"Acele lucruri triste pe care le ştiţi"

Nu mai vedeam
de Ileana Mălăncioiu

Nu mai vedeam, totul intrase încet în ceaţă,
Dar peste ochii mei îndelung obosiţi
Începeau să apese cu şi mai multă putere
Acele lucruri triste pe care le ştiţi.

Voi orbi şi eu, mă gândeam, voi orbi,
Aşa cum a orbit de tot atîta lume
Care se uită cum se duce totul
Şi doarme liniştită şi face glume

Şi râde-ncât ai crede că este fericită,
Sau poate chiar şi este, sau în sfârșit va fi
Atunci cînd se va stinge şi durerea
De-a mai privi în jur şi cea de a orbi.

N-am să mai văd nici eu, gândeam înfricoșată,
Şi mă uitam prin ceaţă către Tine
Şi către moartea mea şi mă rugam
Să pot s-o văd cum vine.

***

Pasărea tăiată
de Ileana Mălăncioiu

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul șubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi parând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

***

Aceeaşi bucurie
de Ileana Mălăncioiu

Aceeaşi bucurie de a trăi încă
Şi de a mă gândi încă la tine
Şi la drumul căutat împreună cu el
Până către sfârşit şi mai bine


Decât până acolo unde n-am mai văzut
Lucrurile ieşite din timp şi din spaţiu
Şi din reprezentarea mea neclară
Care le căuta cu nesaţiu


Şi te-ntreba de ce i le-ai dat
Şi de ce i le-ai luat şi unde mai sunt
Şi cum va mai fi vremea în cer
Şi cum o mai fi vremea pe pământ


În ţinutul acela foarte luminos în care
Treceam printre lucruri agale
Şi încercam să mă deprind cu suflarea ta
Înfăşurată ca un melc pe oasele sale.

***

Aş vrea
de Ileana Mălăncioiu

Aş vrea să mă duc undeva să nu mai ştiu de nimic
Să mă întorc atunci când voi fi uitat tot
Să-mi amintesc cu greu cum mă cheamă şi cine sunt
Şi să învăț ce mai pot


Să aflu spre a trăi până la capăt
Şi a mă bucura că sunt încă vie.
Aş vrea să ajung undeva unde nu ştie nimeni
Nimic din tot ce se ştie


Şi din ce se învaţă încă
Fără nici un fel de pretenţii
Împotriva mea şi a tuturor
În lumea asta plină de invenţii.


Dar unde e locul acela senin mă întreb
şi plâng în tăcere şi nimeni nu ştie
mi-e frică de tot şi de toate şi-aş vrea
să mă bucur din nou că sunt încă vie.

Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940)