Închinare

Mă închin
de Tatiana Topciu

Nimic nu vreau...
Nimic nu cer...
Mă-nchin.
Şi mi-e o sfântă teamă de Divin.
L-am jinduit... cum altceva nimic.
Şi-acum... că e aici... mă simt prea mic...
Aştept să vină adieri cereşti,
la uşa dincolo de care eşti...
Şi nu ştiu ce să fac:

să o deschid?

Mă tem de un preaplin...

Mă tem de-un vid...
Mă tem de chipul Domnului Isus
Şi dorul după El e de nespus.

Şi dacă vine -
Doamne, cât aş vrea! -

ce mult va osândi umblarea mea,
când va zări prin colţuri cu gunoi
statuile zidite din noroi,
la care nu ştiu pentru ce mai ţin,
doar Domnului voind să mă închin.

Şi de nu vine...
oare cum să-ndur
rămânerea în starea de obscur?

O, Doamne,
hotareste-n locul meu!
Mă ştii mai bine decât mă ştiu eu.

Mi-e teamă să nu-ţi smulg un nou suspin...

Nimic nu cer...
Nimic nu vreau...
Mă-nchin.