şi de egoiste. Pentru acelea, severitatea tratamentelor dumnezeiești este singurul remediu, pentru a ajunge să nu îndrăznească să se arate înfumurate în acțiunile lor. Gândul lui Dumnezeu este ca tratamentele pe care ni le aplică El şi care par cu totul exterioare, să ne atingă până în cele mai intime profunzimi. Niciodată nu vom mai privi cu fruntea sus punctele acestea particulare pe care le-a atins EL. [...].
A vedea o blândețe veritabilă înseamnă a contempla o zdrobire lăuntrică.
[...] Dacă cineva a fost zdrobit de Dumnezeu, blândețea lui a devenit ceva firesc. Contactele sale cu semenii nu sunt marcate prin: încăpățânare, duritate, hotărâre fără replică, semnele distinctive ale omului care n-a fost zdrobit. A ajuns în poziția aceasta în care atitudinea lui să fie pe atât de umilă pe cât îi este de blândă vocea. Teama de Dumnezeu pe care o are în inimă își găsește expresia spontană în cuvinte şi în maniere, care au următoarele caracteristici:
I. Ușor accesibil
[...] Este ușor să-i adresezi un cuvânt căci cochilia exterioară a fost zdrobită. Deschis față de părerile altuia, el este atent să se lase instruit şi în această nouă poziție, îl vedem trăgând mereu folos din toate sfaturile pe care le primește.
II. Extrem de simțitor
[...] Orice mișcare, cât de ușoara, în duhul altuia, nu trece neobservată de el. Poate să-şi dea seama aproape imediat de adevăratul sens al unei situații: bună sau rea. Oricare ar fi împrejurarea, duhul său este gata să reacționeze. Acțiunile îi sunt gândite și nu va lovi în chip nesocotit, sentimentele altuia.III. Gata pentru o viață corporativă
Numai oamenii zdrobiți știu ce este trupul lui Hristos:ei nu întârzie să intre în contact cu trupul şi chiar cu sentimentele altor membri.Dacă cineva este lipsit de intuiția că aparține unui trup, este ca şi cum ar fi un mădular fals al trupului nostru, o mână artificială care poate urma mișcările altor mădulare dar nu are sensibilitate. Tot trupul își dă seama de faptul acesta afară de el. De altfel, el nu știe să primească cu blândețe (umilință), învățămintele ce i se dau şi corecturile ce i se fac.
Un om zdrobit poate să atingă conștiința comunității şi să-i cunoască sentimentul, căci duhul său este deschis față de Duhul Bisericii, pentru a primi orice comunicare.
Trupul lui Hristos trăiește în același mod ca şi trupul nostru firesc (fizic). N-are nevoie să se convoace un consiliu pentru a ajunge la o hotărâre. Nici nu trebuie să poarte convorbiri, discuții îndelungate. Membrele posedă toate un sentiment comun şi sentimentul acesta exprimă gândul trupului. [...]IV. Ușor de zidit
Cel mai mare avantaj al zdrobirii nu este, totuși, de a putea fi corijați în rătăcirile noastre, ci mai degrabă de a ne face în stare să primim ce au să ne dea toți ceilalți frați.Căci atunci spiritul nostru este eliberat şi deschis pentru a putea fi luminat duhovnicește, oricare ar fi mijlocul întrebuințat de Dumnezeu pentru a ne lumina.
Este greu să ajuți un om care n-a fost zdrobit [...].
Cu cât duhul unui om a fost mai mult tratat şi lucrat de Domnul, cu cât omul din afară este mai complet zdrobit, cu atât poate să primească mai mult bine, spiritualiceşte. Încercăm să explicăm printr-o ilustrație lucrul acesta: ceea ce vine de la Duhul, face să strălucească tot ce este atins de acțiunea Sa. Ca indivizi, noi suntem ca niște becuri electrice. Becurile pot fi de culori diferite, dar culoarea nu împiedică trecerea curentului. Îndată ce pătrunde electricitatea în el, iată-l că se aprinde. Tot asa este cu duhul nostru: când îl invadează valul Duhului lui Dumnezeu, uităm toată teologia noastră. Tot ce știm noi, este că Domnul a venit.
În loc de simple cunoștințe, noi avem o “lumină lăuntrică”. Suntem însuflețiți şi hrăniți de prezența Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu