"Toate îşi au vremea lor,
şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.
...plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui;
bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;"
(Eclesiastul 3:1,4)
"Nu dansul este păcătos, ci forţa care mă împinge poate fi păcatul. Ce mă mişcă spre dans? Dragostea, bucuria? Atunci el va fi totdeauna binefăcător. Dacă mă împinge ura, invidia, pofta, dorinţa de a cuceri, dorinţa de a mă desfrâna, dorinţa de a mă da în spectacol, va fi păcat pentru că slujeşte un gând păcătos, o pornire păcătoasă.
Totul e normal atunci când noi suntem normali. Noi să căutăm normalitatea. Eu sunt normal atunci când Îl am pe Dumnezeu ca normă în mine. Dacă nu-L am pe Dumnezeu în mine, în gândurile mele, în toate puterile mele, în dorinţele mele, nu sunt încă normal. Sunt încă anormal. Numai când voi fi cu Dumnezeu şi în Sfânta lui rânduială voi şti şi cum să dansez, şi cât să râd, şi ce să mănânc, şi cum să mănânc…
Şi să-L chemăm mereu şi mereu pe Domnul. Când suntem cu El, în El şi El în noi, viaţa noastră are sens şi rânduială sfântă şi noi, fiecare, avem rost rostuit şi păzit de Dumnezeu, în orice loc şi în orice timp am trăi. Curaj! "
(Fragmente din cartea: Unde-ţi este bucuria, omul lui Dumnezeu?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu