Costache Ioanid
Se-aude pe uliţa satului meu
un ropot grăbit de copite,
un glas de departe ce vine mereu,
un chiot de doruri cumplite.
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
Căci azi eu zic poate, şi mâine la fel,
dar poimâine-i sigur că vine.
Copilă mireasă, ce mire aștepți?
Nu-i nimeni în cer ca să vie.
Zadarnic spre uliță ochii-ţi îndrepți,
că uliţa ta e pustie.
Nu-i nimeni în cer ca să vie.
Zadarnic spre uliță ochii-ţi îndrepți,
că uliţa ta e pustie.
De când adormiră părinţii străbuni,
stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu, ce goale minuni?
Ce glas de vedenii ciudate?
stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu, ce goale minuni?
Ce glas de vedenii ciudate?
Se-aude pe uliţa satului meu
un glas peste lumea deşartă...
Şi iată un tânăr, ce-l văd numai eu
Se-aruncă din şea lângă poartă.
un glas peste lumea deşartă...
Şi iată un tânăr, ce-l văd numai eu
Se-aruncă din şea lângă poartă.
E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El.
Nu-mi spune că-i vântu-n rovine...
Căci azi eu zic poate, şi mâine la fel,
dar poimâine-i sigur că vine.
Nu-mi spune că-i vântu-n rovine...
Căci azi eu zic poate, şi mâine la fel,
dar poimâine-i sigur că vine.
«Apoi am văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb!
Cel ce stătea pe el se chema "Cel credincios" – și "Cel adevărat", și El judeca și Se lupta cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge.
Oștile din cer Îl urmau calare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat.»
Numele Lui este: "Cuvântul lui Dumnezeu."
Apoc.19:11-14
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu