"Esenţialul... nu se află în argilă"

Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu
aduce mult rod;
căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.
(Ioan 15:5)

"M-am simţit cuprins de o oboseală nemaiîntâlnită. Şi mi s-a părut mai simplu să spun că eram părăsit de credinţă. Căci mă simţeam fără rost şi nimic nu-şi mai avea răsunet în mine. Tăcuse vocea care îţi vorbeşte în momentele de linişte. Urcând turnul cel mai înalt mă gândeam: «La ce bun aceste stele?» [...] Eram asemenea unei case nelocuite. Îmi lipsea rostul căci nimic din mine nu mai putea fi de folos. [...] Bazilica cea mai impunătoare, dacă nu există nimeni care s-o privească în întregul ei, nici care să-şi facă din ea semnificaţie a credinței sale, nu mai este decât adunătură de pietre. Același lucru se întâmplă cu înțelepciunea, percepțiile şi amintirile mele. Eram adunătură de spice, fără a mai fi snop. Şi astfel am cunoscut durerea de a-ţi pierde credința. [...] «Ah! de mi-aş recăpăta fervoarea», îmi spuneam. Ştiind că fervoarea este fruct al nodului divin, care leagă lucrurile. Şi că doar atunci corabia este condusă prin furtuni şi valuri. Şi doar atunci bazilica este privită în întregul ei. Dar ce mai poate exista, atunci când dincolo de materialele disparate nu poţi să-i citeşti nici pe arhitect, nici pe sculptor?

Atunci am înţeles că cel care recunoaşte surâsul statuii, sau frumuseţea priveliştii, sau liniştea templului, şi-a aflat credinţa. Căci el trece dincolo de obiect pentru a afla cheia, dincolo de cuvinte - pentru a auzi cântul, dincolo de nopţi şi stele - pentru a simţi veşnicia. [...]

Şi am descoperit că inteligența nu-ţi va folosi aici la nimic. Poţi, desigur, să faci speculaţii despre pietrele templului, dar nu vei atinge esenţialul, care nu se află în pietre. Şi poţi face raţionamente despre nasul, urechile sau buzele statuii, dar nu vei atinge esenţialul, care nu se află în argilă."

Antoine de Saint-Exupéry - Citadela